Responsabilitatea extinsă a producătorilor (EPR) este astăzi una dintre cele mai importante politici publice din cadrul strategiei Uniunii Europene pentru economia circulară. Prin transferul responsabilității financiare și organizaționale asupra producătorilor pentru gestionarea deșeurilor generate de produsele lor, EPR materializează principiul „poluatorul plătește” și susține atingerea obiectivelor de reducere a deșeurilor și creștere a ratei de reciclare.

Totuși, în absența unei armonizări reale la nivelul Uniunii, aplicarea sistemelor EPR în diferitele state membre a condus la o fragmentare accentuată, cu implicații majore asupra costurilor de conformare pentru operatorii economici. Studiul realizat de Eunomia Research & Consulting pentru Ecommerce Europe (aprilie 2025) oferă una dintre cele mai detaliate radiografii actuale ale poverii administrative generate de această fragmentare.

Obiectivele și metodologia studiului

Analiza a vizat trei fluxuri majore de produse supuse obligațiilor EPR:

• ambalaje;
• echipamente electrice și electronice (EEE);
• baterii.

Cercetarea a acoperit șapte piețe-cheie din Uniune: Franța, Germania, Spania, Italia, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg, utilizând patru surse de date:

• analiza documentelor de poziție ale industriei;
• cartografierea unor exemple de one-stop shop funcționale din alte domenii;
• analiza comparativă a legislației și cerințelor PRO-urilor din cele șapte țări;
• interviuri calitative și sondaje cu părțile interesate.

Surse principale de povară administrativă identificate

1️⃣ Înțelegerea obligațiilor legale

Fragmentarea reglementărilor naționale complică substanțial înțelegerea obligațiilor pentru producători, mai ales în cazul companiilor active pe mai multe piețe.

• Există diferențe semnificative de terminologie, proceduri și categorii de produse.
• Informațiile publice sunt adesea dispersate, incomplete sau inaccesibile (în special detaliile din secțiunile dedicate membrilor PRO).
• Unele state impun producătorilor non-naționali să desemneze reprezentanți autorizați locali (cu reguli neuniforme privind obligațiile și formalitățile acestora).
• Lipsa unor puncte unice oficiale de informare determină companiile să recurgă la consultanți externi specializați.

2️⃣ Proceduri de înregistrare la nivel național și PRO

• Există diferențe de la o țară la alta privind autoritatea responsabilă de înregistrare (registru public vs. PRO).
• Cerințele de documentație variază (ex.: coduri naționale de activitate, dovada capitalului social, semnături notariale, garanții de insolvență etc.).
• Unele state impun furnizarea de date istorice (ex.: Spania solicită informații pe ultimii 4 ani la prima înregistrare).

Exemplu de complexitate: pentru același produs, producătorul poate trebui să se înregistreze atât la registrul național, cât și la unul sau mai multe PRO-uri, în funcție de stat.

3️⃣ Raportarea datelor

Raportarea este unanim percepută ca cea mai complexă etapă procedurală, generatoare de consum semnificativ de resurse interne:

• Frecvența raportărilor diferă (anual, trimestrial, lunar), uneori chiar și în cadrul aceluiași stat, în funcție de fluxul de produse și volumele comercializate.
• Unitățile de raportare variază (greutate, număr de unități, volume prognozate etc.).
• Categorisirea produselor diferă masiv între țări, în special pentru ambalaje (ex.: Belgia — 31 categorii, Germania — 8 categorii).
• Pragurile de raportare simplificată sunt inegale între state (ex.: Franța — 500.000 unități/an; Spania — 15 tone/an).
• Instrumentele digitale de raportare nu sunt armonizate: unele PRO-uri cer fișiere Excel, altele au portaluri online proprii, fiecare cu propriile formate și conturi de autentificare.

4️⃣ Plata taxelor EPR

• Metodele de calcul al taxelor variază semnificativ: de la taxe fixe de membru până la formule complexe bazate pe material, greutate, tipologie de produs și principii de eco-modulare.
• Frecvența plăților diferă (anuală, trimestrială, lunară), deseori condiționată de cuantumul taxei anuale.
• Procedurile de facturare și reconciliere sunt neuniforme.
• În unele cazuri se cer garanții financiare suplimentare (ex.: garanții de insolvență pentru EEE în Germania).

Impactul cuantificat asupra companiilor

Studiul a evidențiat o gamă largă de costuri administrative concrete:

Chiar și în scenarii minime, timpul necesar pentru o companie care introduce un produs acoperit de toate cele trei scheme EPR (ambalaj, baterie, EEE) într-un singur stat poate ajunge la 9 ore. Raportat la 5 state, aceasta se traduce în ~45 ore; la nivel UE, pentru toate cele 27 de state membre, se ajunge la peste 240 de ore. Această povară poate atinge rapid niveluri prohibitive, mai ales pentru IMM-uri.

Pe lângă timpul de lucru, costurile financiare directe identificate variază de la câteva sute de euro pentru microîntreprinderi la sute de mii de euro pentru marii producători (ex.: estimări raportate — între 260 EUR și 400.000 EUR anual).

Efecte sistemice și riscuri pentru piața internă

• Limitarea extinderii comerciale pe piețe externe din cauza complexității administrative.
• Erodarea competitivității IMM-urilor europene în raport cu marii operatori care își pot permite resurse dedicate.
• Riscuri de neconformare accidentală din cauza neînțelegerii corecte a obligațiilor naționale.
• Posibilitatea forum shopping-ului de reglementare și creșterea fenomenului de free-riding.

Soluția propusă: platforma europeană unică EPR (One-Stop Shop)

Studiul susține dezvoltarea unei platforme centralizate la nivel european, având următoarele funcționalități:

• Informare standardizată, multilingvă, privind obligațiile naționale EPR;
• Înregistrare unică la nivel european pentru toate produsele și fluxurile;
• Raportare unificată pe o singură interfață digitală;
• Calcul automatizat al taxelor (inclusiv eco-modulare) și procesare centralizată a plăților.

Există deja precedente funcționale în alte domenii (ex.: OSS — One-Stop Shop pentru TVA). Totuși, implementarea unui EPR-OSS integral ridică provocări tehnice, juridice și politice:

• Lipsa armonizării de fond a legislației primare între state;
• Necesitatea unor standarde comune de date și clasificări de produse;
• Compatibilitate IT între PRO-uri și administrații naționale;
• Asigurarea distribuției echitabile a fondurilor colectate către operatorii de gestionare a deșeurilor la nivel național.

Concluzie: momentul reformei structurale

Pe fondul accelerării cerințelor de transparență din cadrul Pactului Verde European (ex.: viitoarele Pașapoarte Digitale ale Produselor), nivelul de detaliu solicitat companiilor va crește inevitabil. Fără o reformă sistemică a mecanismului EPR la nivel european, riscul supraîncărcării birocratice devine tot mai real.

O abordare combinată — armonizare legislativă progresivă + digitalizare europeană integrată — rămâne singura soluție sustenabilă pe termen lung, atât pentru competitivitatea industriei europene, cât și pentru atingerea obiectivelor ambițioase de circularitate.