Legea picnicului este momentan în dezbatere la Senat şi din păcate probabil adoptarea ei va fi foarte anevoioasă. Presupunând însă că acest lucru se va întampla vom avea o problemă, pentru că nu legile ne lipsesc nouă, ci oameni plătiţi să le aplice. În plus, în România nu este clar ce autorităţi au atribuţii privind controlul, dar şi obligativitatea amenajării spaţiilor destinate acestor activităţi de weekend.
Mai grav este că nu o dată s-a întâmplat ca în urma acestor excapade pădurile să ardă din cauza unui jar rămas aprins, adică a iresponsabilităţii unor cetăţeni care şi-au atins ţelul şi au plecat liniştiţi fără a privi în urma lor. Pungi şi farfurii din plastic, doze de bere, PET-uri, resturi de mâncare, sticle de vin, mai bine spus deşeuri cât cuprinde, asta lasă în urmă aceşti „iubitori de natură”.
Cum e posibil ca în Germania să fie interzisă plasarea grătarului sub copaci sau în parcurile din New York fumatul să fie interzis, iar la noi să nu existe nici măcar interdicţia de a aprinde focul pe iarbă?
Ţinând cont de faptul că sunt în vigoare multe acte normative care vizează practica grătarului, dar din păcate nu sunt şi aplicate, este greu de precizat când vom ajunge să avem campinguri amenajate corespunzător, dar cu o intervenţie minimă asupra naturii.
Este perioada weekenurilor la mare, la munte sau pur şi simplu la iarbă verde, la grătar. Şi de obicei orice evadare la grătar presupune o margine de pădure sau malul unui lac. Ce rămâne în urma unor astfel de evadări în natură ştim cu toţii. Un templu verde este transformat în container de gunoi. Cine este de vină? Cetăţeanul care nu-şi strânge resturile sau autorităţile care nu amenajează anumite zone special pentru astfel de activităţi?
Evident că sarcina de a păstra intact orice colţ de natură vizează fiecare individ în parte, dar este evident şi că doar o amendă usturătoare ar putea să schimbe ceva, asta în cazul în care cineva ar avea curaj să o facă.
