Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al ECO SUD SA, în calitate sa de administrator al Depozitului Ecologic de Deșeuri Solide Urbane și Industriale Asimilabile din comuna Vidra, județul Ilfov.
Autoritatea de concurență deține indicii că ECO SUD SA ar fi impus operatorilor care prestează servicii de tratare mecano-biologică a deșeurilor municipale colectate în amestec, anumite clauze abuzive, începând dinn anul 2024.
Investigația autorității de concurență a fost declanșată în urma analizei unei plângeri. În cadrul investigației, s-au efectuat inspecții inopinate la sediul din București și la punctul de lucru din județul Ilfov al ECO SUD SA.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.
Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor. Legea concurenței interzice folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de una sau mai multe companii pe piața românească, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care pot afecta activitatea economică sau prejudicia consumatorii.