Consiliul General al Municipiului București a adoptat o decizie istorică pentru mediul urban al Capitalei: bazinele de pe Valea Saulei au fost votate drept a treia arie naturală protejată a orașului, alăturându-se astfel Parcului Natural Văcărești și Pajiștei Petricani.
În spatele acestei decizii administrative se află însă o poveste dramatică de transformare teritorială, documentată prin analiza datelor satelitare colectate pe o perioadă de peste patru decenii. O analiză raster cu rezoluție de 30 de metri din sateliții Landsat — desfășurată vară de vară, din 1984 până în prezent, de-a lungul a 41 de sezoane — oferă o radiografie exactă a modului în care s-a schimbat microclimatul zonei cuprinse între calea ferată spre Constanța și strada Gherghiței.
La nord de Lacul Plumbuita, între calea ferată spre Constanța și strada Gherghiței, stăteau alături două bucăți de verde.
La vest, pepiniera Tei-Toboc; în 2010, Jurnalul scria că era singura pepinieră care le mai rămăsese bucureștenilor. Potrivit studiului Asociației Parcul Natural București, de aici au venit vreme de decenii puieții pentru plantările orașului. La est se aflau, potrivit aceluiași studiu, două bazine de pește săpate în 1975 pe Valea Saulei, un pârâu care coboară spre Colentina, cu sălcii pe diguri.
Un ecosistem unitar în trecerile sateliților Landsat (1984–2007)
Din punct de vedere istoric și ecologic, spațiul analizat a fost structurat în două componente majore:
- Pepiniera Tei-Toboc: sursa principală de puieți și arbori maturi utilizați pentru plantările din întregul București.
- Bazinele de pe Valea Saulei: două amenajări hidrotehnice destinate pisciculturii, săpate în anul 1975 și consolidate pe diguri cu perdele naturale de sălcii.
Telemetria spațială arată că, între 1990 și 2007, indicatorii de vegetație ai ambelor zone au rămas constanți. Câmpul fostei pepiniere și malurile bazinelor formau un coridor verde compact, cu o densitate biologică ridicată.
Harta defrișării: Vara anului 2015 și un dezastru rămas nepedepsit
Degradarea zonei a urmat un parcurs legislativ și imobiliar specficit urbanismului speculativ:
- 2004: Începe procesul de retrocedare a terenurilor fostei pepiniere.
- 2007: Este aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ce prevedea construcția unui ansamblu rezidențial și de birouri cu regim de înălțime de la 12 până la 45 de etaje.
- 2009: Deținătorii celor 20 de hectare solicită oficial avize de defrișare.
- Iunie 2014: Înregistrările Asociației Ecocivica confirmă prezența a peste 100.000 de arbori maturi pe amplasament.
Punctul de cotitură a avut loc în vara anului 2015. În doar câteva luni, 303 pixeli satelitari (pătrate de 30x30 metri), echivalentul a peste 27 de hectare de coronament arboricol, au pierdut complet semnalul specific vegetației dense.
Turnurile de 45 de etaje nu au mai fost construite niciodată. Pământul a fost abandonat, fiind invadat ulterior de vegetație ierboasă și tufărișuri de rețea secundară, însă coronamentul arborilor seculari nu s-a mai refăcut. Până în prezent, nicio documentație din registrele publice nu identifică entitatea care a efectuat defrișările din 2015 și nici baza legală a acțiunii.
Trecerea în ilegalitate a distrugerii vs. Salvarea Văii Saulei
În timp ce pepiniera a fost rasă de pe hartă, malurile celor două bazine de pe Valea Saulei au scăpat de utilaje. Această izolare involuntară a permis dezvoltării unui refugiu de biodiversitate remarcabil în mijlocul unei zone urbane agresive.
Aria găzduiește în prezent:
- 82 de specii de păsări, inclusiv pescărașul albastru (Alcedo atthis);
- 12 specii protejate, printre care vidra de râu (Lutra lutra) și țestoasa de apă (Emys orbicularis).
Decizia Consiliului General protejează în mod direct 5,3 hectare împărțite în parcele clar delimitate, în timp ce studiul de fundamentare propune un perimetru extins de 10,7 hectare, incluzând cele două luciu de apă.