Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Campanie de colaborare pe probleme climatice

Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice, a lansat o campanie paneuropeană de comunicare, în colaborare cu mai mult de 70 de organizaţii din întreaga Europă. Având sloganul „Lumea pe care o vrei. Cu clima care îţi place”, campania vizează aducerea soluţiilor practice în centrul dezbaterilor pe tema schimbărilor climatice.

Comisia solicită opinii cu privire la acţiunile ulterioare conferinţei Rio+20

Comisia Europeană doreşte să dezvolte acţiuni specifice şi să ia măsuri concrete pentru ca dezvoltarea durabilă să devină o realitate, atât în cadrul UE, cât şi la nivel mondial. Astfel, organizează o consultare publică în vederea adunării de puncte de vedere şi idei despre economia ecologică şi favorabilă incluziunii, stabilirea unor domenii de acţiune prioritare, obiective de dezvoltare durabilă şi finanţarea dezvoltării sustenabile etc.

Strategia UE pentru regiunea Dunării, la un an de existenţă

Primul Forum Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării, care a avut loc la Regensburg, în Bavaria, a celebrat rezultatele primului an de la lansarea acestei strategii. La forumul ale cărui gazde au fost landul Bavaria şi comisarul UE pentru politica regională, Johannes Hahn, a participat şi cancelarul german Angela Merkel, care a susţinut discursul principal. Strategia Dunării vine cu soluţii comune la provocări cu care se confruntă 14 ţări şi care ţin de domenii variate, precum transport