Editorial realizat de Dr. Ing. Stelian DUDUȘ
Din punct de vedere al explicării termenului de criză, se consideră că există mai multe definiţii, în funcţie de nivelul la care este studiat fenomenul: academic, ştiinţific, juridic, administrativ, tehnic, corporativ, “popular”.
Conţinutul definiţiei este influenţat de următorii factori:
- contextul în care este folosit termenul;
- natura efectelor pe care le generează;
- importanţa efectelor generate;
- problemele de jurisprudenţă care apar.
Privind problema din direcţia securităţii civile, cea mai apropiată de specificul acesteia este definiţia ştiinţifică. Accentul definiţiei trebuie să cadă asupra faptului că orice situaţie operaţională importantă (accident, catastrofă, etc.), trebuie astfel gestionată încât să nu ajungă la statutul de criză, destabilizând sau punând în discuţie însăşi existenţa structurii sau sistemului organizaţional. În Franţa, se preferă folosirea termenului de gestionare (administrare, executare) în loc de management, pentru a pune accent pe aspectul concret, practic al acestei activităţi. Prin criză se înţelege un fenomen (catastrofă, accident, etc.), pentru a cărui gestionare operaţională sunt depăşite posibilităţile sistemului (organizaţiei) ce răspunde de aceasta, situaţia scăpând de sub control. Din acest punct de vedere, accidentul nuclear de la Cernobâl din 1986 şi inundaţiile de pe râul Somme sunt considerate catastrofe, pe când incendiul de la uzinele “PROTEX” din Tours sau “scandalul sângelui contaminat” din Franţa, reprezintă crize.
Criza depinde de doi factori principali: nivelul de risc și capacitatea de răspuns a structurii (organizaţiei, comunităţii etc.) afectate.
Modul de percepere a unei situaţii de criză diferă în funcție de nivelul structurii sau comunităţii afectate. Din fazele care caracterizează o criză, conceptul francez consideră că doar două sunt fundamentale pentru diminuarea posibilităţii de declanşare a unei crize sau limitarea efectelor acesteia:
- prevenirea (include diagnoza şi prognoza fenomenelor care pot genera crize, precum şi evaluarea forţelor şi mijloacelor necesare pentru gestionarea acestora);
- intervenția (prin aceata se înțelege intervenţia cu forţe şi şi mijloace ale unui nivel administrativ superior celui direct afectat, care nu mai are mijloacele suficiente pentru a gestiona criza).
O importanţă deosebită o reprezintă participarea sistemului judiciar la gestionarea crizelor. Această importanţă este dată de următoarele aspecte: cererile de compensaţii financiare ale victimelor, stabilirea responsabilităţilor, sancţionarea vinovaţilor, elaborarea unor noi norme juridice în domeniu. În sistemul francez de gestionare al crizelor, situaţia generată de o criză este asimilată cu o tornadă a cărei gaură neagră reprezintă tipul de criză. Problema esenţială o reprezintă alegerea organismului care trebuie să realizeze cooperarea între toate serviciile implicate în gestionarea crizei. Elementul de bază al sistemului francez, în privința gestionării crizelor, îl reprezintă celula de criză (denumit şi centru de apărare operaţional), constituită la nivelul prefecturii.
Misiunile celulei de criză sunt:
- definirea strategiei de gestionare a crizelor ce pot apărea în zona de reponsabilitate;
- luarea deciziilor de nivel strategic;
- coordonarea acţiunilor din cadrul tuturor fazelor ce caracterizează o criză;
- asigură schimbul de informaţii şi comunicarea dintre toţi „actorii” implicaţi (mass-media, experţi, populaţie, familiile victimelor, politicieni, echipe de asistenţă internaţională, etc.).
Celula de criză reprezintă un organ oficial, o autoritate de stat şi răspunde de realizarea următoarelor scopuri:
- limitarea efectelor generate de crizele din zona de responsabilitate;
- folosirea eficientă a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie;
- asigurarea unui climat de lucru caracterizat de încredere şi transparenţă.
O criză poate să apară fără a fi precedată de o catastrofă, aşa cum o catastrofă nu degenerează obligatoriu într-o criză.
Distrugerea arhivelor unui serviciu administrativ de un incendiu poate genera o situaţie de criză, fără ca aceasta să destabilizeze funcţionarea statului.
