Raportul Reuters Impact: Global Sustainability Report 2025 surprinde un moment de inflexiune în evoluția strategiilor de sustenabilitate la nivel global. Contrar narațiunilor frecvente despre o retragere a companiilor sub presiunea politică, economică sau geopolitică, datele indică o consolidare a sustenabilității ca temă centrală pe agenda conducerii executive. Nu asistăm la un abandon al angajamentelor, ci la o recalibrare pragmatică a limbajului, instrumentelor și investițiilor, într-un context de complexitate și incertitudine crescândă .
Un prim semnal clar este creșterea importanței acordate sustenabilității la nivel de C-suite. Trei sferturi dintre executivi o consideră astăzi extrem de importantă pentru agenda de leadership, în creștere față de acum șase luni. Această evoluție este explicată mai ales prin percepția riscurilor emergente – climatice, de lanț de aprovizionare sau legate de resurse – care sunt tot mai clar înțelese ca riscuri de business, nu doar ca teme reputaționale sau etice. Sustenabilitatea este, astfel, reframată ca pilon al rezilienței operaționale și al continuității economice.
În fața polarizării politice și a contestării publice a conceptului de „sustenabilitate” în anumite piețe, organizațiile nu își reduc ambițiile, ci își ajustează discursul. Aproape 40% dintre respondenți declară că au reformulat comunicarea, preferând termeni precum „eficiență”, „reziliență” sau „management al riscului”. Această schimbare semantică nu este superficială, ci reflectă o strategie de protejare a substanței angajamentelor într-un mediu politic volatil. Relevant este și faptul că organizațiile care își extind obiectivele de sustenabilitate sunt de peste trei ori mai numeroase decât cele care le reduc.
Din perspectiva investițiilor, raportul infirmă ideea unei „austerități verzi”. Deși multe companii mențin niveluri stabile de finanțare, acolo unde apar creșteri, acestea sunt direcționate strategic: către cercetare și inovare, parteneriate, sisteme de date pentru lanțurile de aprovizionare și formarea angajaților. Marketingul și expansiunea echipelor cresc într-un ritm mai lent, semn că accentul se mută de la vizibilitate la capacitate internă. Această orientare confirmă maturizarea funcției de sustenabilitate, care devine tot mai integrată în procesele de bază ale organizației.
În plan strategic, energia și decarbonizarea rămân prioritatea dominantă la nivel global, indiferent de regiune sau sector. Aproape jumătate dintre organizații le indică drept principal obiectiv de sustenabilitate. Abordarea este una pragmatică: eficiența operațională și investițiile în energie regenerabilă sunt strategiile preferate, urmate de integrarea tehnologiilor cu emisii reduse. Tot mai vizibilă este și preocuparea pentru emisiile din lanțul valoric, un sfert dintre respondenți prioritizând stimularea furnizorilor pentru decarbonizare, semn al unei atenții crescute asupra emisiilor Scope 3.
Măsurarea performanței reflectă această evoluție. Reducerile de emisii Scope 1 și 2 sunt deja standard, însă faptul că peste jumătate dintre organizații monitorizează activ emisiile Scope 3 marchează un prag important. În același timp, raportul evidențiază o preferință pentru achiziția de energie regenerabilă, mai degrabă decât pentru investiții directe în capacități de producție, ceea ce indică presiuni financiare și o orientare spre soluții flexibile.
Angajamentele Net Zero rămân, în mare parte, intacte. Aproape două treimi dintre organizații își mențin țintele inițiale, iar ajustările de calendar sunt mai frecvente decât renunțările complete. Acolo unde Net Zero nu mai este obiectiv central, alternativele sunt încă slab conturate, ceea ce sugerează că acest cadru rămâne dominant, chiar dacă este reinterpretat.
În domeniul economiei circulare, reciclarea deșeurilor din operațiunile existente rămâne strategia principală, completată de reducerea depozitării la groapă, utilizarea materialelor reciclate și implicarea angajaților. Diversitatea abordărilor arată că circularitatea este puternic dependentă de contextul industrial și operațional, fără o soluție universală.
Pe zona socială, drepturile omului și diversitatea, echitatea și incluziunea (DEI) demonstrează o reziliență surprinzătoare. În ciuda controverselor publice, aproape jumătate dintre organizații mențin ținte clare de DEI, majoritatea continuând sau chiar extinzând programele existente. Această continuitate indică faptul că leadershipul corporativ percepe DEI ca un factor de performanță organizațională și de management al capitalului uman, nu doar ca o agendă ideologică.
În ceea ce privește natura, biodiversitatea și apa, raportul evidențiază un contrast semnificativ. Strategiile pentru biodiversitate sunt diverse și fragmentate, reflectând caracterul emergent al acestui domeniu și lipsa unor standarde consolidate. În schimb, managementul apei prezintă priorități clare: tratarea și reciclarea apei, reducerea consumului și îmbunătățirea gestionării pe lanțul de aprovizionare.
În ansamblu, Global Sustainability Report 2025 descrie o tranziție de la sustenabilitatea declarativă la sustenabilitatea infrastructurală. Companiile care obțin avantaje competitive nu sunt cele care comunică cel mai mult, ci cele care investesc devreme în date, competențe, sisteme și guvernanță. Într-un context de reglementare fragmentată și presiuni multiple, succesul nu mai ține de ambiție simbolică, ci de sofisticare strategică și capacitatea de a transforma sustenabilitatea într-un mecanism robust de management al riscului și al valorii economice.