E uşor să lâncezeşti şi să te vaiţi că Planeta „plânge”. E uşor să acuzi pe cei care ar trebui să facă ceva şi nu o fac. La sfârşitul zilei, faptul că ai consumat o grămadă de energie văicărindu-te de problemă fără să mişti un deget nu aduce nici o soluţie în acest sens, nu te face mai puţin nevinovat şi nicidecum mai superior.

 

Este uşor să arătăm cu degetul la ce se întâmplă cu Planeta noastră şi să acuzăm. De pildă, schimbările climatice aduc ecosistemele în pragul colapsului, Oceanul Pacific este „casa” gunoaielor plutitoare (imaginaţi-vă o suprafaţă cam de două ori cât Texas-ul) iar biodioversitatea se pierde în fiecare zi ce trece. Şi ce? Sau, mai degrabă spus, ce-ai de gând să faci tu pentru asta?