Nu știu exact când începe primăvara. N-am știut niciodată. Nu e o dată din calendar și nici nu vine atunci când spunem noi că ar trebui să vină. Vine mai degrabă pe nesimțite, într-o dimineață în care lumina pare puțin mai blândă, într-un moment în care, fără să-ți dai seama, nu te mai grăbești la fel de tare, într-o pauză pe care nu ți-ai propus-o, dar de care aveai nevoie.
Trăim mult prea mult în viteză. Ne-am obișnuit să alergăm dintr-un lucru în altul, să rezolvăm, să bifăm, să fim mereu
După fiecare eveniment important rămâne, inevitabil, aceeași întrebare: ce urmează? Nu ca un exercițiu de organizare sau de planificare, ci ca o formă de responsabilitate față de ceea ce am construit și, mai ales, față de cei care așteaptă rezultate reale.
FIM 2026 a fost un moment necesar, în care am reușit să aducem la aceeași masă instituții, industrie și experți și să vorbim mai direct decât o făceam până acum despre problemele și direcțiile acestui domeniu. Dincolo de reușita
Sunt ani care trec repede și ani care se așază greu.
2025 a fost, pentru mine, din a doua categorie.
Nu pentru că ar fi lipsit lucrurile bune — dimpotrivă. Ci pentru că fiecare reușită a venit cu decizii, fiecare decizie cu responsabilitate și fiecare pas cu întrebarea simplă: mergem mai departe sau ne oprim aici?
Am învățat anul acesta că nu toate lucrurile care contează se văd imediat. Unele se simt. În oameni. În conversații. În momentele în care rămâi după eveniment, după articol, după
