În pofida progreselor tehnologice din ultimele decenii, o mare parte din funcționarea lanțurilor globale de aprovizionare rămâne surprinzător de opacă. Produsele circulă rapid între producători, procesatori, distribuitori și retaileri, însă informațiile despre starea lor reală – prospețime, condiții de transport, pierderi sau riscuri – sunt adesea incomplete, întârziate sau pur și simplu inexistente. Raportul Making the Invisible Visible produs de Avery Dennison pornește de la această contradicție fundamentală și argumentează că lipsa datelor operaționale granulare este una dintre cauzele structurale ale risipei alimentare și ale ineficienței economice.

La nivel global, pierderile și risipa alimentară reprezintă nu doar o problemă etică, într-un context în care insecuritatea alimentară persistă, ci și una economică și climatică majoră. O cantitate semnificativă de alimente este pierdută înainte de a ajunge la consumatorul final, fie din cauza deteriorării în tranzit, fie din cauza unor decizii greșite de stocare, etichetare sau rotație a produselor. Raportul subliniază că aceste pierderi nu sunt rezultatul unui singur eșec punctual, ci al unui sistem care funcționează „în orb”, bazându-se pe estimări, medii statistice și reguli rigide, în loc de date în timp real.

Un element central al analizei îl reprezintă rolul datelor ca infrastructură invizibilă a economiei moderne. Așa cum rețelele electrice sau cele de transport au fost esențiale pentru dezvoltarea industrială, raportul susține că infrastructura de date devine critică pentru tranziția către sisteme alimentare mai eficiente și mai sustenabile. Fără vizibilitate asupra parcursului fiecărui produs – de la fermă la raft – actorii din lanțul de aprovizionare reacționează tardiv la probleme și compensează incertitudinea prin supraproducție, stocuri excesive sau eliminarea preventivă a produselor încă sigure pentru consum.

Raportul acordă o atenție specială tehnologiilor de identificare și monitorizare – precum RFID, senzori de mediu sau etichete inteligente – nu ca scop în sine, ci ca mijloc de a genera informații acționabile. Diferența esențială, subliniată în mod repetat, este cea dintre date statice și date dinamice. În timp ce etichetele tradiționale oferă informații fixe (data expirării, lotul, originea), soluțiile digitale pot furniza date continue despre temperatură, umiditate, timp de tranzit sau manipulare necorespunzătoare. Această schimbare de paradigmă permite trecerea de la un management reactiv la unul predictiv.

Un exemplu relevant discutat în raport este cel al produselor proaspete, unde durata de viață reală diferă semnificativ de cea teoretică. Două loturi identice, cu aceeași dată de expirare, pot avea stări de prospețime complet diferite, în funcție de condițiile logistice. Fără date, retailerii tratează aceste produse ca fiind echivalente, ceea ce duce fie la pierderi inutile, fie la riscuri pentru consumatori. Cu date, însă, devine posibilă diferențierea, prioritizarea vânzării și chiar ajustarea prețurilor în funcție de calitatea reală.

Dincolo de beneficiile operaționale, raportul evidențiază implicații mai largi pentru politicile publice și economia circulară. Reducerea risipei alimentare este un obiectiv asumat la nivel internațional și european, însă instrumentele de reglementare se concentrează adesea pe ținte cantitative și obligații de raportare. Making the Invisible Visible sugerează că aceste politici riscă să rămână formale dacă nu sunt susținute de capacitatea reală a actorilor economici de a măsura și gestiona pierderile. Cu alte cuvinte, nu poți reduce eficient ceea ce nu poți vedea.

Raportul ridică și o problemă sensibilă: distribuția valorii generate de digitalizare. Datele produse de senzori și sisteme inteligente creează valoare economică semnificativă, dar fără cadre clare de guvernanță există riscul concentrării acesteia în mâinile câtorva actori mari. De aceea, autorii insistă asupra necesității unor ecosisteme de date interoperabile, în care informațiile să poată fi partajate în mod securizat și echitabil între producători, transportatori, retaileri și autorități.

Pe scurt: risipa alimentară apare diferit, în funcție de stadiul lanțului, iar „vinovații principali” depind de nivelul de dezvoltare economică și de tipul de produse. Răspunsul corect nu este „ori–ori”, ci „toate trei, dar din motive diferite”.

1. Gospodării (locuințe) – cea mai mare cantitate, ca volum

În UE și în țările dezvoltate, gospodăriile generează cea mai mare parte a risipei alimentare (≈50–55%).

• cauze principale:
  • cumpărare în exces;
  • confuzie între „a se consuma de preferință înainte de” și „expiră la”;
  • porții prea mari, lipsă de planificare;
  • preț relativ mic al alimentelor raportat la venit.
• aici risipa este fragmentată, invizibilă și greu de reglementat.

👉 Politicile eficiente sunt educaționale, de etichetare și de informare, nu coercitive.

2. Retail (supermarketuri) – risipă foarte vizibilă, dar procentual mai mică

Retailul generează un procent mai mic (≈10–15%), dar este:

• foarte vizibil;
• concentrat;
• ușor de cuantificat.

Cauze:

• standarde comerciale rigide (aspect, calibru);
• management defectuos al stocurilor;
• frica de rafturi goale (overstocking);
• lipsa datelor despre prospețimea reală.

👉 Deși nu este principalul generator, retailul are pârghii mari de reducere rapidă, prin:

• discounturi dinamice,
• donații,
• trasabilitate și date în timp real.

3. Lanțul logistic și producția – pierderi „invizibile”, dar structurale

În special la produse proaspete, pierderile pe lanțul logistic (recoltare–transport–depozitare–procesare) sunt semnificative:

• temperatură necontrolată;
• timpi mari de tranzit;
• lipsa trasabilității;
• respingerea loturilor din motive comerciale, nu sanitare.

În țările mai puțin dezvoltate, aici este sursa principală a risipei; în UE, este mai mică procentual, dar:

• generează pierderi economice mari per unitate;
• are impact climatic ridicat (risipă „încorporată”).

👉 Aici se leagă direct concluziile din Making the Invisible Visible:
fără date în timp real, pierderile sunt tratate ca inevitabile.

Concluzie clară (pentru articol sau policy brief)

• Cantitativ: gospodăriile sunt principala sursă de risipă.
• Sistemic: lanțul logistic generează pierderi critice, greu de detectat.
• Operațional: retailul este nodul-cheie unde risipa poate fi redusă rapid, dacă există date.

👉 De aceea, tehnologiile de trasabilitate nu rezolvă risipa din bucătărie, dar sunt esențiale pentru:

• reducerea pierderilor logistice,
• decizii mai bune la retail,
• politici publice bazate pe date reale, nu estimări.

În final, mesajul central al raportului este unul pragmatic: tehnologia există, dar impactul ei depinde de modul în care este integrată în deciziile zilnice și în politicile publice. A face vizibil invizibilul nu înseamnă doar a colecta mai multe date, ci a schimba logica sistemului – de la prevenție prin risipă la prevenție prin cunoaștere. În contextul presiunilor climatice, economice și sociale tot mai intense, această schimbare nu mai este opțională, ci devine o condiție pentru funcționarea sustenabilă a lanțurilor alimentare moderne.