Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Să fim buni cu mediul, iar el ne va mulţumi!

O componentă esenţială în atingerea obiectivelor proiectului rezidă din acţiunile de conştientizare şi implicare activă a comunităţilor locale. Astfel, APM  Mureş, în parteneriat cu Şcoala Generală Stânceni, a organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului - 5 iunie 2012, un concurs expoziţional de artă fotografică a cărui tematică ecologică se înscrie în seria de manifestări care întâmpină celebrarea a 20 de ani ai instrumentului Life al Comisiei Europene, în România. Soluţia de comunicare

Zonele Umede şi Oamenii, Împreună peste Timp

Grupul ţintă a fost format din 120 de elevi  de la Şcoala cu clasele I-VIII „Cpt. Aviator M. T. Bădulescu” Buzău,  Şcoala cu claselele I-VIII „Ion Creangă” Buzău şi Şcoala cu clasele I-IV din localitatea Vadu Paşii. Lansarea proiectului a avut loc cu prilejul Zilei Zonelor Umede, în cele trei şcoli buzoiene, elevii primind ca temă realizarea unor desene şi a unor eseuri cu şi despre peştişorul „OVI”.

Ziua Biodiversităţii 2012. În România, reţeaua Natura 2000 însumează 22,68% din suprafaţa ţării

Anul acesta tema o reprezintă biodiversitatea marină şi a zonelor de coastă, supravieţuirea acestora fiind esenţială în special pentru asigurarea necesarului de hrană la nivel planetar, pescuitul asigurând mai mult de 15% din proteinele de origine animală necesare unei diete echilibrate. „Diversitatea biologică sau biodiversitatea este în directă legătură cu fenomenul schimbărilor climatice. De altfel, Convenţia privind diversitatea biologică în sine are ca scop utilizarea durabilă a