Industria europeană de reciclare a plasticului traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Paradoxal, creșterea prețului petrolului din prima parte a anului 2026, determinată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, a oferit reciclatorilor un avantaj temporar: rășinile plastice virgine s-au scumpit, iar materialele reciclate au devenit mai competitive. Însă reprezentanții industriei avertizează că această evoluție nu reprezintă o redresare, ci doar un efect conjunctural al unei crize internaționale.
Într-un document de poziție publicat de Recycling Europe, mesajul este formulat fără echivoc: „războiul nu poate fi un model de afaceri”. Organizația susține că viitorul reciclării europene nu poate depinde de fluctuațiile prețului petrolului, ci de politici publice care să creeze o piață stabilă și predictibilă pentru materialele reciclate.
Situația sectorului este îngrijorătoare. După o perioadă de expansiune rapidă, ritmul de creștere al producției de plastic reciclat mecanic post-consum s-a prăbușit de la aproximativ 40% în intervalul 2020–2022 la numai 3,9% între 2022 și 2024. În același timp, Europa a pierdut aproximativ un milion de tone de capacitate de reciclare între 2023 și 2025, în condițiile în care cererea pentru materiale reciclate a rămas slabă, iar concurența din partea materialelor virgine și a importurilor ieftine continuă să afecteze competitivitatea operatorilor europeni.
Problema este cu atât mai serioasă cu cât Uniunea Europeană va interzice, din 21 noiembrie 2026, exporturile de deșeuri din plastic către țările non-OECD. Măsura urmărește să stimuleze reciclarea în interiorul Uniunii, însă, fără investiții și fără o piață internă suficient de puternică, există riscul ca volume tot mai mari de deșeuri să fie direcționate către depozitare sau incinerare, în loc să fie transformate în materii prime secundare.
Pentru a evita acest scenariu, Recycling Europe propune un plan de salvare construit în jurul a cinci direcții majore. Prima este stimularea cererii pentru materiale reciclate produse în Europa, inclusiv prin introducerea unor obligații privind conținutul minim de material reciclat și prin aplicarea unor „clauze oglindă”, astfel încât produsele importate să respecte standarde echivalente celor impuse producătorilor europeni. Organizația solicită, de asemenea, extinderea eco-modulării taxelor din cadrul schemelor de răspundere extinsă a producătorului (EPR) și utilizarea achizițiilor publice verzi pentru a crea cerere suplimentară.
Printre celelalte măsuri propuse se numără reducerea costurilor operaționale și energetice, adoptarea urgentă a unor criterii europene „End-of-Waste” pentru materialele plastice reciclate, introducerea unor facilități de TVA pentru produsele fabricate din plastic reciclat și simplificarea procedurilor de autorizare pentru noile investiții în reciclare. Potrivit industriei, fără astfel de măsuri există riscul ca obiectivele europene privind conținutul minim de material reciclat să intre în vigoare într-un moment în care capacitatea industrială necesară pentru a le susține nu va mai exista.
În esență, mesajul industriei este că economia circulară nu poate funcționa exclusiv pe baza obligațiilor legislative privind reciclarea. Ea are nevoie de mecanisme economice care să facă utilizarea materialelor reciclate competitivă și în perioadele în care prețul petrolului este scăzut. Altfel, investițiile în reciclare vor continua să fie vulnerabile la fiecare fluctuație a pieței materiilor prime.
Pentru România, această dezbatere este deosebit de relevantă. Țara investește în extinderea capacităților de colectare și reciclare, iar Sistemul Garanție-Returnare (SGR) va genera volume tot mai mari de PET și alte ambalaje de calitate. Totuși, succesul acestor investiții va depinde nu doar de colectarea eficientă a deșeurilor, ci și de existența unei piețe europene capabile să absoarbă și să valorifice materialele reciclate la prețuri competitive. În lipsa unor măsuri care să stimuleze cererea și să protejeze competitivitatea reciclatorilor europeni, obiectivele economiei circulare riscă să rămână mai degrabă ambiții legislative decât o realitate industrială.