Analiza scenariilor privind potențialul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ale măsurilor din sectorul utilizării terenurilor pentru implementarea Regulamentului UE privind restaurarea

Regulamentul privind restaurarea naturii a intrat în vigoare la 18 august 2024. Acest instrument își propune să restaureze ecosistemele deteriorate, cum ar fi solurile și pădurile, la o stare bună și să oprească pierderea speciilor. Studiul „Synergien zwischen Renaturierung und natürlichem Klimaschutz” prezintă o opțiune privind modul în care această legislație europeană poate reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul LULUCF din Germania și unde se pot realiza sinergii între restaurare și protecția climei. În acest scop, sunt cuantificate efectele seturilor cheie de măsuri, pe baza unor categorii selectate din cadrul LULUCF (utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor și silvicultură). Mai exact, aceste măsuri includ reumidificarea solurilor organice, restaurarea zonelor umede terestre, înființarea de sisteme agroforestiere și spații verzi urbane și gestionarea pădurilor. Scenariile din raportul de proiecție pentru 2025 al Agenției Germane de Mediu servesc drept punct de referință. Studiul este un raport parțial al proiectului „Scenarii pentru protecția climei naturale / LULUCF” (FKZ 3723 NK 901 0).

Din acest studiu, care analizează implementarea Regulamentului UE privind refacerea naturii (W-VO) în Germania, România poate extrage lecții valoroase pentru propriile strategii de mediu și climă. Principala concluzie este că refacerea ecosistemelor degradate nu este doar un obiectiv de biodiversitate, ci un instrument extrem de eficient pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Iată principalele direcții de învățare și acțiune pe care studiul le evidențiază:

• Prioritizarea zonelor umede și a turbăriilor: Refacerea nivelului apei în solurile organice (turbării) este identificată ca fiind măsura cu cel mai mare impact imediat și scalabil. Pentru România, care deține suprafețe semnificative de zone umede, protejarea și reumezirea acestora ar putea aduce reduceri masive de emisii, transformând aceste terenuri din surse de carbon în rezervoare naturale.
• Potențialul uriaș al sistemelor agroforestiere: Integrarea arborilor pe terenurile agricole (agroforestry) este o soluție extrem de promițătoare. Studiul arată că, în funcție de ambiția implementării, această metodă poate capta cantități semnificative de carbon, oferind în același timp protecție împotriva eroziunii și beneficii pentru biodiversitate.
• Managementul forestier adaptat climei: România poate învăța că simpla conservare nu este întotdeauna suficientă pentru obiectivele climatice pe termen scurt. Este necesară o tranziție către păduri de foioase mai reziliente și o gestionare atentă a cererii de lemn. Studiul avertizează că eliminarea bruscă a exploatării în anumite zone, fără o reducere corelată a cererii de lemn, poate muta presiunea pe alte păduri mai productive, afectând bilanțul total de carbon.
• Extinderea pădurilor pe termen lung: Creșterea suprafețelor forestiere prin împădurirea terenurilor neutilizate aduce beneficii climatice solide, dar studiul subliniază că acest angajament trebuie să fie pe termen lung. Capacitatea de stocare a carbonului este maximă în primele decenii, fiind esențială continuitatea plantărilor și după anul 2030.
• Verde urban pentru reziliență: Deși contribuția directă la reducerea emisiilor este mai mică în mediul urban, spațiile verzi sunt vitale pentru adaptarea la schimbările climatice prin efectele de răcire și gestionarea apei.

În esență, studiul demonstrează că succesul depinde de prioritizarea corectă a măsurilor și de o abordare integrată, unde refacerea naturii și protecția climei se susțin reciproc. România are oportunitatea de a folosi aceste modele pentru a-și atinge obiectivele de neutralitate climatică într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor și al beneficiilor ecologice.