În ultima vreme circulă tot mai multe avertismente potrivit cărora noul Regulament european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje – PPWR – ar putea determina micii comercianți, în special pe cei din e-commerce, să renunțe la vânzările transfrontaliere. Replica este aproape la fel de categorică: „nu dați vina pe PPWR; obligațiile de răspundere extinsă a producătorului, EPR, existau deja în majoritatea statelor membre”.

Ambele afirmații conțin câte o parte de adevăr. Problema este că niciuna nu spune întreaga poveste.

PPWR, Regulamentul (UE) 2025/40, nu apare într-un vid legislativ. Răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalaje este într-adevăr un principiu european mai vechi, iar în multe state membre comercianții care introduc produse ambalate pe piață aveau deja obligații de înregistrare, raportare și finanțare a gestionării deșeurilor de ambalaje. Noul regulament nu inventează, prin urmare, conceptul de EPR. Dimpotrivă, unul dintre obiectivele sale declarate este să armonizeze cât mai mult aceste reguli și să reducă fragmentarea pieței interne.

Dar de aici până la concluzia că PPWR „nu aduce aproape nicio birocrație nouă pentru micii comercianți” este o distanță destul de mare.

„Obligația exista deja” nu înseamnă că problema este mică

Pentru un mare retailer european, existența unor obligații EPR în 20 sau 27 de state membre poate fi gestionată printr-un departament juridic, o echipă de compliance și contracte cu furnizori specializați.

Pentru un magazin online cu cinci angajați, aceeași obligație poate însemna cu totul altceva.

În logica PPWR, producătorul trebuie să fie înregistrat în fiecare stat membru în care face pentru prima dată disponibile ambalaje sau produse ambalate pe teritoriul acelui stat. Regulamentul prevede explicit obligația de înregistrare în registrele naționale și raportarea datelor privind ambalajele. Pentru vânzările la distanță către consumatori din alte state membre, producătorul poate avea nevoie, de asemenea, de un reprezentant autorizat pentru EPR în statul respectiv.

Așadar, faptul că principiul EPR era deja cunoscut nu înseamnă că obligația este lipsită de consecințe pentru o întreprindere mică.

Un comerciant român care vinde exclusiv în România are o problemă de conformare. Un comerciant român care vinde în România, Ungaria, Austria, Germania, Franța și Italia are o problemă de conformare multiplicată prin numărul piețelor pe care operează.

Iar aceasta este exact situația în care comerțul electronic schimbă radical dimensiunea problemei.

PPWR nu elimină fragmentarea peste noapte

Una dintre promisiunile importante ale PPWR este armonizarea.

Regulamentul prevede chiar că registrele naționale ale producătorilor trebuie să fie conectate între ele și că formatul de înregistrare și raportare urmează să fie armonizat la nivel european. Comisia trebuie să stabilească formate comune, interoperabile și machine-readable pentru datele furnizate de producători.

Dar nu trebuie confundată ...armonizarea regulilor... sau cu ... existența unui singur sistem european EPR.

PPWR nu transformă cele 27 de sisteme naționale de gestionare a responsabilității pentru ambalaje într-un singur sistem european, cu o singură înregistrare, o singură factură și un singur interlocutor.

În continuare există registre naționale, autorități naționale, scheme EPR și cerințe administrative care trebuie gestionate în fiecare piață relevantă. Regulamentul încearcă să facă această arhitectură mai coerentă, dar nu o desființează.

Pentru o companie mare, aceasta este o problemă de organizare. Pentru un microîntreprinzător, poate deveni o problemă economică.

Aici apare adevărata întrebare: cât costă conformarea?

Este ușor să spui că „există servicii care rezolvă totul în trei click-uri”. Și, într-o anumită măsură, este adevărat. Există organizații de tip PRO, consultanți și platforme digitale care pot gestiona înregistrarea, raportarea și plata obligațiilor EPR în mai multe state.

Dar faptul că există un serviciu care poate face conformarea nu înseamnă că respectiva conformare este gratuită.

Pentru un comerciant care vinde milioane de euro pe an, câteva sute sau câteva mii de euro pentru servicii de compliance pot reprezenta un cost marginal.

Pentru o microîntreprindere care vinde câteva zeci de mii de euro pe an pe o anumită piață externă, costul fix al conformării poate deveni disproporționat în raport cu cifra de afaceri generată de acea piață.

Și aici se află una dintre marile probleme ale PPWR: costurile de conformare nu sunt neapărat proporționale cu cantitatea de ambalaj introdusă pe piață.

O companie poate trimite câteva sute de colete într-o țară și poate avea nevoie de un set de proceduri, înregistrări, contracte și raportări comparabile, din punct de vedere administrativ, cu un comerciant mult mai mare.

Din perspectiva autorității, regula este perfect justificată: deșeurile trebuie finanțate indiferent de dimensiunea companiei. Din perspectiva unei microîntreprinderi, însă, costul fix al accesului la piață contează enorm.

Marketplace-urile vor face problema mult mai vizibilă

Poate că acesta este unul dintre cele mai importante efecte ale PPWR. Problema nu mai poate fi ascunsă atât de ușor în spatele ideii că „nimeni nu verifică”.

Regulamentul prevede obligații pentru platformele online care permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu producători. Aceste platforme trebuie să obțină informații privind înregistrarea producătorului în statul în care se află consumatorul și o autocertificare privind respectarea obligațiilor EPR.

Cu alte cuvinte, marketplace-ul devine o parte a mecanismului de control. Un mic comerciant care până acum putea vinde câteva produse în Franța fără ca nimeni să-i ceară numărul EPR nu mai poate conta la nesfârșit pe lipsa controlului. PPWR nu neapărat inventează obligația. Transformă însă conformarea dintr-o obligație relativ invizibilă într-o condiție verificabilă pentru accesul la piață.

PPWR nu înseamnă doar EPR

PPWR nu este doar un regulament despre cine plătește pentru deșeurile de ambalaje.

El introduce cerințe privind proiectarea ambalajelor, reducerea greutății și volumului, reciclabilitatea, etichetarea, documentația de conformitate, conținutul reciclat, reutilizarea și reducerea spațiului gol în ambalajele de comerț electronic.

De exemplu, până în 2030, operatorii economici trebuie să se asigure că ambalajele de grupare, transport și e-commerce pe care le umplu nu depășesc un anumit nivel de spațiu gol – 50%. Regulamentul introduce, de asemenea, restricții asupra anumitor tipuri de ambalaje de unică folosință și obiective privind reutilizarea ambalajelor.

Pentru un producător mare, acestea pot fi transformate într-un proiect de redesign al ambalajelor.

Pentru un mic comerciant, însă, întrebarea poate fi mult mai simplă:

„Trebuie să-mi schimb cutiile, pungile, materialele de protecție și procedurile de ambalare?” Dacă răspunsul este da, atunci avem deja un cost suplimentar care nu are nimic de-a face cu taxa EPR.

Micile întreprinderi nu sunt uitate, dar nici complet protejate

PPWR conține unele prevederi destinate explicit reducerii poverii administrative pentru întreprinderile mici.

De exemplu, regulamentul tratează în mod particular situațiile în care microîntreprinderile umplu ambalaje de transport, ambalaje de servicii sau ambalaje primare la punctul de vânzare, astfel încât producătorul ambalajului să fie, în anumite condiții, operatorul care îl pune la dispoziție pentru prima dată.

Există, de asemenea, situații în care microîntreprinderile beneficiază de tratamente specifice pentru anumite cerințe. Dar acestea nu înseamnă o exceptare generală a micilor întreprinderi de la PPWR. Pentru unii, PPWR va însemna pur și simplu punerea în ordine a unor obligații pe care le-au ignorat.

Pentru alții, va însemna costuri suplimentare de conformare, adaptarea ambalajelor, noi date de colectat și raportat și o relație mai formalizată cu sistemele EPR din alte state membre.