O parte din acest stol a ales să se hrănească pe terenurile agricole din sudul Dobrogei, unde au fost numărate 20.000 de exemplare. Păsările plecau seara, să doarmă alături de tot stolul, în Bulgaria. Constatarea este cu atât mai îmbucurătoare, deoarece gâsca cu gât roşu este una dintre speciile periclitate la nivel mondial. Se află pe Lista Roşie a IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) cu statutul de „endangered”.
NUMĂRĂTOAREA DE IARNĂ A PĂSĂRILOR ACVATICE, ACŢIUNE DERULATĂ AN DE AN DE CĂTRE SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ, A SCOS LA IVEALĂ ÎN 2013 CĂ VERSATILA GÂSCĂ CU GÂT ROŞU ALEGE SĂ VINĂ ÎN NUMĂR TOT MAI MARE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN BULGARIA. ORNITOLOGII ROMÂNI ŞI BULGARI AU AVUT SURPRIZA SĂ DESCOPERE UN STOL DE 54.000 DE EXEMPLARE ÎN SUDUL DOBROGEI ŞI ÎN CADRILATER.