Recuperarea ambalajelor cu garanție din coșurile de gunoi a devenit un fenomen asociat funcționării sistemelor de garanție-returnare. Reloop atrage atenția asupra acestei realități și propune câteva soluții practice pentru reducerea scotocirii prin deșeurile menajere și publice. Un subiect care merită privit cu atenție și în România, unde SGR a creat o piață a ambalajelor returnabile, dar nu a rezolvat automat toate problemele care apar în spațiul public - adica mizeria creata de colectorii informali.

Sistemele de garanție-returnare au schimbat fundamental economia ambalajelor pentru băuturi. O sticlă PET sau o doză de aluminiu nu mai reprezintă doar un deșeu, ci un obiect cu o valoare economică explicită, materializată prin garanția de 50 de bani. Această valoare nu dispare în momentul în care consumatorul decide să arunce ambalajul în coșul de gunoi. Dimpotrivă, ea poate deveni un stimulent pentru recuperarea acestuia de către alte persoane.

Fenomenul este cunoscut internațional sub denumirea de bin rummaging și reprezintă scotocirea prin coșurile de gunoi pentru recuperarea ambalajelor purtătoare de garanție. Departe de a fi o particularitate a unei anumite țări, el apare în diferite piețe care au implementat sisteme de garanție-returnare și reflectă, într-o anumită măsură, succesul economic al mecanismului: ambalajele au suficientă valoare pentru a justifica efortul recuperării lor.

Într-un material dedicat soluțiilor practice pentru gestionarea acestui fenomen, Reloop identifică patru direcții de intervenție, deja utilizate sau testate în diferite jurisdicții.

Prima soluție: inele și suporturi speciale montate pe coșurile de gunoi.

Una dintre cele mai simple intervenții presupune instalarea unor dispozitive atașate coșurilor de gunoi, unde cetățenii pot lăsa separat ambalajele SGR, fără să le introducă în recipientul destinat deșeurilor amestecate. Cunoscute sub denumiri precum deposit rings, bin baskets sau bottle holders, aceste accesorii permit recuperarea ambalajelor fără ca persoanele interesate să fie nevoite să caute prin gunoi.

Reloop prezintă exemple din Țările de Jos, Irlanda și statul american Michigan. Este o soluție relativ simplă, cu costuri potențial reduse și cu avantajul că poate fi integrată în infrastructura urbană deja existentă. În plus, contribuie la păstrarea unui nivel mai bun de igienă în spațiile publice și reduce împrăștierea deșeurilor în jurul coșurilor.

A doua soluție: infrastructură dedicată pentru colectarea ambalajelor în spațiile publice.

O alternativă este instalarea unor recipiente speciale, destinate exclusiv ambalajelor purtătoare de garanție. Spre deosebire de inelele montate pe coșurile obișnuite, acestea sunt puncte independente de colectare.

În funcție de modelul de organizare, ambalajele pot fi preluate de persoanele care doresc să recupereze garanția sau pot fi colectate de operatorul sistemului, iar valoarea garanțiilor poate fi direcționată către organizații caritabile, școli ori inițiative comunitare.

Este o abordare care poate transforma un comportament informal într-un mecanism organizat, cu beneficii atât pentru curățenia urbană, cât și pentru comunitate.

A treia soluție: extinderea oportunităților de returnare.

Poate cea mai importantă recomandare a studiului este și cea mai logică: cea mai eficientă metodă de a ține ambalajele SGR departe de coșurile publice este să faci returnarea lor cât mai simplă și mai accesibilă.

Reloop indică modelul return-to-retail, prin care consumatorii pot returna ambalajele în aceleași magazine de unde își cumpără băuturile. În acest fel, returnarea garanției devine parte a unei deplasări comerciale obișnuite, nu o activitate separată, care presupune timp și efort suplimentar.

Mesajul este relevant pentru orice sistem de garanție-returnare: infrastructura de colectare trebuie să fie suficient de densă, accesibilă și funcțională pentru ca returnarea să fie o opțiune firească. Dacă distanța, cozile, indisponibilitatea automatelor sau refuzul punctelor de returnare transformă această operațiune într-o experiență neplăcută, nu trebuie să ne mire că ambalajele ajung pe alte trasee.

A patra soluție: facilitarea donării directe a ambalajelor.

Reloop propune și dezvoltarea unor mecanisme prin care consumatorii să poată pune deoparte ambalajele pentru colectorii informali. Aceste inițiative pot funcționa prin cârlige sau suporturi instalate în exteriorul locuințelor și al spațiilor comerciale, puncte de colectare dedicate ori aplicații digitale care facilitează coordonarea preluării.

Este o abordare pragmatică, care recunoaște existența unei realități sociale și economice: pentru anumite persoane, recuperarea ambalajelor reprezintă o sursă de venit. În loc să ignore fenomenul sau să îl trateze exclusiv ca pe o problemă de ordine publică, sistemele pot încerca să îl integreze în mecanisme mai sigure și mai civilizate.

Ce înseamnă toate acestea pentru România și pentru RetuRo?

Studiul Reloop nu este o evaluare a performanței SGR din România și nici nu formulează acuzații la adresa unui anumit operator. Este un material de bune practici, care prezintă soluții aplicabile în funcție de specificul fiecărei comunități, de volumul ambalajelor, de spațiul disponibil și de organizarea serviciilor de salubritate.

Cu toate acestea, propunerile sale deschid câteva întrebări legitime pentru funcționarea sistemului românesc.

În primul rând, cât de mult este preocupat RetuRo de traseul ambalajelor după ce acestea părăsesc circuitul comercial și ajung în coșurile de gunoi din spațiile publice? Sistemul este construit în jurul returnării ambalajelor și al recuperării garanției, însă impactul său asupra spațiului urban nu se rezumă la numărul de ambalaje colectate și raportate.

În al doilea rând, de ce nu am vedea o colaborare mai consistentă între administratorul SGR, autoritățile locale și operatorii de salubritate pentru introducerea unor soluții simple de colectare separată în spațiile publice? Inelele pentru ambalaje, recipientele dedicate sau programele de donație ar putea fi testate în proiecte-pilot, în special în zonele cu trafic pietonal ridicat.

În al treilea rând, cât de accesibilă este, în realitate, infrastructura de returnare? Nu este suficient să existe puncte de returnare pe hartă. Ele trebuie să fie funcționale, disponibile și distribuite astfel încât consumatorii să nu fie nevoiți să facă un efort disproporționat pentru a-și recupera garanția.

Ar fi, poate, un exercițiu util ca RetuRo să privească dincolo de propriile statistici de colectare și să analizeze și ce se întâmplă cu ambalajele care nu reușesc să intre în circuitul formal de returnare.

Există, desigur, o ironie în această situație: un sistem creat pentru a asigura recuperarea ambalajelor ajunge să genereze o activitate informală de recuperare a acelorași ambalaje, uneori direct din coșurile de gunoi. Nu este neapărat un eșec al SGR, dar este un semnal că proiectarea și administrarea unui asemenea mecanism trebuie să țină cont și de comportamentele pe care stimulentul economic le generează.

Concluzia Reloop este una importantă: nu există o soluție universală. Alegerea trebuie făcută în funcție de amplasament, tipurile și cantitățile de ambalaje, spațiul disponibil și modul în care este organizată colectarea deșeurilor.

Pentru România, poate că a venit momentul ca discuția despre performanța SGR să includă și această dimensiune. RetuRo a demonstrat că poate organiza un mecanism național de colectare a ambalajelor. Următoarea provocare ar putea fi să demonstreze că poate contribui și la o gestionare mai inteligentă a efectelor acestuia în spațiul public.