După aproape două decenii în care activitatea de control a funcționat pe baza unor reguli adoptate în 2009, Ministerul Mediului a publicat noile norme tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de inspecție și control în domeniul protecției mediului. Dincolo de limbajul birocratic specific Monitorului Oficial, documentul marchează o schimbare importantă de filozofie: controalele Gărzii Naționale de Mediu devin mai digitalizate, mai standardizate și mult mai orientate spre evaluarea riscurilor.
Prima mare noutate este introducerea explicită a unui sistem de planificare bazat pe risc. Practic, Garda nu mai merge doar “unde știe” sau unde apar reclamații, ci își construiește planurile de inspecție pornind de la o evaluare a riscurilor pentru fiecare obiectiv controlat. Toate aceste informații sunt integrate într-un Registru național electronic al obiectivelor controlate, care devine un fel de hartă digitală a operatorilor cu impact asupra mediului.
Documentul stabilește și obligația unor controale periodice pentru anumite categorii considerate sensibile. Instalațiile care intră sub incidența legislației privind emisiile industriale sau riscurile de accidente majore trebuie inspectate cel puțin o dată pe an. Mai mult, dacă la un control se constată nerespectarea autorizației integrate de mediu, operatorul va primi automat o nouă inspecție în maximum șase luni. Cu alte cuvinte, controlul nu mai este o fotografie de moment, ci începe să semene cu un sistem de supraveghere continuă.
Noile norme aduc și o schimbare vizibilă în arsenalul tehnologic al inspectorilor. Pentru prima dată sunt menționate explicit echipamente precum dronele (UAS), body-cam-urile, camerele montate pe vehicule, scanerele auto, senzorii și alte mijloace moderne de măsurare și comunicare. Este probabil una dintre cele mai clare încercări de modernizare a activității Gărzii de Mediu din ultimii ani. Dacă până acum imaginea clasică era cea a comisarului cu clipboard-ul și aparatul foto, noile reguli pregătesc terenul pentru controale documentate digital, cu înregistrări video și probe colectate în timp real.
Totodată, normele detaliează mult mai clar etapele unui control. Pregătirea inspecției devine obligatorie și presupune analizarea dosarului electronic al operatorului, a istoricului controalelor, a legislației aplicabile și chiar a mijloacelor tehnice necesare. Practic, ideea este ca inspectorul să ajungă pe teren deja informat, nu să descopere situația “din mers”.
În timpul controlului, comisarii primesc atribuții detaliate și instrumente mai ferme. Ei pot preleva probe, efectua măsurători, aplica sigilii pentru limitarea riscurilor de poluare, ridica documente relevante și dispune confiscarea bunurilor utilizate în săvârșirea contravențiilor de mediu. În cazul unor incidente sau poluări accidentale, fluxul de raportare către nivelul central este de asemenea clarificat și accelerat.
O altă schimbare importantă este standardizarea documentelor de control. Noile modele de rapoarte sunt mult mai detaliate și urmăresc aproape toate zonele sensibile: gestionarea deșeurilor, emisii, ape uzate, substanțe periculoase, biodiversitate, zgomot, gaze cu efect de seră, transporturi sau conformarea REACH. Practic, fiecare control capătă o structură unitară, ceea ce reduce spațiul pentru interpretări diferite de la un comisariat la altul.
Interesant este și accentul pus pe urmărirea măsurilor dispuse anterior. Operatorii nu mai scapă ușor doar cu promisiuni că “vor remedia”. Normele cer verificarea punctuală a modului în care au fost îndeplinite măsurile impuse la controalele precedente, cu termene clare și documente justificative.
În același timp, documentul transmite un mesaj destul de clar către industrie: accentul cade tot mai mult pe trasabilitate, documentare și capacitatea operatorului de a demonstra conformarea. Nu mai este suficient să “fii în regulă”; trebuie să poți dovedi acest lucru prin evidențe, contracte, rapoarte și sisteme de monitorizare.
Pe hârtie, noile norme arată ca un pas înainte spre profesionalizarea și digitalizarea controlului de mediu. Rămâne însă întrebarea clasică din administrația românească: cât din această modernizare va ajunge efectiv în teren. Pentru că între prevederea despre drone și body-cam-uri și realitatea unui comisariat cu deficit de personal, mașini vechi și lipsă de echipamente există, uneori, o diferență mai mare decât între două articole din Monitorul Oficial.