Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Un număr record de europeni le cer politicienilor să protejeze natura

Un număr record de europeni le cer politicienilor să protejeze natura

Aproape jumătate de milion de europeni au transmis Comisiei Europene mesajul de a păstra legislația de protejare a naturii în Europa. Consultarea publică organizată pentru a sonda părerile europenilor privind relevanța și eficacitatea legislației Natura 2000 a atins un număr-record de participanți.

Oamenii care îndrăgesc natura și vor să aibă o contribuție concretă și imediată la protejarea ei mai pot semna petiția Alertă pentru natură până duminică (26 iulie), la miezul nopții, când Comisia

Motivul pentru care bananele ar putea dispărea

Motivul pentru care bananele ar putea dispărea

Până în 1965, principalul tip de banane exportat în jurul lumii se numea Gros Michel, aceste fructe fiind mai gustoase și mai rezistente decât cele comercializate în prezent. În 1965 specia a fost declarată dispărută din cauza bolii Panama, care a obligat producătorii să incendieze culturile.

Gros Michel a fost înlocuită cu Cavendish, o specie inferioară dar inumă la boală, și a fost exportată către magazinele din întreaga lume. De aceea, bananele cumpărate în prezent din orice supermarket de

Grădina din Cărți, la Grădina Botanică din București

Grădina din Cărți, la Grădina Botanică din București

Grădina Botanică București va inaugura pe 25 iulie Grădina din Cărți, un spațiu dedicat lecturii și studiului unde elevii și studenții pot veni să citească, să studieze, iar vizitatorii Grădinii Botanice pot citi o carte în liniște și în mijlocul naturii.

Evenimentul de lansare va avea loc sâmbătă la ora 10:30, fiind urmat de diferite workshopuri și activități.

Participanții la eveniment se vor putea înscrie și la un concurs foto. Cei care își vor face un selfie cu o carte în Grădina din