Într-un context geopolitic volatil, marcat de tensiuni comerciale, supracapacități industriale globale și presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare, competitivitatea Europei nu mai poate fi definită exclusiv prin costuri reduse sau volum de producție. Potrivit Comisiei Europene(Annual Single Market and Competitiveness Report), avantajul competitiv al Uniunii se construiește tot mai mult pe capacitatea de a combina performanța economică cu tranziția verde și utilizarea eficientă a resurselor. Sustenabilitatea nu este prezentată ca o constrângere, ci ca un factor structural de reziliență și creștere economică pe termen lung .

Raportul anual privind Piața Unică și competitivitatea arată că Piața Unică rămâne principalul activ economic al Uniunii, generând anual un plus de 3–4% din PIB-ul UE și milioane de locuri de muncă. Totuși, fragmentarea regulilor naționale, în special în domenii precum ambalajele, deșeurile și standardele de mediu, încetinește progresul către o economie circulară funcțională. Această fragmentare afectează direct competitivitatea întreprinderilor europene, care sunt obligate să se adapteze la cerințe diferite de la un stat membru la altul, crescând costurile și reducând capacitatea de scalare.

Un indicator-cheie al legăturii dintre sustenabilitate și competitivitate este rata de utilizare circulară a materialelor.

Indicatorul KPI 8 măsoară gradul de circularitate al economiei prin analiza ratei de utilizare a materialelor secundare ca pondere din cererea totală de materiale. Atunci când materiile prime secundare înlocuiesc materiile prime primare în economie, acestea reduc presiunea asupra resurselor naturale și limitează generarea de deșeuri. O rată mai ridicată indică un grad mai mare de circularitate.

Acest indicator urmărește progresele înregistrate în raport cu obiectivul de armonizare a regulilor fragmentate existente în prezent în domeniul ambalajelor, etichetării și gestionării deșeurilor – unul dintre cele „Zece Obstacole Majore” („Terrible Ten”) identificate în Strategia privind Piața Unică.

Ponderea materialelor reintegrate în economie, raportată la utilizarea totală de materiale, crește lent, de la 12,1% în 2023 la 12,2% în 2024, însă rămâne mult sub ținta de 24% stabilită pentru anul 2030.

Figura 8a: Rata de utilizare a materialelor circulare pe state membre.

Deși UE este lider global în brevete legate de tehnologii verzi, doar aproximativ 12% din materialele utilizate în economie provin din reciclare, mult sub ținta de 24% stabilită pentru 2030. Această dependență continuă de materii prime virgine expune industria europeană la riscuri externe și volatilitate a prețurilor, subminând autonomia strategică și competitivitatea industrială .

În același timp, tranziția energetică este identificată drept un factor central pentru reducerea costurilor structurale ale economiei europene. Extinderea rapidă a capacităților de energie regenerabilă contribuie deja la scăderea prețurilor în anumite regiuni și la reducerea importurilor de combustibili fosili. Comisia estimează că, pe termen mediu și lung, decarbonizarea va reduce semnificativ dependențele externe și va îmbunătăți poziția competitivă a industriei europene, chiar dacă pe termen scurt prețurile la energie rămân ridicate în comparație cu alte economii globale.

Sustenabilitatea este strâns legată și de capacitatea Europei de a inova. UE performează bine în domenii precum tehnologiile curate, economia circulară și soluțiile industriale cu emisii reduse, însă întâmpină dificultăți în comercializarea rapidă a acestor inovații. Lipsa investițiilor private suficiente, fragmentarea pieței și accesul limitat la capital de risc încetinesc transformarea avantajului tehnologic verde într-un avantaj economic global. Raportul subliniază că politicile de sustenabilitate trebuie dublate de simplificare administrativă și integrare a pieței pentru a produce efecte reale asupra competitivității.

Nu în ultimul rând, sustenabilitatea joacă un rol esențial în securitatea economică a Uniunii. Reducerea dependențelor de materii prime critice, dezvoltarea capacităților interne de producție pentru tehnologii curate și crearea unor piețe funcționale pentru materiale secundare sunt elemente-cheie pentru consolidarea rezilienței industriale. În acest sens, tranziția verde devine un instrument de politică industrială și geopolitică, nu doar o ambiție climatică.

În concluzie, documentul Comisiei Europene transmite un mesaj clar: competitivitatea Europei nu poate fi separată de sustenabilitate. O economie mai verde, mai circulară și mai eficientă din punct de vedere energetic nu este doar compatibilă cu creșterea economică, ci reprezintă una dintre puținele căi credibile prin care Uniunea Europeană își poate menține poziția într-o competiție globală tot mai dură.