Începând cu 1 octombrie 2026, importatorii anumitor produse din oțel se confruntă cu o nouă cerință semnificativă de conformitate: aceștia trebuie să poată identifica și documenta țara în care oțelul a fost topit și turnat pentru prima dată. Neprezentarea unor dovezi adecvate poate duce la refuzul importurilor la frontiera UE, indiferent de disponibilitatea cotelor tarifare, ceea ce poate avea consecințe de amploare asupra lanțurilor de aprovizionare, a taxelor vamale și a alocării riscurilor contractuale.

Acest articol analizează noile norme ale UE privind „topirea și turnarea” (cunoscută sub denumirea de „Melt and Pour”), documentația pe care importatorii trebuie să o obțină, interacțiunea cu sancțiunile și cerințele CBAM, precum și pașii practici pe care companiile ar trebui să îi facă acum pentru a evita perturbările și a se pregăti pentru viitoare modificări de reglementare.

O analiză practică a Regulamentului (UE) 2026/1384 privind oțelul

Începând cu 1 octombrie 2026, importatorii care introduc anumite produse din oțel în UE trebuie să declare și să furnizeze dovezi privind țara în care oțelul a fost topit și turnat pentru prima dată. În absența acestor dovezi, autoritățile vamale vor refuza intrarea mărfurilor, indiferent dacă cota tarifară este încă disponibilă. Această cerință de documentare poate perturba lanțurile de aprovizionare și poate modifica sarcina taxelor vamale pentru întregi game de produse.

Rezumatul punctelor cheie:

Regulamentul (UE) 2026/1384 privind oțelul a înlocuit, la 1 iulie 2026, măsura de salvgardare anterioară. Acesta reduce cotele de import scutite de taxe cu aproximativ 47% față de nivelul din 2024, ajungând la circa 18,3 milioane de tone pe an, și dublează taxa aplicabilă importurilor care depășesc aceste cote, până la un nivel de 50%.

Începând cu 1 octombrie 2026, țara în care a avut loc „topirea și turnarea” („Melt and Pour”) trebuie declarată pentru fiecare import de mărfuri care intră sub incidența Regulamentului. Principalul document doveditor este certificatul de încercare a materialului (Mill Test Certificate – MTC), cunoscut în practică drept „certificat de uzină”, care specifică țara în care a avut loc topirea și numărul șarjei (heat number). Alte tipuri de documente vor fi acceptate ca dovadă de sine stătătoare doar până la 30 septembrie 2027.

Dacă importatorul nu poate furniza dovezi privind țara în care a avut loc topirea, importul va fi refuzat, chiar dacă cota tarifară este încă disponibilă. Întârzierile în procesul de vămuire pot avea drept consecință faptul că mărfurile sunt eliberate abia după epuizarea cotei trimestriale.

Comisia va lua în considerare aceste date la alocarea cotelor începând cu luna octombrie 2027 și va evalua, până la jumătatea anului 2028, dacă „țara de topire și turnare” (țara în care a avut loc topirea) ar trebui să devină criteriul decisiv. Prin urmare, contractele-cadru și acordurile de furnizare ar trebui să specifice deja cine este responsabil pentru furnizarea fiecărui document și cine își asumă riscul legat de taxele vamale și de refuzul importului.
Ce înseamnă „topire și turnare” (Melt and Pour)

„Țara de topire și turnare” este țara în care oțelul brut sau fonta sunt produse inițial în stare lichidă, într-un cuptor siderurgic, și ulterior turnate în prima lor formă solidă – de regulă, plăci (semifabricate plate), blume/țagle sau lingouri. Această noțiune include și oțelul obținut prin retopirea deșeurilor metalice într-un cuptor cu arc electric. Toate etapele ulterioare de prelucrare – precum laminarea la cald, laminarea la rece, trefilarea, sudarea și galvanizarea – sunt irelevante pentru stabilirea „țării de topire și turnare”. Niciuna dintre aceste etape nu modifică „țara de topire și turnare” odată ce aceasta a fost stabilită.

Astfel, cadrul vamal introduce un al treilea concept de origine, pe lângă originea nepreferențială și țara de expediere. Aceste trei concepte pot fi diferite: de exemplu, plăcile sunt turnate în Indonezia, laminate la cald și la rece în China, iar în final tăiate în fâșii înguste în Vietnam. În acest caz, „țara de topire și turnare” este Indonezia. Conform normelor aplicabile Capitolului 72, țara de origine este China, deoarece simpla tăiere în fâșii nu conferă o nouă origine. Mărfurile sunt expediate din Vietnam. Prin urmare, importatorul are nevoie de certificatul emis de oțelăria din Indonezia, chiar dacă între acea oțelărie și importator există alte două etape în lanțul de aprovizionare.

Așadar, un certificat de origine nu constituie o dovadă suficientă. De asemenea, documentele de export care indică doar țara de export nu stabilesc care este „țara de topire și turnare”.

Domeniul de aplicare și destinatarii

Cerința privind documentația se aplică tuturor categoriilor de produse enumerate în Anexa I la Regulamentul privind oțelul, inclusiv, de exemplu, categoriilor care vizează țevile și profilele tubulare (20, 21, 22, 24, 25A, 25B și 26). Faptul că un anumit produs intră sau nu sub incidența Regulamentului poate fi stabilit doar prin compararea codului său NC cu Anexa I. Calea prin care sunt furnizate mărfurile este irelevantă.

Produsele siderurgice finite nu intră, în prezent, sub incidența Regulamentului. Este posibil ca această situație să se schimbe: până la 30 iunie 2027, Comisia are obligația de a analiza dacă Regulamentul ar trebui extins la produse fabricate din oțel sau care conțin o proporție semnificativă de oțel. Accentul se pune, inițial, pe produsele din fier și oțel din avalul lanțului valoric. Pentru sectoarele construcțiilor de instalații, industriei auto și construcțiilor de mașini, o astfel de extindere ar avea implicații practice semnificative.

Obligația îi revine importatorului sau declarantului care declară mărfurile pentru punerea în liberă circulație. Importatorul trebuie să specifice locul de topire și turnare (Melt and Pour) adica țara în declarația vamală și să justifice acest lucru cu documentație verificabilă. Producătorii, comercianții și prelucrătorii din aval din țările terțe nu au nicio obligație independentă față de autoritățile vamale ale UE. Acest lucru îngreunează lucrurile pentru importatori, deoarece aceste entități sunt adesea cele care dețin documentația necesară.

Cerința se aplică importurilor din toate țările terțe. Chiar și mărfurile din Islanda, Liechtenstein și Norvegia, care nu sunt supuse contingentelor, trebuie declarate la țara „Melt and Pour”. Oricine achiziționează oțel care a fost deja vămuit în UE nu este afectat direct. Cu toate acestea, aceștia pot resimți efectele regulii prin prețuri, termene de livrare mai lungi și cerințe impuse de proprii clienți.

Ce dovezi solicită vama

Comisia a specificat ce documente sunt suficiente ca dovezi în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1963, publicat la 31 august 2026 în urma aprobării de către statele membre. Documentul principal este Certificatul de testare la fabrică (MTC), denumit în mod obișnuit în practică și certificat de fabrică. Acesta trebuie să conțină două informații: țara de topire și numărul de topire, ceea ce face posibilă urmărirea mărfurilor furnizate până la un lot specific de oțel topit. În practică, acesta va fi adesea un certificat de inspecție 3.1 în conformitate cu EN 10204. Un document care a servit în mod tradițional în principal pentru asigurarea calității tehnice devine astfel un document vamal.

Dacă oricare dintre aceste două informații lipsește din certificat, articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare permite utilizarea altor documente ca dovezi suplimentare. Acestea includ facturi și note de livrare, certificate de calitate, clauze din comenzi sau contracte îndeplinite, declarații pe termen lung ale furnizorilor, documente de calcul și producție, documente vamale emise de țara exportatoare, precum și corespondență comercială și descrieri de producție. Faptul că Regulamentul de punere în aplicare recunoaște în mod expres clauzele contractuale ca mijloace de probă este, de asemenea, relevant pentru redactarea contractelor; detalii suplimentare sunt furnizate în secțiunea „Redactarea contractelor de-a lungul lanțului de aprovizionare”.

Această facilitare se încheie la 30 septembrie 2027. Ulterior, Certificatul de testare la moară va fi indispensabil, iar alte documente pot fi utilizate doar pentru a-l completa. Prin urmare, furnizorii care nu au emis anterior astfel de certificate au la dispoziție un an pentru a-și adapta procesele. Având în vedere complexitatea unor lanțuri de aprovizionare, această perioadă este scurtă.

În declarația vamală, țara „Melt and Pour” este declarată utilizând coduri de documente TARIC dedicate (coduri din Tariful Integrat al UE). Importatorii ar trebui să își implice reprezentanții vamali într-un stadiu incipient, astfel încât aceștia să fie conștienți de documentele disponibile pentru fiecare transport.

Interacțiunea cu legislația privind sancțiunile și CBAM

Începând cu 30 septembrie 2023, articolul 3g alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 a interzis importul anumitor produse din fier și oțel fabricate în țări terțe folosind materii prime rusești pentru industria oțelului. Prin urmare, mulți importatori documentează deja originea materiilor prime prin certificate de testare la moară. Cu toate acestea, temeiurile juridice și produsele vizate diferă: sancțiunile se aplică produselor enumerate în anexa XVII, în timp ce regula „Melt and Pour” se aplică categoriilor enumerate în anexa I la Regulamentul privind oțelul. Prin urmare, fiecare linie de produse trebuie verificată în raport cu ambele liste.

Deoarece țara „Melt and Pour” este acum menționată în declarația vamală, autoritățile vamale o pot verifica cu ușurință cu documentele deținute de importator în scopul conformării cu sancțiunile. Dacă un certificat din dosarul de sancțiuni identifică o țară „Melt and Pour” diferită de cea menționată în declarația vamală, importatorul se confruntă cu riscuri în cadrul ambelor regimuri.

Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon (CBAM) în temeiul Regulamentului (UE) 2023/956 este, de asemenea, un instrument pentru stabilirea prețului emisiilor de carbon asociate anumitor importuri. Acesta a intrat în faza sa definitivă la 1 ianuarie 2026 și se bazează pe date de la instalațiile de producție. Informațiile relevante se referă la emisii, nu la țara „Melt and Pour”. În cazul în care datele verificate ale instalațiilor nu sunt disponibile, se aplică valori implicite mai costisitoare. Prin urmare, companiile ar trebui să obțină informațiile utilizate pentru toate cele trei regimuri din aceeași sursă și să le verifice pentru a identifica inconsecvențe.

Redactarea contractelor de-a lungul lanțului de aprovizionare

Regulamentul se adresează importatorului. Cu toate acestea, dacă importatorul poate furniza dovezile necesare nu se stabilește la frontieră, ci în contractele cu furnizorii săi. Acordurile de aprovizionare și acordurile-cadru existente abordează adesea certificatele de testare la fabrică exclusiv dintr-o perspectivă tehnică. În sensul Regulamentului privind oțelul, acest lucru nu va fi, în general, suficient.

Punctul de plecare este întrebarea cine se califică drept importator. Răspunsul va depinde, în general, de regula Incoterms convenită. În cadrul DDP, vânzătorul suportă riscul.

...riscul refuzului la import și al taxelor vamale; în schimb, în ​​cazul termenilor DAP, FCA sau EXW, aceste riscuri revin, de regulă, cumpărătorului. În contractele de construcții și de inginerie industrială, în care componentele din oțel provin din țări terțe, această repartizare a riscurilor nu este întotdeauna clară. Prin urmare, este recomandată o clarificare contractuală explicită.

Furnizarea dovezilor necesare ar trebui stabilită ca o obligație contractuală principală. Pentru fiecare lot, trebuie solicitat un certificat de încercare emis de producător (mill test certificate), care să identifice unitatea de producție, țara de elaborare și turnare a oțelului (Melt and Pour country), precum și numărul șarjei (heat number), corelând totodată în mod clar aceste detalii cu elementele livrării respective. În cazul mărfurilor care fac obiectul comerțului, trebuie identificată unitatea în care a avut loc elaborarea oțelului, nu doar procesatorul ulterior. În absența unei astfel de prevederi, conform dreptului austriac, ar putea deveni rapid un subiect de litigiu dacă lipsa unui certificat constituie un defect – în sensul articolelor 922 și următoarele din Codul Civil Austriac (ABGB) – sau dacă reprezintă o neexecutare parțială a obligațiilor. În contractele de vânzare transfrontaliere, se aplică adesea Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (CISG); articolul 34 din CISG impune vânzătorului obligația de a furniza documentele referitoare la mărfuri, însă numai pe acelea prevăzute în contract.

De asemenea, este recomandabil să se includă o garanție explicită din partea furnizorului cu privire la țara de elaborare și turnare a oțelului (Melt and Pour country) și la numărul șarjei (heat number). Întrucât Regulamentul de punere în aplicare recunoaște clauzele contractuale drept mijloace de probă, o astfel de garanție are nu doar implicații contractuale și de răspundere, ci și valoare probatorie în scopuri vamale.

Aceeași regulă se aplică și termenelor de livrare: acestea ar trebui considerate respectate doar după ce mărfurile și întreaga documentație aferentă au fost furnizate. Un refuz la import cauzat de lipsa documentației nu ar trebui tratat, din punct de vedere contractual, drept caz de forță majoră, iar penalitățile contractuale ar trebui stabilite în consecință. Dacă, pe durata unei întârzieri, o cotă este epuizată, contractul ar trebui să specifice clar cine suportă taxa de 50% care rezultă din această situație. Dacă întârzierea este imputabilă furnizorului, ar trebui să existe, în general, posibilitatea de a solicita despăgubiri și de a exercita o acțiune în regres.

Companiile care încheie contracte pe termen lung ar trebui să ia în considerare și posibilele modificări legislative, inclusiv o eventuală trecere la un sistem de alocare a cotelor bazat pe țara de elaborare și turnare a oțelului (Melt and Pour country), precum și posibila extindere a acestor norme asupra produselor prelucrate ulterior. Prin urmare, în contract ar trebui inclusă o clauză privind modificarea legislației, care să prevadă posibilitatea ajustării prețului sau dreptul de reziliere. Același lucru este valabil și în cazul unei cerințe de obținere a consimțământului – sau, cel puțin, al unei obligații de notificare – în situația în care furnizorul schimbă unitatea de topire, întrucât o nouă țară de topire și turnare ar putea, pe viitor, să conducă la încadrarea în...