Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Caprele sunt animale mai inteligente decât se crede

Echipa cercetătoarei Elodie Briefer de la Școala politehnică federală din Zurich a efectuat cercetarea la un sanctuar pentru capre din Kent (Anglia), informează 20min.ch. Animalele au avut de învățat cum să își ia mâncare dintr-un recipient transparent, mai întâi direct și apoi apăsând o clapetă cu botul.

Nouă capre din 12 au reușit în medie după 12 încercări. Oamenii de știință au repetat experiența la intervale de la una la zece luni, iar animalele și-au amintit foarte bine metoda, pe care

Ponta, despre gazele de şist: Dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm? Din Rusia

El a precizat că se referă la acest subiect după ce a observat protestele organizate, duminică, în cazul gazelor de şist.

"Am văzut ieri - chiar dacă nu a fost foarte mediatizat, eu iau foarte în serios - discuţia despre gazele de şist. A fost o zi de organizare a unor proteste apropos de gazele de şist şi cred că e un alt subiect asupra căruia trebuie să discutăm foarte serios, pentru că trebuie spus «Bun, şi dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm ? Din Rusia». Adică, în

Romsilva vrea ca hotelurile şi restaurantele de la munte să plătească taxă de mediu de 2% din venit

"Am făcut un proiect prin care încercăm să obţinem finanţare pentru ariile naturale protejate. Consultanţii noştri care s-au ocupat de proiect au argumentat că dacă o pensiune, de exemplu, este aflată în vecinătatea unui parc natural protejat, ea beneficiază de această poziţie privilegiată şi atrage mai mulţi turişti comparativ cu o unitate de cazare similară, construită la Slobozia", au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii Romsilva.

Astfel, printr-un proiect de act normativ propus de