Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Parc fotovoltaic de 76 milioane de euro, în Giurgiu. Cine este investitorul

Firma chineză Lightway Solar a informat că a obţinut aprobarea principalului organism de planificare economică din China (Development and Reform Commission -NDRC) pentru această investiţie.

Lightway Solar a intrat pe piaţa din România după ce la începutul lunii martie a achiziţionat, prin intermediul subsidiarei sale germane, compania românească Sun Garden Colibaşi pentru 2,49 milioane de euro.

„Demarăm acum prima investiţie în România, unde Guvernul a introdus o serie de politici în domeniul

Dezbatere: Ministerul Mediului pregătește o nouă strategie națională de gestionare a deșeurilor

 

Evenimentul a avut loc în cadrul Facultăţii de Chimie din Bucureşti şi s-a bucurat atât de participarea celor care au făcut parte din grupul de lucru (autorităţi centrale, companii, asociaţii, patronate, ONG-uri etc) , cât şi a studenţilor din cadrul acestei instituţii de învăţământ, ceea ce a arătat, încă o dată, faptul că publicul este interesat să participe la luarea deciziei de mediu.

Această nouă strategie propune un cadru general de măsuri care să asigure trecerea de la modelul actual

Litoralul românesc: 7,3 kilometri de plajă, protejați împotriva eroziunii printr-un proiect de anvergură

 

Valoarea proiectului este de 170.450.084 Euro din care 145.680.660 Euro finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune, 24.726.008 Euro finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi 43.416 Euro contribuţia beneficiarului (Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral).

Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecţie împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de 7,3 km de plajă, în cinci locaţii prioritare din partea sudică a