Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Norica Nicolai: “România poate deveni lider în producerea de combustibil bio”

Eurodeputatul Norica Nicolai, vicepreşedinte al ALDE, consideră că România are potenţialul de a deveni lider în producerea de combustibil bio-regenerabil.

Europarlamentarul român a găzduit marţi la Parlamentul European o conferință și o expoziție în cadrul cărora și-a propus să promoveze beneficiile oferite comunităților rurale prin susținerea sectorului energiei obținute din surse regenerabile.

“Consider că este foarte important ca Parlamentul European să analizeze în perioada următoare

Copacul cu lalele din Aninoasa a atras atenția ministrului Mediului

Înflorește o dată la patru ani sau chiar mai des, iar lalelele tulipanului din Aninoasa sunt o splendoare pentru orice privitor. Tulipanul este o specie rară, de existența căruia se leagă o legendă a locului, însă, deşi e monument natural, copacul cu lalele stă părăsit la marginea DN 66A.

Starea acestuia i-a fost prezentată ministrului Mediului, Attila Korodi, care a și cerut o verificare în teren, după ce a aflat cum stau lucrurile, de la cei care îl însoțeau, scrie Servus

Raport WWF: Peste 50% din animalele sălbatice au dispărut de pe Terra în ultimii 40 de ani

Activităţile umane au cauzat dispariţia, în 40 de ani, a peste 50% din animalele sălbatice de pe planetă, se afirmă în raportul "Planeta Vie" întocmit de ONG-ul World Wide Fund for Nature (WWF), care trage un semnal de alarmă în legătură cu resursele supraexploatate ale Terrei.

"Diversele forme de viaţă sunt în acelaşi timp matricea ecosistemelor care permit vieţii să existe pe Terra şi barometrul care ne arată efectele pe care le avem asupra planetei", a declarat directorul general al WWF