• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Vineri, 18 Noiembrie 2011 04:44

UE-15 şi-a îndeplinit obiectivul Kyoto

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ultimele date publicate de Agenţia Europeană de Mediu (AEM) arată că, în cei trei ani din perioada menţionată, emisiile UE15 au fost cu 4,7% peste obiectivul impus, însemnând o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 198,4 milioane tone pe an. Este de aşteptat ca, până în 2012, UE15 să se situeze între 4,6 – 5,1% peste target. Pe de altă parte, în cazul Italiei, aceasta era, la sfârşitul lui 2010, cu 1,7% în urmă, Austria cu 8,9%, iar Luxembrug cu 1,4%. Franţa, Grecia, Suedia şi Regatul Unit şi-au realizat obiectivul asumat prin Protocol deja din 2006. Alte ţări care şi-au îndeplinit obiectivul sunt Slovenia (5,3%), Slovacia (4,6%), Letonia (18,6%), Cehia (4,4%), Lituania (38%), Estonia (46,6%), Ungaria (30,2%), Bulgaria (40,4%), România (35,5%) şi Polonia (24,6%).

Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisie (EU ETS) este un instrument care permite companiilor industriale să reducă din propriile emisii de bioxid de carbon, în mod rentabil, din punct de vedere financiar. În perioada de implementare a Protocolului de la Kyoto (2008–2012), ţările dezvoltate pot comercializa între ele cote de emisie de gaze pentru a-şi realiza obiectivele de emisie propuse. EU ETS acoperă mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană.

Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997, este primul pas pe calea eforturilor depuse pentru reducerea, pe termen lung, a emisiilor de gaze cu efect de seră, necesare pentru prevenirea schimbărilor climatice îngrijorătoare. Prima etapă de angajament a protocolului se încheie anul viitor.

Cele 15 ţări care erau membre ale Uniunii Europene (UE) în acel an şi-au stabilit ca obiectiv comun reducerea emisiilor de gaze cu 8% comparativ cu „anul de referinţă” 1990, stabilit în cadrul Protocolului, pentru perioada 2008-2012. Sectorul energetic este responsabil pentru mai mult de 80% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în UE.

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: