Conceptul de „Mixed DRS” (Deposit Return System mixt) marchează o schimbare de paradigmă în modul în care sunt gândite politicile publice și modelele de business pentru ambalajele de băuturi. Dacă până recent discuția era polarizată între reutilizare și reciclare, sistemele mixte propun o reconciliere pragmatică: integrarea ambelor într-o infrastructură comună, cu beneficii economice, operaționale și de mediu.

În esență, un Mixed DRS este un sistem de garanție-returnare care permite consumatorilor să returneze atât ambalaje de unică folosință (PET, doze, sticlă nereutilizabilă), cât și ambalaje reutilizabile, prin aceleași puncte de colectare și, de multe ori, prin aceeași infrastructură. Reloop a publicat recent un document de pozitie pe acest subiect.

Această abordare nu este un model unic, rigid, ci mai degrabă un principiu de integrare. Sistemele pot varia semnificativ în funcție de nivelul de centralizare, responsabilitățile logistice sau modul de guvernanță, dar împărtășesc același nucleu: o experiență unificată pentru consumator și o infrastructură comună pentru colectare.

Dintr-o perspectivă istorică, ideea nu este nici măcar nouă. Primele sisteme de tip DRS au fost construite în jurul reutilizării, cu sticle returnabile care circulau local între producători și consumatori. Abia ulterior, odată cu explozia ambalajelor de unică folosință, sistemele s-au orientat către reciclare. Mixed DRS reprezintă, în acest sens, o revenire la origini, dar într-un cadru modern, industrializat și reglementat.

Cum funcționează în practică

Funcționarea unui Mixed DRS se bazează pe două dimensiuni esențiale:

1. Integrarea la nivel de guvernanță și raportare
Sistemele pot fi complet centralizate (un singur operator gestionează fluxurile financiare, datele și conformarea) sau descentralizate (mai mulți operatori sau sisteme paralele). Nivelul de centralizare influențează transparența, eficiența administrativă și capacitatea de control.

2. Integrarea logistică
După colectare, traseele se separă:

• ambalajele de unică folosință merg către reciclare;
• ambalajele reutilizabile sunt sortate, spălate și reintroduse în circuit.

În unele țări, aceste fluxuri împart aceeași infrastructură de transport și sortare; în altele, logistica pentru reutilizabile rămâne în sarcina producătorilor.

Un element critic este și tipul de ambalaj reutilizabil:

• standardizat (folosit de mai mulți producători, favorabil pentru pooling și eficiență);
• non-standard (specific unui brand, cu logistică mai fragmentată).

De ce apare Mixed DRS acum

Motorul principal este evoluția cadrului european, în special Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), care introduce ținte obligatorii de reutilizare și solicită statelor membre să asigure infrastructuri compatibile pentru ambalaje reutilizabile și de unică folosință.

Această presiune regulatorie schimbă fundamental logica sistemelor DRS: nu mai este suficient să colectezi eficient pentru reciclare, ci trebuie să creezi condiții reale pentru reutilizare la scară.

Avantajele: eficiență sistemică, nu doar ecologică

Principalul argument în favoarea Mixed DRS nu este ideologic, ci pragmatic: integrarea generează eficiență.

Pentru consumatori, sistemul devine simplu: un singur gest de returnare, indiferent de tipul ambalajului. Această simplitate crește semnificativ ratele de colectare. În Letonia, de exemplu, rata de returnare pentru ambalaje de unică folosință a crescut de la 45% la 83%, iar pentru cele reutilizabile de la 50% la 90% după introducerea unui sistem mixt.

Pentru retaileri, infrastructura unificată reduce costurile și complexitatea operațională: mai puține echipamente, mai puțin spațiu ocupat, procese simplificate.

Pentru producători, avantajele sunt și mai evidente:

• costuri mai mici prin infrastructură partajată;
• acces mai ușor la sisteme de reutilizare (în special pentru IMM-uri);
• logistică optimizată, mai ales în sisteme cu pooling.

Pentru sistem în ansamblu, beneficiile sunt cumulative:

• reducerea duplicării infrastructurii;
• optimizarea transportului;
• scăderea costurilor operaționale;
• potențial mai mare de reducere a emisiilor.

Implicații de business: o schimbare de model, nu doar de sistem

Pentru industrie, Mixed DRS nu este doar o ajustare tehnică, ci o schimbare de logică economică.

Ambalajul începe să fie tratat din nou ca un activ circulant, nu ca un consumabil. Acest lucru implică:

• investiții în design durabil și standardizare;
• participare la sisteme de pooling;
• integrarea logisticii inverse în modelul de business;
• colaborare între competitori (mai ales pentru ambalaje standardizate).

În același timp, sistemele mixte reduc avantajul competitiv tradițional al ambalajelor de unică folosință, punând reutilizarea pe picior de egalitate din perspectiva confortului consumatorului.

Limite și provocări

Integrarea nu este lipsită de tensiuni. Principalele provocări țin de:

• complexitatea logistică pentru ambalaje non-standard;
• distribuția costurilor între actori;
• necesitatea unor sisteme de raportare robuste și transparente;
• echilibrul între standardizare și diferențiere de brand.

Mai mult, nu toate piețele sunt pregătite în mod egal: acolo unde infrastructura DRS pentru reciclare este încă fragilă, adăugarea reutilizării poate complica implementarea.

Recomandările formulate de Reloop pentru implementarea unui Mixed DRS de succes sunt remarcabil de coerente și, mai ales, foarte „practice” – nu discută doar despre principii abstracte, ci despre ce funcționează efectiv în sisteme reale.

1. Gândește sistemul integrat încă de la început

Poate cea mai importantă recomandare este și cea mai contraintuitivă: nu construi întâi un DRS pentru reciclare și apoi „vezi tu” cum adaugi reutilizarea.

Reloop insistă că un sistem mixt trebuie proiectat de la zero ca sistem integrat. Motivul este simplu: infrastructura, logistica, IT-ul, contractele și comunicarea publică sunt mult mai eficiente dacă sunt gândite o singură dată.

Retrofitting-ul – adică adăugarea ulterioară a reutilizării într-un sistem deja funcțional – este scump, lent și complicat.

2. Pooling-ul: cheia scalării reutilizării

Un alt pilon central este promovarea sistemelor de pooling pentru ambalaje reutilizabile.

Ideea este simplă, dar disruptivă: sticlele nu mai aparțin unui producător, ci sistemului. Ele pot fi folosite de mai mulți actori, ceea ce:

• reduce costurile,
• crește rata de rotație,
• permite intrarea IMM-urilor în sistem fără investiții majore.

Fără pooling, reutilizarea rămâne un model de nișă, dominat de jucători mari.

3. Standardizarea ambalajelor (dar fără a omorî piața/concurența)

Reloop recomandă standardizarea formelor, materialelor și dimensiunilor ambalajelor reutilizabile, pentru a permite:

• colectare și sortare comune,
• spălare eficientă,
• logistică optimizată.

Dar există o nuanță importantă: standardizarea trebuie să reducă barierele de intrare, nu să le crească.

Altfel spus, sistemul trebuie să rămână deschis și pentru producători mici sau pentru diferențiere de brand (etichetă, design vizual etc.).

4. Integrarea inteligentă a ambalajelor non-standard

Reloop recunoaște explicit că nu toate companiile vor adopta ambalaje standardizate.

De aceea, recomandarea nu este eliminarea lor, ci crearea unor reguli clare de integrare:

• fluxuri logistice separate unde este necesar,
• costuri alocate corect (pentru complexitatea suplimentară),
• menținerea accesului în sistem.

Este un compromis realist între eficiență și diversitate de piață.

5. Prioritatea absolută: experiența consumatorului

Dacă ar fi să reducem totul la un singur principiu, acesta ar fi: comoditatea câștigă.

Reloop subliniază că sistemele trebuie să ofere:

• un singur punct de returnare,
• aceleași gesturi pentru toate ambalajele,
• etichetare clară,
• acces facil în toate zonele (inclusiv rurale).

Orice fricțiune în experiența consumatorului reduce dramatic performanța sistemului.

6. Transparență și date solide

Un Mixed DRS funcțional nu poate exista fără date credibile și comparabile.

Reloop recomandă:

• raportare clară privind volumele puse pe piață și returnate,
• diferențiere între rata de returnare și rata reală de reutilizare,
• monitorizarea pierderilor și a rotațiilor.

Aceasta este o zonă critică, mai ales pentru reutilizare, unde opacitatea este încă ridicată.

7. Reglementare clară și ținte ambițioase

Sistemele voluntare nu sunt suficiente pentru scalare.

Reloop susține necesitatea:

• unor cerințe legale clare,
• unor valori minime pentru garanții,
• unor ținte de colectare și reutilizare,
• unor standarde de performanță.

Fără acest cadru, sistemul riscă să devină fragmentat și ineficient.

8. Circularitate completă (nu doar reutilizare „de formă”)

Un punct foarte important este evitarea așa-numitului „fake reuse”.

Reloop insistă ca sistemele să urmărească:

• reutilizarea efectivă (nu doar colectarea),
• numărul de rotații ale ambalajelor,
• reciclarea la finalul vieții produsului.

Practic, reutilizarea trebuie să fie reală, nu doar declarativă.

9. Măsurarea performanței la nivel de sistem

În loc să se concentreze pe performanța individuală a fiecărui producător, Reloop recomandă evaluarea la nivel de sistem:

• fluxuri totale,
• rate agregate,
• performanță globală.

Această abordare reduce povara administrativă și reflectă mai bine realitatea operațională.Dacă ar fi să comprimăm toate aceste recomandări ale Reloop într-o idee centrală, ar suna cam așa:

Un Mixed DRS de succes nu este doar un sistem tehnic, ci o arhitectură de cooperare între industrie, retail, consumatori și autorități, construită în jurul eficienței operaționale și al simplității pentru utilizator.

Iar poate cea mai importantă lecție implicită: reutilizarea nu va scala niciodată dacă este tratată ca un „add-on”. Ea trebuie integrată structural în sistem – de la design până la comportamentul consumatorului.

Mixed DRS nu este doar o „variantă” de DRS, ci o etapă de maturizare a întregului sistem de gestionare a ambalajelor. El reflectă o schimbare de perspectivă: de la gestionarea deșeurilor la gestionarea resurselor în buclă închisă.

Pentru factorii de decizie, mesajul este clar: eficiența maximă nu vine din alegerea între reutilizare și reciclare, ci din integrarea lor inteligentă. Pentru industrie, provocarea este mai profundă: adaptarea la un model în care ambalajul nu mai dispare după consum, ci revine – iar și iar – în economie.