Raportul publicat de Comisia Europeană în aprilie 2026 oferă prima imagine comparativă asupra modului în care statele membre gestionează reducerea plasticelor de unică folosință. Pentru România, concluzia raportului raportului Comisiei privind implementarea Directiva (UE) 2019/904 privind plasticul de unică folosință nu este una simplă: țara se află într-o zonă de convergență cu tendințele europene, dar cu limitări evidente în calitatea datelor și în eficiența implementării.
Un nivel de consum încă insuficient cartografiat
Raportarea pentru anul de referință 2022 arată că, la nivel european, consumul de produse precum paharele pentru băuturi și recipientele alimentare din plastic este semnificativ, dar distribuția între state este extrem de neuniformă. România se înscrie în acest tipar de variabilitate, însă cu o problemă suplimentară: robustețea datelor.
Comisia avertizează explicit că diferențele între țări sunt influențate nu doar de comportamentul de consum, ci și de metodologiile utilizate. În cazul României, dependența de surse indirecte – în special sisteme de responsabilitate extinsă a producătorului (EPR) și statistici de deșeuri – sugerează că nivelul real al consumului ar putea fi fie subestimat, fie raportat incomplet.
Această incertitudine reduce capacitatea de a evalua dacă măsurile de reducere a consumului sunt cu adevărat eficiente sau doar formal implementate.
Politici aliniate la nivel european, dar fără granularitate
Din perspectiva instrumentelor de politică publică, România urmează modelul dominant în UE. Raportul indică faptul că aproape toate statele membre, inclusiv România, au adoptat:
- mecanisme economice (taxe, obligații EPR),
- campanii de conștientizare,
- promovarea alternativelor reutilizabile.
Totuși, problema majoră nu este existența măsurilor, ci calitatea raportării acestora. Informațiile furnizate de state – inclusiv România – sunt adesea incomplete, ceea ce face imposibilă evaluarea reală a impactului.
În termeni practici, asta înseamnă că România apare „aliniată” pe hârtie, dar fără o trasabilitate clară a efectelor.
Sistemele de colectare: progres potențial, dar încă fragil
Un indicator critic este rata de colectare separată a sticlelor din plastic. La nivel european, media este de aproximativ 71%, sub ținta de 77% pentru 2025.
Raportul nu evidențiază România ca lider, dar nici ca outlier negativ. Totuși, analiza comparativă sugerează un lucru esențial: statele care depășesc țintele sunt, în majoritate, cele care au implementat sisteme de tip garanție-returnare (DRS).
Pentru România, introducerea sistemului SGR (relativ recent la momentul raportării) creează premisele unui salt semnificativ, dar acesta nu este încă reflectat în datele din 2022. Practic, România se află într-o fază de tranziție: infrastructura există, dar rezultatele nu sunt încă vizibile statistic.
Problema centrală: calitatea datelor și capacitatea administrativă
Cea mai consistentă critică din raport nu vizează neapărat performanța de mediu, ci calitatea datelor. România face parte din grupul statelor unde:
- metodele de colectare a datelor diferă semnificativ,
- există lacune de completitudine,
- verificarea datelor este limitată.
Aceste deficiențe au consecințe directe: comparabilitatea între state este slabă, iar evaluarea progresului devine incertă.
În esență, problema României nu este doar „cât reciclează”, ci „cât știe exact că reciclează”.
O poziție de start pentru reforme mai profunde
Raportul subliniază că 2022 reprezintă un an de referință – o linie de bază pentru viitoare politici, inclusiv posibile ținte obligatorii de reducere a consumului.
Pentru România, implicația este clară:
următorii ani vor fi definiți nu doar de extinderea măsurilor existente, ci de:
- profesionalizarea sistemelor de raportare,
- integrarea datelor din EPR și SGR,
- corelarea politicilor de consum cu cele de gestionare a deșeurilor.
Fără aceste ajustări, există riscul ca România să rămână într-o zonă de conformare formală, fără performanță reală.
România nu este nici codașul, nici liderul tranziției către reducerea plasticului de unică folosință. Este, mai degrabă, un sistem în construcție, unde arhitectura instituțională începe să se contureze, dar execuția rămâne inegală.
Raportul Comisiei transmite un mesaj implicit, dar ferm: progresul viitor nu va depinde doar de politici, ci de capacitatea statului de a măsura, valida și corecta propriile rezultate. În economia circulară, datele devin infrastructură critică – iar România trebuie încă să o consolideze.