Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Târg Slow Food la Braşov

Târgul e deschis la ITC, sâmbătă şi duminică, între orele 10:00-17:00.

Noutăţile ediţiei sunt dulceaţa de pătlăgele verzi  (Bacău), uleiurile eco presate la rece, de rapiţă şi din semine de in brun (Cluj), piersicile de toamnă (Maramureş), gemul de agrişe şi siropul de păpădie (Suceava).

La Slow Food găsiţi de asemenea pastramă de berbecuţ, de miel şi de vitel, preparate după reţete tradiţionale, de către Familia Istrate din Fundata.

Ca de fiecare dată, produsele româneşti vor fi din

Premierul e de acord ca Parlamentul să păstreze din legea Roşia Montană doar majorarea redevenţei la 6%

Moderatorul a amintit că despre proiectul de lege se spune că are probleme. "Şi atunci haideţi să-l îndreptăm în Parlament, dacă e o problemă cu proiectul ăsta", a răspuns Ponta.

Premierului i s-a răspuns că în acest caz din proiectul de lege nu va mai rămâne decât prevederea privind majorarea redevenţei şi a garanţiei de mediu. "E în regulă, hai să rămână atât sau hai să-l respingem", a răspus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că cea mai bună soluţie este ca Guvernul să

Grădină bio cu autoservire la Comana

Aşa cum aminteaţi şi dumneavoastră, în zonă se află Parcul Natural Comana. Acesta are o suprafaţă totală de 24963 ha în care sunt cuprinse: pădure, teren arabil, aşezări umane, păşuni, râuri şi bălţi. În prezent parcul cuprinde trei arii naturale cu statut de protecţie: Oloaga Grădinari, cu o suprafaţă de 249,4 ha, delimitată pentru protejarea speciei Ruscus aculeatus (ghimpe) şi a habitatului forestier, Padina Tătarului, cu o suprafaţă de 231.4,4 ha, desemnată pentru protejarea speciei