Introducerea sistemelor de tip Pay-As-You-Throw (PAYT) în marile orașe europene marchează o schimbare structurală în modul în care municipalitățile abordează problema deșeurilor municipale. Într-un context urban caracterizat de densitate ridicată, locuințe colective, populație mobilă și presiuni sociale semnificative, PAYT se dovedește a fi atât un instrument puternic de stimulare a colectării separate, cât și o politică publică dificil de calibrat corect.

Raportul ACR+ „When Every Bag Counts – Pay-as-you-throw schemes in large European cities” (noiembrie 2025)analizează experiența a patru orașe europene – Gent, Liège, Maastricht și Bergamo – care au implementat sisteme PAYT bazate pe volum, în principal prin utilizarea sacilor plătiți. Studiul pornește de la o întrebare centrală: cum pot fi concepute aceste sisteme astfel încât să stimuleze comportamentele corecte de sortare, fără a genera excluziune socială sau creșteri semnificative ale comportamentelor ilegale, precum abandonul deșeurilor sau contaminarea fracțiilor reciclabile?

Un prim rezultat comun tuturor studiilor de caz este confirmarea eficienței PAYT în reducerea cantităților de deșeuri reziduale. Introducerea unui cost direct asociat cu eliminarea deșeurilor nesortate determină gospodăriile să caute alternative – în principal colectarea separată a biodeșeurilor, ambalajelor sau hârtiei-carton. În Maastricht și Bergamo, de exemplu, s-a observat o scădere rapidă a fracției reziduale, concomitent cu o creștere semnificativă a ratelor de sortare, în special pentru biodeșeuri.

Totuși, raportul subliniază că PAYT nu funcționează în vid. Performanțele depind puternic de arhitectura sistemului de colectare. Frecvența ridicată a colectării biodeșeurilor comparativ cu cea a deșeurilor reziduale, accesul facil la infrastructură (containere îngropate, pubele dedicate), precum și existența unor soluții adaptate locuințelor colective sunt factori decisivi. Acolo unde aceste condiții nu sunt îndeplinite, PAYT riscă să devină perceput ca o simplă taxă suplimentară, fără beneficii vizibile pentru cetățeni. 

Un element esențial evidențiat de toate cele patru orașe este rolul serviciului minim garantat, în special din perspectivă socială. Fie că este acordat tuturor gospodăriilor, fie doar celor vulnerabile, acest pachet de bază – constând în saci gratuiti sau un volum minim inclus – funcționează ca un amortizor social și reduce semnificativ riscul de abandon ilegal al deșeurilor. Experiența Liège arată clar că lipsa unui astfel de mecanism la începutul implementării a condus la o explozie a comportamentelor ilegale, greu de corectat ulterior.

În paralel, raportul atrage atenția asupra unei probleme recurente: degradarea calității fracțiilor reciclabile, în special a ambalajelor (PMC). Fiind cea mai ieftină sau cea mai accesibilă opțiune, această fracție devine uneori „refugiul” pentru deșeurile reziduale. Orașele care au investit în controale, monitorizare și adaptarea regulilor (de exemplu, limitarea volumului acceptat la containerele de biodeșeuri) au reușit să stabilizeze calitatea colectării.

Bergamo oferă un exemplu distinct prin introducerea sacilor nominali, cu identificare digitală, care permit o monitorizare precisă și o comunicare personalizată cu utilizatorii. Acest sistem, combinat cu o perioadă inițială fără sancțiuni și cu controale intensive, a condus la creșterea ratei de sortare de la 73% la 77% în doar doi ani, fără probleme majore de curățenie urbană. Modelul sugerează că individualizarea responsabilității poate fi la fel de eficientă ca o creștere agresivă a tarifelor.

Concluzia generală a raportului este una nuanțată: PAYT este un instrument eficient, dar sensibil. El funcționează cel mai bine atunci când este integrat într-un sistem de gestionare a deșeurilor matur, transparent și echitabil, susținut de comunicare pozitivă, controale adecvate și măsuri sociale clare. Mai degrabă decât un mecanism punitiv, PAYT ar trebui conceput ca un semnal economic care face vizibil costul real al deșeurilor și recompensează comportamentele responsabile.

Pentru marile orașe europene – inclusiv cele din Europa Centrală și de Est – lecția principală este că succesul PAYT nu ține doar de prețul pe sac, ci de întregul ecosistem de politici publice care îl înconjoară. Atunci când fiecare sac contează, contează și modul în care este construit sistemul care îl taxează. 

Acum, câteva comentarii analitice, aplicate specific Bucureștiului

1. Bucureștiul bifează majoritatea „barierelor clasice” pentru PAYT

Din perspectiva raportului ACR+, Bucureștiul se încadrează aproape perfect în tipologia orașelor unde PAYT este dificil, dar nu imposibil: densitate mare, pondere ridicată a locuințelor colective, populație mobilă (chiriași, studenți, lucrători temporari), infrastructură neuniformă și o rată semnificativă de sărăcie urbană. Aceste elemente nu exclud PAYT, dar impun o implementare prudentă, graduală și puternic adaptată contextului local.

2. Fără acces universal la biodeșeuri, PAYT ar fi perceput ca o taxă, nu ca un stimulent

O concluzie-cheie a studiului este legătura directă dintre succesul PAYT și accesul real la colectarea separată a biodeșeurilor. În București, colectarea biodeșeurilor este fragmentară și aproape inexistentă la nivelul blocurilor. Introducerea unui cost variabil pe deșeul rezidual, fără o alternativă funcțională pentru biodeșeuri, ar muta presiunea financiară asupra populației fără a oferi opțiuni reale de conformare – un scenariu care, în orașele analizate, a dus la creșterea comportamentelor ilegale.

3. Sistemul de containere anonime favorizează contaminarea fracțiilor

Modelul dominant în București – platforme comune, fără identificarea utilizatorilor – este similar cu situațiile din Liège și Maastricht unde s-au observat probleme de calitate la fracția de ambalaje. În lipsa unor mecanisme de control (saci dedicați, acces controlat, feedback către utilizatori), PAYT ar risca să împingă deșeurile reziduale în fracțiile reciclabile, afectând performanța SGR și relația cu reciclatorii.

4. „Serviciul minim” nu este opțional în București, ci esențial

Experiența Liège arată că efectele negative inițiale sunt greu de corectat ulterior. Pentru București, un pachet minim garantat (saci sau volum inclus, diferențiat pe mărimea gospodăriei) ar trebui introdus din prima zi, nu ca măsură reparatorie. Acesta ar trebui să includă nu doar deșeu rezidual, ci și fracții sortate, pentru a nu penaliza gospodăriile vulnerabile care respectă regulile.

5. Plata „pe sac” ar fi mai realistă decât plata „pe kg” în faza inițială

Din punct de vedere operațional și instituțional, Bucureștiul seamănă mai mult cu Gent sau Bergamo decât cu orașele care folosesc sisteme sofisticate de cântărire. Un sistem PAYT bazat pe saci dedicați (eventual diferențiați cromatic sau cu elemente simple de identificare) ar fi mai ușor de introdus, mai flexibil pentru locuințele colective și mai ușor de înțeles pentru populație.

6. Risc major de transfer al deșeurilor către spațiul public

În absența unei coordonări reale între operatorii de salubritate, ADP-uri și Poliția Locală, PAYT ar putea amplifica utilizarea coșurilor stradale pentru deșeuri menajere – un fenomen deja prezent în București. Raportul ACR+ subliniază că orașele care au gestionat mai bine PAYT au tratat curățenia urbană și colectarea deșeurilor ca un singur sistem, nu ca servicii separate.

7. PAYT ar trebui corelat explicit cu obiectivele SGR și cu penalitățile UE

Pentru București, argumentul economic este esențial: costurile de eliminare a deșeurilor reziduale cresc (depozitare, contribuții la economia circulară, penalități UE), în timp ce performanța de reciclare rămâne sub ținte. PAYT poate fi un instrument de reducere a acestor costuri, dar doar dacă este prezentat public ca parte a unui pachet coerent, nu ca o măsură izolată.

8. Comunicarea trebuie să fie pro-utilizator, nu punitivă

Un mesaj de tip „plătești mai mult dacă nu sortezi” ar fi contraproductiv într-un oraș cu încredere instituțională scăzută. Lecția din Bergamo este relevantă: comunicarea trebuie să pornească de la ideea că „sortarea te ajută să plătești mai puțin”, iar feedback-ul personalizat (chiar și simplu) este mai eficient decât sancțiunea.

Pentru București, PAYT nu este o soluție miraculoasă și nici o măsură care poate fi copiată mecanic din alte orașe europene. Este un instrument de politică publică cu risc ridicat, dar și cu potențial mare, dacă este introdus după extinderea colectării biodeșeurilor, împreună cu un serviciu minim garantat și în paralel cu reformarea controlului și a curățeniei urbane. Altfel, există riscul real ca PAYT să fie perceput ca o nouă taxă și să erodeze și mai mult încrederea publică în politicile de mediu.