Cele două inițiative ale fostului Ministru al Mediului Mircea Fechet Care modifică semnificativ legislația cu privire la gestionarea deșeurilor de ambalaje au început să avanseze pas cu pas prin procedurile parlamentare. Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat a dat aviz pozitiv, iar sprijinul politic pentru inițiativă pare solid.
Lesne de înțeles, o parte dintre cei afectați de modificările preconizate au început să își exprime în mod transparent opiniile. Cine sunt câștigătorii?
În primul rând reciclatorii de plastic, beneficiarii unor stimul financiari semnificativi. Desigur, stimulii financiari din legislația aflată în dezbatere nu vor rezolva perena problemă a unei colectări separate eficiente de la populație dar vor contribui la circularitatea plasticului în România.
Probabil bucuroși vor fi și cei din marele retail care se confruntă cu perspectiva de a se conforma obiectivelor de reutilizare din noul Regulament pentru ambalaje fără a fi nevoiți să se implice prea mult. Aceștia sunt deja beneficiarii tarifelor de gestionare plătite de RetuRo, iar inițiativa aflată în dezbatere nu va face decât să le aducă un plus.
De cealaltă parte a dezbaterii ar trebui să se situeze acei producători care utilizează ambalaje dificil de colectat separat și de reciclat care folosesc plastic, precum cei din industria lactatelor unde plasticul este predominant. Până acum aceștia nu s-au exprimat în dezbaterile publice semn al unui dezinteres surprinzător. Inițiativele domnului Fechet impun o contribuție de 4 RON per kilogram pe diferența dintre cantitățile de plastic introduse pe piață și cele reciclate. Evident, se pune problema cum se raporteaza reciclarea?
Or, dacă de exemplu un producător de băuturi răcoritoare va trebui să plătească această contribuție, pentru anul 2026 el va constata că apartenența la RetuRo îl salvează de un efort financiar major. Nu același lucru se poate spune de un producător de produse lactate care folosește ambalaje din plastic și care probabil sunt foarte greu de colectat separat și mai ales de reciclat. Dacă ar fi să respectăm spiritul legii acesta ar trebui să plătească contribuția de 4 RON pe kilogram pe aproape toată cantitatea de ambalaje de plastic introduse pe piață; un mare retailer, care poate colecta din propria curte ambalaj secundar de plastic, mai nimic.
În actualul context din România, pentru producătorii care pun pe piață produse ambalate sub incidența SGR plata unei astfel de contribuții este cu siguranță ne-echitabilă. În aceste situații producătorii oricum fac eforturi financiare majore pentru a colecta propriile ambalaje prin intermediul RetuRo, un sistem care probabil va constitui multă vreme de acum înainte un etalon de performanță tehnologică și de mediu. Pentru aceștia nu se pune problema de a nu dori să performeze mai bine pentru că oricum mai bine decât performanța SGR-ului nu se poate. Deci firesc ar fi ca instrumentul economic să fie prioritizat pentru a-i stimula pe cei care introduc pe piață ambalaje de plastic greu reciclabile și care până acum și-au îndeplinit țintele de reciclare pe baza colectării și reciclării altor materiale cum ar fi PET-ul sau polietilena.
Producătorii de băuturi care au reutilizabile se văd la rândul lor obligați să se conformeze unui sistem care până acum s-a dovedit a fi relativ mai scump. Raționamentul lor este simplu. Ambalajul lor reutilizabil este colectat mai ales din zona de HORECA sau din zonele rurale, prin intermediul distribuitorilor, în condiții de cost eficiență. Probabil că dacă autoritățile de mediu le-ar cere să probeze trasabilitatea pentru ambalajele reutilizate ar găsi sisteme relativ robuste și funcționale. Mai mult, aceștia sunt și principalii acționari ai RetuRo, care în anul 2026 va avea de trecut testul unor ținte și mai ambițioase. Evident capacitatea operațională a RetuRo de a face față si unei extinderi a obiectivelor sale ar trebui bine cântărită.
Implicațiile strategice ale acestor dileme par totuși să scape din zona dezbaterii profesionale. Dacă contribuția impusă pentru ne-reciclarea ambalajelor de plastic introduse pe piață devine realitate, atunci probabil că acei producători care nu sunt astăzi într-un sistem de garanție returnare vor vedea avantaje în a se alătura actualei structuri, adică RetuRo. Ar putea să se nască un interes ca sticlele de plastic pentru lactate să fie introduse în zona de responsabilitate a SGR. Iar dacă actualii acționari ai RetuRo aleg să conserve sistemul așa cum a fost el proiectat în urmă cu aproape 10 ani, se deschide perspectiva ca un sistem „RetuRo II” să își facă apariția ducând la un potențial sistem concurențial între doua SGR-uri.
Nu este imposibil, mai ales că premizele practice sunt deja prezente - infrastructura de colectare nu aparține producătorilor de băuturi ci marilor lanțuri de magazine pentru care perspectiva mai multor sisteme de garanție returnare nu poate decât să fie un scenariu atractiv.