A început un nou an. Fiecare an aduce noi vise, noi speranțe, noi planuri. Și noi am bifat anul acesta o schimbare. Schimbarea la față. Infomediu Europa vrea să fie mai luminată, mai informată, mai carismatică, mai de bonton. Știință și Tehnologie ne introduce în lumea fascinantă a tehnologiilor și invențiilor din domeniu; vom călători și prin Spațiu pentru a descoperi minunile care ne orbitează planeta; micile Curiozități vor face un ocol al lumii; România este o țară cu locuri nebănuit de frumoase. Pentru cei dornici de aventură în spirit ecologic vă recomandăm EcoTravel. EcoHealth ne informează  cum putem fi mai sănătoși și mai plini de energie. Cum să ne îmbrăcăm eco? Atunci nu ratați rubrica Eco Fashion. Nici copiii nu au fost uitați. Piticu' verde l-am născocit special pentru ei, dar și pentru părinții grijulii. Vom trage un Semnal de Alarmă acolo unde este cazul. Veștile le vom afla la News. Garda Națională de Mediu stă în gardă și avertizează! Legislația de mediu e nelipsită căci “Nulla poena sine lege” (Nu există pedeapsă fără lege). Tranzacțiile importante se derulează la Bursă.  Consultați Green Agenda ca să știți la ce târguri de mediu veți lua parte în acest an.  Mai avem și alte chestiuni interesante, însă vă lăsăm pe voi să le descoperiți. Anul acesta ghidul nostru va fi unul din motto-urile lui Mohandas Ghandi: “Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!”

E uşor să lâncezeşti şi să te vaiţi că Planeta „plânge”. E uşor să acuzi pe cei care ar trebui să facă ceva şi nu o fac. La sfârşitul zilei, faptul că ai consumat o grămadă de energie văicărindu-te de problemă fără să mişti un deget nu aduce nici o soluţie în acest sens, nu te face mai puţin nevinovat şi nicidecum mai superior.

Este clar că ultimii ani ne-au perturbat mai acut ca alţi ani şi asta pentru că ştim cu toţii că nici clima nu a rămas indiferentă. Marile „evenimente” ale Pământului nu au mai corespuns realităţii lui, ci realităţii noastre. Avem ce am sădit. Parfumul florilor a fost înlocuit de otrava aerului. Ne ofilim din ce în ce mai tare şi, ironic, celor mai mulţi nu le pasă. Atunci când ultimul copac va fi tăiat, ultimul peşte ucis şi ultimul râu otrăvit, atunci o să ne dăm seama că nu putem mânca bani.

În ultimul secol, de fapt cam în ultimele două decenii, s-au întâmplat multe prin Europa în ceea ce priveşte calitatea aerului. De la evenimente importante care ne-au arătat că ceva nu-i în regulă, la încercări mai mult sau mai puţin înţelepte de a rezolva anumite probleme devenite evidente, la soluţii întârziate şi, de ce nu, rezultate cu care să ne mândrim. Cred că principalele evenimente sau decizii care au dus la o îmbunătăţire a calităţii aerului sau la reducerea emisiilor sunt: Smogul din Londra - pentru că a deschis subiectul „poluarea aerului” şi a fost ca un semnal de alarmă; Clubul celor 30% – care în anii 1980 a condus la acorduri importante pentru a reduce poluarea transfrontieră de SO2.

Nu mă pricep la poker, dar mă uit la pariurile care se fac pe schimbările climatice. Este un joc de noroc cu consecinţe mortale. Cu fiecare an care trece, otrăvim şi mai mult atmosfera cu noxe, înclinând balanţa în favoarea unui viitor cu totul diferit. Unele dintre cărţi sunt deja pe masă:  topirea gheţarilor, creşterea nivelului mărilor, defrişările masive, erodarea ţărmurilor, furtuni intense şi secetă. Luate separat, aceste trenduri nu poartă semnătura unui climat în schimbare, însă luate împreună, toate acestea ne demonstrează că trăim pe o planetă nouă, unde şansele ca generaţiile viitoare să poată să aibă hrană suficientă, sănătate, siguranţă publică şi un patrimoniu ecologic bogat se reduc substanţial.

Avem o ţară minunată, una dintre cele mai preţioase în materie de biodiversitate. Avem cu ce să ne mândrim, însă suntem restanţieri la acţiune. Vorba ceea, „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!”. Nu suntem în stare să apreciem această inegalabilă şi fascinantă natură cu care am fost înzestraţi. Ne batem joc în fiecare clipă de ea, o impregnăm cu gunoaie, o călcăm în picioare, o distrugem lent şi sigur. Nu ştim nici măcar să ne aruncăm gunoiul la gunoi. Suntem un popor exemplar din acest punct de vedere. Luăm exemplul turmei. Un lucru trebuie să ştim însă: biodiversitatea este tot ce avem.

Singurul motiv legitim pentru care industria eoliană mai există astăzi este pentru a se ridica la aşteptările promotorilor săi care asigură reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în mod semnificativ şi accesibil. Totuşi (din moment ce nici una din aceste condiţii nu este îndeplinită), în aproape toate cazurile, dezvoltarea sectorului eolian este vândut, în schimb, unei comunităţi pe bază de stimulente financiare oferite de către dezvoltatori. Acesta este, desigur, un aspect complet diferit şi irelevant căci dacă aprofundăm situaţia tragem concluzia că singurul lucru „verde” din toată afacerea este gheşeftul substanţial realizat de către dezvoltatori şi susţinătorii lor. Şi aşa apar neconcordanţe grave.

Având în vedere că reciclarea se “practică” de ceva vreme, nu am cum să nu mă întreb câţi oameni reciclează în ziua de azi!? Omul reciclează de mii de ani. Deşi tabloul reciclării arăta diferit pe atunci, totuşi, fenomenul se înfăptuia cu mult înainte să ne dăm noi seama. Primul material reciclat a fost metalul. Cei care nu mai aveau nevoie de săbiile lor vechi şi rupte  sau de alte obiecte metalice le topeau şi le transformau din nou în obiecte folositoare (o sabie sau cană nouă, de pildă). Reciclarea se practică peste tot acum. Supermarket-urile oferă, la intrare, pungi refolosite şi containere de gunoaie. Vedem eticheta „Fabricat din materiale reciclabile” pe multe din produse. Cu toate acestea, mărfurile care ar putea fi refolosite sau reciclate sunt aruncate la gunoi.

Privim destul de indiferenţi la fenomene care ar trebui să ne înspăimânte. Statele Unite înregistrează în acest an cea mai grea secetă din istoria evidenţelor meteorologice şi climaterice. Mai mult de jumătate de ţară are recolta compromisă, incendiile din păduri îşi înalţă fumurile spre cer, râurile şi-au scăzut debitele. Nici Europa nu a fost cruţată, fiind silită să treacă în ultimii ani prin hârdăul lui Satan.

Până acum, când spuneam energie regenerabilă spuneam, de fapt, energie eoliană – un domeniu în care, în ultimii ani, investitori români şi străini au demarat proiecte de miliarde de euro. Febra eoliană a mers atât de departe încât acest avânt investiţional le-a amintit multora de bula imobiliară. Iar asocierea nu este deloc deplasată în condiţiile în care părea aproape la îndemâna oricui să cumpere un teren, să obţină toate aprobările necesare şi să-l vândă ulterior unui investitor strategic cu randamente care ajungeau la 50% din suma investită. Drept dovadă că, dacă răsfoiţi cea mai recentă ediţie a „Forbes 500 de miliardari”, veţi constata că oamenii de afaceri români vorbesc azi despre proiectele lor eoliene cu aceeaşi înfierbântare cu care vorbeau despre imobiliare înainte de criză. Este o nouă modă!