Tranziția energetică europeană intră într-o etapă în care nu mai este suficientă reducerea emisiilor acolo unde este posibil; devine esențială valorificarea inteligentă a carbonului care deja circulă în economie. În acest context, Carbon Capture and Utilisation (CCU) poate juca un rol crucial, iar întrebarea-cheie este modul în care acest carbon „temporar stocat” ar trebui tratat în cadrul sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii – EU-ETS 1. Documentul analizat propune soluții pentru a evita dubla taxare și pentru a crea stimulente eficiente care să favorizeze o economie circulară în jurul carbonului .
Context: de ce este necesară o reglementare specifică pentru CCU?
În prezent, CO₂ captat din instalațiile ETS și reutilizat în produse precum materiale plastice este taxat din nou atunci când acele produse sunt arse la finalul ciclului de viață. Sistemul nu recunoaște faptul că acest carbon a fost deja pre-prețuit, iar reutilizarea lui contribuie la reducerea consumului de carbon fosil. În absența unor ajustări, actorii economici nu au niciun stimulent real pentru a utiliza CO₂ revalorificat, mai ales în sectoare precum industria chimică sau a materialelor plastice, unde carbonul reprezintă un element structural esențial .
În plus, posibila includere a instalațiilor de incinerare a deșeurilor municipale (MVA) în ETS amplifică problema: o mare parte a carbonului plasticelor ajunge în aceste instalații, unde ar putea fi captat și reintegrat în lanțurile de producție. Fără ajustări ale ETS, acest ciclu ar fi penalizat printr-o dublă sau chiar multiplă taxare.
Două opțiuni majore pentru reglementare
Raportul analizează două modele posibile de integrare a CCU în EU-ETS 1. Ambele urmăresc două obiective strategice:
- evitarea dublei contabilizări a carbonului reciclat;
- stimularea transformării CCU într-un instrument viabil economic pentru industrie.
1. Opțiunea A – Abordarea downstream: responsabilitatea rămâne la instalațiile care emit
În acest scenariu, instalațiile care ard deșeuri (MVA sau industrii care fac co-incinerare) rămân responsabile pentru emisiile generate. Ele pot însă reduce obligația de predare a certificatelor dacă prezintă „verificări de utilizare” – documente care atestă că CO₂ captat a fost reintrodus în lanțul chimic (ex.: producția de e-Naphta, e-Metanol, materii prime pentru plastice) .
Avantaje:
– compatibil cu logica actuală a ETS;
– administrare mai simplă;
– risc redus de carbon leakage pentru industria chimică;
– stimulează captura CO₂ în instalațiile de incinerare.
Limite:
– stimulente indirecte pentru utilizarea CO₂ în industrie;
– poate genera riscul exportului de deșeuri în țări fără ETS.
2. Opțiunea B – Abordarea upstream: responsabilitatea se mută la producătorii de monomeri
În acest model, obligația de plată nu mai revine instalațiilor care emit, ci producătorilor de monomeri – adică punctului unde carbonul fosil intră în lanțul materialelor plastice. Monomerii obținuți din CO₂ reciclat, din biomasă sau din DAC ar fi scutiți de la taxare, în timp ce doar carbonul fosil „proaspăt” ar fi taxat.
MVA ar fi apoi scutite „în bloc” pentru părțile din deșeuri care conțin carbon deja taxat upstream, evitând dublarea costurilor.
Avantaje:
– stimulente directe pentru utilizarea CO₂ reciclat;
– încurajează substituirea carbonului fosil în producția chimică;
– acoperă și emisiile difuze din lanțul de producție.
Limite:
– administrare mult mai complexă;
– risc ridicat de carbon leakage pentru industria europeană;
– dependență mare de sisteme stricte de trasabilitate.
Analiza comparativă: ce opțiune este mai realistă?
Raportul concluzionează că, în etapa actuală, opțiunea downstream (A) este cea mai fezabilă: se integrează cel mai bine în sistemul ETS și poate fi implementată rapid fără reforme structurale majore. Totuși, opțiunea upstream (B) este mai puternică în stimularea cererii de carbon circular în industria chimică, dar aduce riscuri economice considerabile și necesită o arhitectură administrativă mult mai complexă .
Implicații politice și economice
- Pentru politicile climatice:
Integrarea CCU în ETS poate transforma carbonul din deșeuri într-o resursă industrială competitivă, reducând dependența UE de carbon fosil. - Pentru industria chimică și a plasticelor:
Se creează noi piețe pentru e-Methanol și e-Naphtha, iar monomerii „low-carbon” pot deveni atractivi dacă sunt sprijiniți printr-un cadru ETS adecvat. - Pentru gestionarea deșeurilor:
ETS va crește presiunea pentru captarea CO₂ în MVA, dar sistemul trebuie calibrat cu atenție pentru a evita exporturile ilegale de deșeuri. - Pentru infrastructura de transport al CO₂:
Apar nevoi urgente de proiecte europene coordonate de transport și stocare, similare infrastructurii de gaze.
Concluzie
Într-o economie care urmărește neutralitatea climatică, carbonul trebuie tratat nu doar ca emisii de evitat, ci și ca material de reutilizat. Alegerea arhitecturii de reglementare pentru CCU în EU-ETS 1 va influența modul în care industria europeană va investi în captare, circularitate și inovație chimică. Opțiunea A oferă o soluție rapidă și compatibilă cu sistemul actual, în timp ce opțiunea B reprezintă o viziune de viitor cu potențial transformator, dar greu de implementat pe termen scurt.