Studiul a relevat că au fost efectuate 112.900 de controale în păduri, în urma cărora s-au constatat peste 18.000 de contravenţii silvice şi 6.656 de infracţiuni. La parchete au fost depuse  şi plângeri şi denunţuri în mod direct, înregistrându-se astfel, pe perioada menţionată, un total de 7.168 de dosare. 87% dintre acestea s-au oprit la nivelul procurorilor, prin neînceperea urmăririi penale (60% dintre dosare), sancţiuni administrative, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Doar 723 de dosare au fost trimise de către procurori în instanţele de judecată. „Şansele de a face închisoare cu executare, în cazul în care ai tăiat   pădure ilegal, sunt de doar 0.47%, şi asta doar dacă eşti prins, şi te afli deja la a doua condamnare”, este una din concluziile studiului.

Cercetarea „În pădure se fură ca-n codru. O analiză a mecanismelor de prevenire şi combatere a ilegalităţilor silvice din România”, realizată de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, a fost făcută publică în prezenţa ministrului László Borbély şi a directorului general al Romsilva, Valerian Solovăstru. Studiul analizează eficienţa măsurilor de combatere a tăierilor ilegale de pădure în 10 judeţe (aproximativ 46% din totalul pădurilor la nivel naţional), pe o perioadă de doi ani (2009-2010), urmărindu-se întregul proces, de la controalele în teren ale instituţiilor silvice, până la urmărirea penală a celor prinşi şi pedepsirea acestora în instanţă.