Andrei Blumer, Preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România a subliniat faptul că „avem o ocazie unică de a ne poziţiona pe piaţa europeană de ecoturism atât din punct de vedere tehnic, prin criteriile de ecoturism, cât şi din punct de vedere al imaginii pozitive pe care ecoturismul o poate oferi ţării noastre, imagine legată de natura şi de cultura rurală din România”.

În cadrul Conferinţei Naţionale de Ecoturism, organizată la Biblioteca Naţională, au fost lansate criteriile naţionale pentru desemnarea destinaţiilor ecoturistice în România, evenimentul făcând parte din seria de întâlniri Plug to nature desfăşurate pe malul Dâmboviţei de către Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23, prin care se încearcă re-apropierea de natură şi zonele sălbatice.

Criteriile pentru recunoaşterea destinaţiilor de ecoturism au fost elaborate  într-un proces participativ într-un grup  de lucru interministerial, de către Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism (INCDT), şi Asociaţia de Ecoturism din România (AER), în colaborare cu Ministerului Mediului, Ministerul Agriculturii, ANTREC, WWF România, RNP Romsilva şi UNDP.