De principiu, structural, sunt o naivă, astfel că mi-au trebuit ceva ani, până mi s-au conjugat cei doi neuroni pe care-i am, să înțeleg că toată presa - din lume, nu doar a noastră – e sensibilă la telenovelă, scandal, intruziune în viața privată a machieuzei din colț, senzațional și, evident, vulgaritate. În statele normale, totuși, vulgaritatea sau telenovela, dacă vreți, e tratată ca atare în apariții specializate; la noi, e tratată cu precădere în publicațiile care se vor a fi serioase
Acum stau și mă întreb: Dacă suntem atât de inteligenți, de ce suntem cuprinși de un sentiment de teamă de fiecare dată când auzim la știri că a mai dispărut un ghețar din zona arctică sau că, dacă stăm vara în soarele amiezii fără să punem un strat bun de cremă cu factor de protecție 50, vom face cancer de piele? De ce ne mirăm că avem tot mai puțini pantofi în debara și tot mai multe sandale și cizme de iarnă? De ce ne lamentăm când auzim că, doar în ultimul deceniu, au mai dispărut de pe
Făcând abstracție de celelalte boli “acide”, purulente, ale secolului, “atu-ul” SCP-ului este acela că se dezvoltă lent, viguros și neîndoielnic. Organismul uman este aidoma unei mașinării care, din cauza terenului accidentat pe care îl străbate, se strică, cu oarece frecvență. Iar accidentările pot fi, în acest caz, multiple: ingurgitare morboasă de așa-zise alimente necesare vieții, afrodiziace și alte panacee, stres perpetuum mobile, poluare în toate formele și culorile care împing