Întotdeauna am avut impresia că, în România, proiectele destinate elevilor sunt un mijloc eficient prin care diverse entități mai pun mâna „legal” pe niște sume de bani. În viziunea mea, cineva punea de-un proiect, scria cinci rânduri, își alegea niște școli pe unde avea cunoștințe, atrăgea ceva sponsorizări și iată proiectul! N-aș fi crezut nici în ruptul capului că un proiect implementat în școlile din România poate fi atât de dificil, atât de greu de implementat, dar mai ales atât de greu de întreținut și continuat. Cine spune că munca alături ori de cei mici, fie ei școlari sau preșcolari, e ușoară, se află într-o totală și profundă eroare.
Eu una mi-am învățat lecția, participând activ la campania EcoAtitudine, o campanie care învață școlarii din țară să protejeze mediul înconjurător prin colectarea selectivă a deșeurilor. Mi-am spus inițial că va fi „floare la ureche”. Ei, aș! E o muncă a dracului de grea și de complicată. Vă spun numai atât: după două zile de interacționat cu elevii am rămas și fără glas și fără cuvinte. A fost literalmente o provocare. Dar una care a meritat. O provocare pe care aș accepta-o oricând.
Însă pentru ca un astfel de proiect să funcționeze, este nevoie de muncă în echipă, alături de o serie de actori din domeniul mediului, asemenea unei piese de teatru. În primul rând, profesorii și învățătorii reprezintă regizorii, a căror muncă este indispensabilă, e clar. Copiii sunt actorii, fără niciun dubiu, iar salubrizatorii, alături de autoritățile de mediu sunt, cu siguranță, scenariștii. Din nefericire însă, anul acesta, în acest proiect actorii și regizorii au fost nevoiți, cel puțin până la acest moment, să joace o piesă fără un scenariu scris, au jucat o piesă oarecum improvizată. Implicarea scenariștilor este vitală pentru ca o piesă să primească aplauze la scenă deschisă. Sunt convinsă că mă credeți pe cuvânt. La fel cum sunt convinsă că vă place teatrul, piesele adevărate, scrise bine, cu migală, de oameni care știu să țină pixul în mănă. De astfel de scenariști are EcoAtitudine nevoie. De scenariști adevărați care, pe lângă faptul că știu cum să scrie, mai și pot s-o facă. Actorii profesioniști au întotdeuna nevoie de voi, dragi scenariști, pentru că EcoAtitudine este o piesă grea, jucată cu răspundere și responsabilitate, care vrea, dar mai ales merită aplauze la scenă deschisă. EcoAtitudine nu iubește improvizația, doar așa for fun!
