Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Schimbările climatice şi urbanizarea cresc volumului de polen din atmosferă, afectându-i pe alergici

Schimbările climatice şi urbanizarea cresc volumului de polen din atmosferă, afectându-i pe alergici

Alergologii americani susțin că schimbările climatice și urbanizarea sunt potențial responsabile de producția masivă de polen de pe Terra, ajungându-se la un adevărat "tsunami de polen" uriaș pentru cei de suferă de alergii, scrie dailytimesgazette.com.

Stejarii și mestecenii sunt mari "fabricanți" de polen, iar "producția" lor vine în același timp cu cea de sezon, dată de plop, arin și frasin. Curând după aceea se va răspândi în aer și polenul produs de iarbă.
"Este o triplă lovitură", a

Apa, o prezență comună în numeroase sisteme planetare

Apa, o prezență comună în numeroase sisteme planetare

Pământul nu este deloc o planeta unică, în Univers putând exista foarte multe planete similare. Apa, fără care viaţa pe Pământ n-ar exista, este prezentă în cantități mari pe numeroase corpuri cosmice, conform unui studiu publicat joi, care întărește ipoteza existenței a numeroase medii propice pentru apariția vieții peste tot în Univers, transmite AFP.


Hidrogenul și oxigenul au fost detectate, în cantități mari, chiar și în atmosfera unei stele pitice albe, cu ajutorul puternicului telescop

Europa se va confrunta cu o epidemie de obezitate, iar mediul înconjurător joacă un rol important în apariţia afecţiunii

Europa se va confrunta cu o epidemie de obezitate, iar mediul înconjurător joacă un rol important în apariţia afecţiunii

Europa va trebui să facă față unei veritabile epidemii de obezitate până în 2030, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în previziunile sale, anunțate miercuri, în cadrul unui congres european pe tema obezității desfășurat la Praga, relatează AFP.

La baza acetei informaţii stă un "stadiu nutrițional" al copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani colectate din 32 de țări europene. Studiul relevă o puternică disparitate între țări, dar și "rate importante de obezitate în numeroase