Cred că cei ce aţi trecut de 40 de ani ştiţi la ce mă refer atunci când vă spun că în vremea copilăriei una dintre cele mai mari bucurii, dacă nu chiar cea mai mare din întreg anul, era Crăciunul. În acei ani sub comunism bucuriile erau mai rare, vremurile erau mai grele, mâncarea mai puţină, confortul mai redus, iar Crăciunul era sărbătoarea care ştergea cu buretele tot ceea ce era rău şi, cel puţin pentru o vreme, ne transpunea într-o altă lume decât cea reală.
Gândindu-mă la anii pe care i-am lăsat în urmă am încercat să identific de unde venea aceea bucurie cu adevărat mare, greu de comparat cu altă bucurie de-a lungul anului.
Mai întâi m-am gândit că trebuie ca această bucurie să provină din faptul că Dumnezeu dă oamenilor un har deosebit în timpul sărbătorii, ceva în genul bucuriei care a fost atunci când îngerii au vestit păstorilor din câmp că Mesia s-a născut. De fapt multă vreme nu am avut nici un dubiu că de aici provine bucuria mare pe care o simt oamenii de Crăciun.
Astăzi, spiritul sărbătorilor îmi crează o stare aparte. O stare pe care nu o pot identifica ca fiind una de bucurie, tristețe, compasiune pentru semeni, iubire…
În oraș toată lumea este agitată. Goana după cadouri, brad, produse alimentare…Claxoane, zgomot, ambuteiaje.
Trecem rapid peste faptul că Sărbătoarea Crăciunului nu mai este de mult ce însemna pe vremuri în România, şi că ne-am americanizato – “civilizat” după modelul occidental al consumerismului (când e Crăciun trebuie să cumpărăm cât mai mult!), vine și răspunsul la veşnica întrebare “Ce brad să aleg ca să nu dăunez mediului?” este BRAD NATURAL, DIN PEPINIERĂ.
Eeee, şi așa ajungem la o problemă delicată de mediu – Sărbătoarea Crăciunului presupune un brad în casă, fie din tradiţie, fie ca să fie cool şi drăguţ, fie ca să… fiecare din motivele lui. Cert este că foarte mulţi oameni vor să îşi amenajeze un brad de crăciun în casă în perioada sărbătorilor de iarnă.
De fiecare dată când trec pe lânga cei care vând brazi, mă strânge un pic stomacul când văd măcelul ăla acolo. Dap, măcel, folosesc cu bună ştiinţă acest termen şi mi-l asum, chiar dacă, recunosc, este puţintel forţat, dar ce mai tot comentaţi atâta dacă aşa mi-e venit să scriu?!
Ar trebui sa vă gândiți mai bine înainte sa îi cumparați.De ce ? Pentru că, v-am spus, mi se strânge stomacul când văd grămada aia de brazi ucişi în copilăria lor (căci aşa ar fi echivalat în termeni umani). Şi mă uit la ei gândindu-mă că nici unul nu a avut şansa să se facă ditai brădocul ăla în pădure sub care ne punem mâna streaşină la ochi şi ne minunăm de frumuseţea lui. Şi apoi mi se strânge iar stomacul când văd aceşti brăduţi atuncaţi prin toate colţurile oraşului după sărbători, după ce şi-au făcut datoria şi au murit pentru vremelnica noastră bucurie de sărbători, de care – pardon my French – mulţi dintre noi nu ne bucurăm cu adevărat…
Bine, bine – aţi putea spune şi aţi avea dreptate – dar noi sub ce aşezăm cadourile? Există soluţii, fireşte, dar trebuie să le căutați.
Emma Crețu
