Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Leoparzii de zăpadă cad pradă modei

Munții din Asia Centrală sunt singurii din lume care mai adăpostesc leoparzii de zăpadă, o specie aflată pe cale de dispariție. Himalaya, Pamir, Tien Shan, Altai, toți acești munți par mult prea îndepărtați de noi și aparent izolați de stilul nostru de viață de consum. Este greu să ne imaginăm că noi, aflați la mii de kilometri depărtare, micșorăm șansele de supraviețuire a acestei specii prin alegerile pe care le facem în fiecare zi, mai exact prin hainele pe care le purtăm.

Producția

Tinovul Mohoş şi lacul subteran ascuns

Întreaga zonă se află într-o regiune vulcanică uşor activă – prin emanaţiile de gaze şi apele minerale care încă pot fi observate la suprafaţă. În timp ce Tinovul Mohoş şi Lacul Sfânta Ana formează în prezent o arie protejată în reţeaua Natura 2000, localitatea Balvanyos este mai puţin cunoscută. Aceasta ascunde izvoare, ape minerale şi mofete umede (acumulări de apă cu emanaţii de gaze – în special bioxid de carbon şi hidrogen sulfurat) sau uscate (zone prin care gazele din subteran ies în mod

Eco business-urile protejează mediul

Dezvoltarea economică a omenirii a dus la supraexploatarea resurselor naturale, cauzând grave probleme de mediu, economice şi sociale. De aceea, în ultima perioadă este tot mai vehiculat conceptul de eco-business, adică se vorbeşte din ce în ce mai mult de afaceri „verzi”, care să aibă un impact negativ cât mai scăzut asupra mediului şi care să asigure o dezvoltare economico-socială sustenabilă. Această dezvoltare ar presupune, printre altele, ca oamenii de afaceri să respecte natura în