Potrivit unui comunicat al PMB remis de Agerpres, tema de anul acesta "Gândeşte, Mănâncă, Salvează!" are ca scop principal combaterea risipei de alimente, justificată de faptul că peste un miliard de tone de alimente se aruncă în fiecare an. Aceasta va fi dezbătută cu elevii de liceu şi de şcoala generală. Copiii mai mici, din grădiniţe şi clasele I, vor participa la ateliere creative de hârtie reciclată manual şi de origami, susţinute în parteneriat cu asociaţia alt.F.E.L. Ziua Mondială a Mediului, celebrată în fiecare an pe data de 5 iunie, este una dintre principalele acţiuni prin care Organizaţia Naţiunilor Unite promovează, pe plan mondial, conştientizarea asupra importanţei implicării omului în protecţia mediului.
Puteți cumpăra revista Infomediu Europa din magazinele Inmedio din toată țara, precum și din reprezentanțele Relay. Pentru abonamente, click aici.
Ramai cu Infomediu Europa pe Facebook:
Ziua Mondială a Mediului va fi celebrată în 14 unităţi de învăţământ din Bucureşti, în perioada 3-7 iunie, printr-o serie de acţiuni educative precum lecţii interactive, concursuri pe echipe, ateliere creative și jocuri de rol.
