• Colectarea, transportul autorizat, depozitarea temporară şi eliminarea deşeurilor de substanţe toxice cu termen de valabilitate depăşit;
• Elaborarea de tehnologii, proiectarea şi execuţia de dotări tehnice pentru realizarea activităţilor de depoluare/decontaminare solicitate de clienţi;
• Eliminarea deşeurilor periculoase: băi galvanice, echipamente electrice cu ulei cu PCB, pesticide, mercur şi compuşi cu mercur, acizi reziduali, ape uzate industriale, soluţii uzate etc;
• Eliminarea reactivilor chimici, inclusiv toxici;
• Depoluarea depozitelor de carburanţi, a secţiilor de galvanizare şi a amplasamentelor industriale;
• Decontaminarea solurilor contaminate cu hidrocarburi, hidrogen sulfurat, mercur, pesticide;
• Decontaminarea transformatoarelor cu ulei cu PCB;
• Efectuarea de analize pentru diverşi beneficiari în vederea determinării conţinutului de PCB, în uleiuri, sol, apă.

Principalele teme dezbătute în cadrul simpozionului au făcut referire la tehnologii de tratare a deşeurilor periculoase şi la instalaţiile folosite în activităţile de decontaminare.

Scopul simpozionului, precum şi ultimele noutăţi tehnologice ale SETCAR le-am aflat chiar de la Directorul General, Iulian Franga care ne-a declarat că „este un moment de bilanţ după 17 ani de la înfiinţarea SETCAR si mai ales după 10 ani de când realizăm activităţi de mediu. Ne-am propus să trecem în revistă 10 decizii importante luate în aceşti ani. Şi rezultatul este unul pozitiv. Este un bilanţ al tehnologiilor de mediu pe care le-am utilizat în aceşti ani şi care au avut rezultate deosebite. În ultimii doi ani SETCAR a participat în cadrul unor asociaţii la două proiecte de importanţă naţională: Proiectul de ecologizare a 43 de bataluri cu deşeuri petroliere (peste 350.000 mc) – beneficiar OMV–Petrom, şi la Proiectul de eliminare deşeuri HCH (75.000 de tone de sol contaminat) – DN1 – Autostrada Braşov–Cluj–Borş, secţiune 2B, beneficiar C.N.A.D.N.R. Noi, cei care am lucrat în industria chimică, considerăm că dacă în primii 20 de ani de activitate „am păcătuit” poluând mediul, ar trebui ca de acum înainte sa ne răscumpărăm „păcatele” prin activităţi de depoluare. Chiar în aceste zile se află în probe tehnologice, un nou proiect realizat în cadrul firmei SETCAR”.

Instalaţia de desorbţie termică indirectă a fost concepută pentru decontaminarea solului contaminat cu substanţe toxice volatile cu punct de fierbere mai mic de 400ºC. Avantajul tehnologiei constă în faptul că deşeurile toxice nu vin în contact cu gazele arse care asigură încălzirea, astfel pericolul formării de compuşi periculoşi ca dioxine sau furani fiind inexistent. Funcţionarea sub vid a instalaţiei împiedică evacuarea accidentală în atmosferă a vaporilor substanţelor toxice. Protecţia atmosferei este asigurată şi de un sistem complex de spălări chimice, adsorbţii şi tratamente catalitice ale gazelor ce urmează a fi evacuate. Instalaţia funcţionează în condiţii de siguranţă chiar dacă substanţele contaminante sunt şi inflamabile. Instalaţia de desorbţie termică indirectă face astfel posibilă tratarea solurilor contaminate cu hidrogen sulfurat, HCH (Lindan), mercur şi PCB. Autonomia şi mobilitatea instalaţiei sunt de asemenea două avantaje evidente, astfel că prin montarea şi operarea acesteia în imediata vecinătate a zonelor contaminate se elimină transportul a mari cantităţi de soluri contaminate.

Despre importanţa temei şi a evenimentului în general, ne-a vorbit şi Daniela Agache, Prim Comisar al Comisariatului Judeţean Brăila – Garda Naţională de Mediu: „Am considerat că trebuie să participe la o astfel de dezbatere, de prezentare de instalaţii, toţi colegii mei. Efectele unei astfel de instalaţii, cel puţin cea de desorbţie termică directă, şi modul cum s-a lucrat la unul dintre bataluri, în speţă la cel de la Opriseneşti pe care l-am văzut, sunt de mare interes. Cea de-a doua instalaţie prezentată, cea de desorbţie termică indirectă este o instalaţie de viitor mai ales că prin controalele pe care le efectuăm descoperim că mai sunt transformatoare cu PCB, dar şi mulţi alţi poluanţi. Cred că trebuie ştiut că pe teritoriul României există astfel de instalaţii, dar mai ales trebuie să vedem care sunt standardele şi performanţele lor”. Având în vedere faptul că această instalaţie este unică în ţară şi fluxul de deşeuri către Brăila ar putea reprezenta o problemă,  doamna Prim Comisar ne-a asigurat că „tot ce înseamnă activitate desfăşurată de SETCAR  pe platforma proprie este atent monitorizată şi nu cred că se poate ivi vreo problemă atât timp cât au demonstrat seriozitate de-a lungul timpului”.

„La noi în ţară problema decontaminării solului este destul de recentă şi sunt puţine amplasamente în care să se fi aplicat o tehnlogie de depoluare a acestuia. De aceea consider că tehnologia prezentată de SETCAR are 100% sanşe de reuşită, mai ales în cazul amplasamentelor care se cumpără sau se vând. Conform legii mediului, acestea trebuie predate în starea în care erau înainte de a fi exploatate. În concluzie, această tehnologie are şanse mari de reuşită şi fiind în România şi costurile vor fi reduse”, a precizat dr. Mihai Lesnic, Consilierul Directorului General al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Mediu – ICIM Bucureşti. Chiar dacă tehnologia este de ultima generaţie şi de cele mai multe ori România nu reuşeşte să acceseze bani europeni, domnul Consilier este optimist şi consideră că „există resurse pentru finanţarea investiţiilor, o parte pot fi constituite chiar de Fondul pentru Mediu. De asemenea sunt şi fondurile internaţionale. De exemplu, recent SETCAR a fost implicat într-un proiect finanţat de G.E.F., prin Organizaţia
pentru Dezvoltare Industrială a Naţiunilor Unite (UNIDO)”.

Dintre lucrările importante de depoluare a amplasamentelor industriale realizate de SETCAR amintim:

• Depoluare Combinat Fibre Artificiale Brăila – 2000;
• Depoluare Secţie Cromare Segmenţi şi Secţie Motor, Dacia Automobile Group Renault – 2005–2006;
• Depoluare Secţie Vopsitorie, Ford România S.A. Craiova – 2008;
• Depoluare Depozite sulfură de carbon, Cuprom S.A. Baia Mare – 2005;
• Depoluare Uzina Laminoare de compuşi bifenil-policlorurati (PCB), ArcelorMittal Galaţi – 2007–2008;
• Depoluare Combinat Fibre Artificiale Suceava – 2007;
• Depoluare active ale Electromagnetica Bucureşti, Doljchim Craiova, Mecanică Fină Bucureşti, Nuclearelectrica Cernavodă, ArcelorMittal Galaţi, Solventul Timişoara;
• Eliminare deşeuri HCH – DN1 – Autostrada Braşov–Cluj–Borş, secţiune 2B, C.N.A.D.N.R. – 2009–2011;
• Ecologizare bataluri cu deşeuri petroliere, OMV–Petrom – 2009–2011;
• Decontaminare şi dezafectare parcuri de rezervoare de carburanţi, Ford România S.A. Craiova – 2010–2011;
• Dezafectare si decontaminare linie zincare, Dacia Automobile Group Renault – 2010–2011;
• Dezafectare şi decontaminare secţie galvanizare, ArcelorMittal Galaţi – 2010–2011;
• Decontaminare transformatoare cu ulei cu conţinut de PCB la punctele de lucru ale beneficiarului, cu ajutorul instalaţiei mobile specializate, OMV–Petrom – 2010;

Activităţi de mediu realizate în Albania, Grecia, Serbia, Muntenegru.

o staţie de trafic amplasată în localitatea Turnu Măgurele:

evaluează influenţa traficului asupra calităţii aerului;
raza ariei de reprezentativitate este de 10 – 100 m;
poluanţii monitorizaţi sunt: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi în suspensie (PM10), şi parametrii meteo (directia şi viteza vântului, presiune, temperatură, radiaţia solară, umiditate relativă, precipitaţii).

Punctele de control ale reţelei de monitorizare au fost alese astfel încât datele rezultate din analizele efectuate să furnizeze informaţii asupra poluării locale.

Datele despre calitatea aerului, provenite de la staţii, sunt prezentate publicului cu ajutorul unui panou exterior amplasat în localitatea Alexandria (la intersecţia str. Dunării cu str. Bucureşti) şi cu ajutorul unui panou  interior amplasat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Teleorman. Cele două panouri indică atât valorile înregistrate în municipiul Alexandria cât şi în municipiul Turnu Măgurele.

Din dorinţa de a informa cât mai prompt publicul, datele prezentate sunt cele transmise on-line de către senzorii analizoarelor din staţii (datele brute). Prin urmare, valorile trebuie privite sub rezerva că acestea sunt practic validate numai automat (de către software), urmând ca la centrul local al APM Teleorman să fie validate manual toate aceste date, iar ulterior să fie certificate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti.

În vederea facilitării informării publicului datele sunt afişate pe panouri sub formă de indici de calitate (de la 1 la 6), fiecărui indice corespunzându-i un calificativ evidenţiat printr-o culoare (verde, galben, roşu). Pentru a se putea calcula indicele general trebuie să fie disponibili cel puţin 3 indici specifici corespunzători poluanţilor măsuraţi.

Poluanţii monitorizaţi, metodele de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă şi de informare, precum şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de legislaţia naţională privind protecţia atmosferei şi sunt conforme cerinţelor prevăzute de reglementările europene.

Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului cuprinde peste 100 de  staţii de monitorizare a calităţii aerului, dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici.

Reţeaua de monitorizare permite autorităţilor pentru protecţia mediului să evalueze, să cunoască şi să informeze în permanenţă publicul, alte autorităţi şi instituţii interesate, despre calitatea aerului. Prin intermediul acestei reţele de monitorizare se iau măsuri prompte în timp util pentru diminuarea şi/sau eliminarea episoadelor de poluare sau în cazul unor situaţii de urgenţă, se previn poluările accidentale, populaţia fiind astfel avertizată.

Această investiţie este rezultatul implementării Proiectului PHARE CBC 2003 „Dezvoltarea unui program de gestionare a calităţii aerului la graniţa româno-bulgară, în cursul inferior al Dunării” şi răspunde cerinţelor naţionale şi europene de supraveghere a calităţii mediului înconjurător, fiind unul din cele mai complexe și mai moderne sisteme de monitorizare a calităţii aerului din Europa.

Roxana Mitroi – comp. Relaţii Publice, Comunicare, Programe, Proiecte
Tania Vasile – serv. Monitoring, Baze de Date şi Rapoarte
APM Teleorman

Un centru de colectare DEEE este un serviciu destinat comunităţii, un spaţiu amenajat conform standardelor europene, pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice într-un mod organizat şi în condiţii de deplină siguranţă, cu respectarea normelor de mediu.

„Legislaţia impune existenţa unui centru de colectare a DEEE-urilor la un număr de 50.000 locuitori, dar nu mai puţin de unul în fiecare localitate. Noul nostru proiect vine în sprijinul autorităţilor, prin oferirea unor soluţii de colectare a DEEE-urilor la standarde europene, având în vedere atingerea cotei impuse de către Uniunea Europeană, şi anume 4 kg DEEE-uri colectate anual pe cap de locuitor, şi nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător”, a declarat Liviu Popeneciu, Preşedinte Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec.

Constantin Hogea, Primarul Municipiului Tulcea a punctat importanţa acordată de tulceni înfiinţării primului centru de colectare a DEEE-urilor. „Suntem onoraţi să fim primii care deschid Reţeaua Naţională RoRec a Centrelor de Colectare, grija faţă de mediul înconjurător fiind una dintre priorităţile noastre. Locuitorii judeţului Tulcea au acum o soluţie la îndemână pentru colectarea la standarde europene a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice”, a adăugat Constantin Hogea, Primar Tulcea.

De ce a fost ales Municipiul Tulcea, ca primă locaţie pentru Reţeaua Naţională RoRec a Centrelor de Colectare DEEE ne-a explicat Trifon Belacurencu, senator. „Nu este întâmplător că inaugurăm la Tulcea un centru de colectare a DEEE-urilor cu implicarea Asociaţiei RoRec pentru că de la un an la altul, în acest municipiu, grija faţă de toate tipurile de deşeuri este mai mare, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea cetăţenilor”.

Prin înfiinţarea Reţelei Naţionale RoRec a Centrelor de Colectare DEEE, realizate în parteneriat cu primăriile, se doreşte crearea unei infrastructuri coerente de colectare a DEEE, la nivel naţional.

În acest context, Trifon Belacurencu a accentuat necesitatea introducerii DEEE-urilor într-un cadru legislativ bine reglementat. „Apreciez că Guvernul României a venit în faţa Parlamentului cu un proiect de lege privind regimul deşeurilor şi vreau să mulţumesc atât reprezentanţilor Asociaţiei RoRec, cât şi celor care operează în domeniu, pentru sprijinul oferit Comisiei Administraţiei de pe lângă Senatul României, de a amenda această lege cu câteva elemente care sunt foarte importante şi de menţionat este că unul dintre acestea face referire la DEEE-uri. Astfel, am propus să amendăm articolul 17 din acest proiect de lege care prevede că autorităţile publice locale au obligaţia ca începând cu anul 2012 să  asigure colectarea separată pentru cel puţin următoarele tipuri de deşeuri – hârtie, metal, plastic şi sticlă, la care am adăugat şi echipamentele electrice şi electronice.

Deşeurile electrice sunt puţine comparativ cu celelalte deşeuri menajere. Într-o statistică europeană, electricele, ca deşeuri, nu ocupă decât 5% din totalul cantităţilor generate de o comunitate. Multe dintre deşeurile electrice sunt toxice, dar mai este un element important referitor la deşeurile electrice – acestea conţin elemente valoroase, materiale care corect recuperate, pot fi reintroduse în circuitul economic  devenind materii prime secundare.

Liviu Popeneciu a explicat ce se întâmplă după colectarea deşeurilor electrice şi electronice. „DEEE-urile colectate sunt transportate pentru a fi reciclate la Fabrica de Reciclat Green Wee Buzău, care are cele mai recente tehnologii. Deşeurile corect reciclate pot fi reintroduse în circuitul economic până la 93% sub formă de materii prime secundare”.

România produce anual circa 80.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice, iar în prezent mai puţin de 30% dintre acestea sunt preluate pentru reciclare.

România are stabilită o ţintă de 84.000 tone de deşeuri electronice si electrocasnice reciclate pe an. „În realitate, anul trecut în România s-au strâns 15-20 de mii de tone de deşeuri" a declarat Marius Costache, manager general al fabricii de reciclare a DEEE-urilor din Buzău, GreenWEEE.

Necesitatea minicolectelor pentru DEEE-uri

Centrele de colectare sunt necesare, dar nu pot asigura colectarea celor 4 kg DEEE-uri/cap de locuitor, ceea ce înseamnă peste 80.000 de tone pe an pentru România.

„Dacă centrul de colectare nu generează acţiuni periodice cu populaţia nu se va produce un flux al DEEE-urilor. Cetăţenii trebuie atraşi într-un proces de conştientizare a necesităţii procesului de colectare şi reciclare a deşeurilor electrice şi electronice. În acest sens am organizat şi o acţiune de minicolectă la Tulcea în urma căreia au fost centralizate 1.500 kg DEEE-uri”, a afirmat Liviu Popeneciu.

Tulcenii au fost răsplătiţi pentru participarea la acţiunea de colectare a DEEE-urilor cu 20 de premii, oferite în cadrul unei tombole organizate de RoRec. Evenimentul  de la Tulcea a fost finalizat cu un concert susţinut de grupul folk Pasărea Colibri.

Acţiunilor de colectare a DEEE-urilor, demarate de RoRec anul trecut au înregistrat rezultate progresive, susţine preşedintele RoRec. „Cantităţile unei minicolecte au plecat de la 1 tonă şi au ajuns la 20 de tone în oraşe mari, precum Timişoara, şi aceste rezultate demonstrează că noi am învăţat să interacţionăm mai bine cu populaţia şi că suportul autorităţilor locale în organizarea acestor activităţi de colectare este tot mai activ”.

Potrivit RoRec, în medie la o activitate de minicolectă a DEEE-urilor se strâng 7-8 tone de astfel de deşeuri.

RoRec şi-a propus pentru acest an să colecteze 5 tone de DEEE-uri în urma derulării acţiunilor de minicolectă.

Alte aspecte ale colectării DEEE-urilor au fost abordate de Constantin Hogea şi Liviu Popeneciu în interviurile acordate publicaţiei noastre.

Progresul tehnico-ştiinţific a afectat echilibrul om-natură prin accentuarea riscului real de epuizare a unor resurse naturale, modificarea calităţii aerului, apei şi solului, sporirea volumului şi a diversităţii deşeurilor, realizarea unor tehnologii generatoare de materiale reziduale şi toxice ce au constituit originea unor frecvente accidente, creând astfel, noi riscuri pentru sănătatea oamenilor şi a mediului.

Compoziţia atmosferei s-a schimbat ca urmare a activităţii omului, emisiile de noxe gazoase, pulberi şi aerosoli, ducând la probleme de mediu grave: schimbările climatice, poluarea urbană şi ploile acide.

În acest context, este evident că problemele privind poluarea atmosferei să se trateze pe cât posibil în mod global.

Organismele din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite studiază poluarea atmosferică a oraşelor, a zonelor industriale şi rurale. După mai multe statistici făcute, concentraţia dioxidului de sulf în atmosferă, în mai multe state dezvoltate, a scăzut ca urmare a aplicării diferitelor reglementări, dar există zone unde emisiile au crescut.

Principalele surse de poluare industrială sunt:

- Industria siderurgică şi metalurgică.

Industria de prelucrare a minereurilor în vederea extragerii componenţilor feroşi sau neferoşi se bazează în special pe procedee de topire şi înnobilare la temperaturi înalte în urma cărora rezultă cantităţi extrem de mari de gaze nocive şi pulberi.

- Industria petrochimică.

În rafinăriile din industria petrochimică apar emisii de hidrocarburi, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, oxizi de carbon alături de alţi componenţi nocivi mai puţin importanţi. Pe perioada depozitării produselor, în special a celor rafinate, datorită tensiunii de vapori ridicate sunt posibile emisii, cel mai frecvent de propan şi butan.

- Industria materialelor de construcţii.

Industria materialelor de construcţii elimină mari cantităţi de praf şi mai puţin gaze nocive.

- Industria chimică.

Procesele tehnologice ce se desfăşoară în industria chimică conduc la poluarea atmosferei cu diverse substanţe: oxizi de sulf, hidrogen sulfurat, oxizi de azot, clor, etc.

- Industria minieră.

Ritmul ridicat de exploatare la minele deschise înseamnă dislocarea unor cantităţi mari de pământ şi eliminarea de pulberi solide.

- Industria energetică şi transporturile.

Industria energetică şi transporturile, sub aspect cantitativ, se situează pe primul loc al surselor de emisii de gaze nocive din cauza faptului că toate industriile necesită cantităţi mari de energie, iar obţinerea ei prin combustie este legată de generarea de cantităţi imense de gaze reziduale (dioxid de sulf, oxizi de azot, oxizi de carbon), praf şi fum.

Oxizii de sulf au acţiune dăunătoare, atât asupra organismului uman, asupra regnului vegetal cât şi asupra construcţiilor, din metal şi piatră.

Acţiunea SO2 constând în distrugerea clorofilei se înregistrează ziua, când activitatea fotosintetică este maximă. S-a constatat că prin expunerea unor plante la o atmosferă artificială de SO2, în urma absorbţiei unui gaz se elimină H2S, proces ce se desfăşoară numai în prezenţa luminii.

Combustibilii solizi conţin ca elemente principale: carbon, oxigen, azot, sulf, elemente ce formează masa organică, alături de substanţe minerale şi apă ce alcătuiesc masa anorganică.

Sulful total conţinut de cărbuni este alcătuit din sulf organic, sulf piritic şi sulf sulfatic. În timpul procesului de combustie se transformă în dioxid de sulf şi în mai mică măsură în trioxid de sulf.

Conţinutul total de sulf din cărbune variază în limite largi pentru diferite zăcăminte în funcţie de condiţiile de formare ale acestora.

Cărbunii româneşti au un conţinut mediu de sulf de 2-3%, variind de la 0,3 pentru antracitul de la Schila până la 8% pentru huila de Cozia.

Reducerea emisiilor de SO2 se realizează prin:

a)      Prelucrarea materiilor prime ce conţin sulf înainte de a fi introduse în procesul tehnologic;

b)      Desulfurarea gazelor de ardere.

În vederea micşorării nocivităţii gazelor emise, varianta cea mai studiată şi aplicată este desulfurarea gazelor de ardere.

Reţinerea dioxidului de sulf din gazele reziduale se poate realiza prin procedee convenţionale ce au la bază procese ca: absorbţia, adsorbţia, oxidare catalitică, reducere catalitică şi procedee neconvenţionale prin iradiere cu fascicul de electroni acceleraţi sau fascicul de electroni – microunde.

Constantin Moşoiu - Director Coordonator – ARPM Craiova
Robert Georgescu – Consilier P.P.-R.P.-C. – ARPM Craiova

În ultimii doi ani, piaţa certificatelor pentru dioxid de carbon s-a confruntat cu mai multe probleme, precum recomercializarea unor permise deja vândute, o escrocherie de tip phishing şi fraude cu taxa pe valoarea adaugată.

Etape şi scheme de acordare a certificatelor de carbon

Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme - EU ETS) s-a aplicat în prima fază pentru perioada 2005 - 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 – 2012. Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS va avea o durată de 8 ani, în intervalul 2013 - 2020.

Acordul de la Kyoto prevede, pentru ţările industrializate, o reducere a emisiilor poluante cu 5.2% în perioada 2008-2012 în comparaţie cu valorile emisiilor din 1990.

Recent, Comisia Europeană (CE) a anunţat că  aceste certificatele de emisii vor fi alocate cu titlu gratuit prin aplicarea aceloraşi reguli pentru toate statele membre, dar şi că începând cu 2013, majoritatea certificatelor alocate pentru instalaţiile EU ETS din sectorul energetic nu vor mai fi alocate cu titlu gratuit, ci urmând metoda licitaţiei.

Comisia Europeană a stabilit şi un calendar pentru analiza şi monitorizarea instalaţiilor EU ETS. Astfel, statele membre vor colecta datele de activitate necesare pentru fiecare instalaţie care este sub indicenţa sistemului de comercializate a certificatelor de emisie de pe teritoriul lor. Pe baza acestor date, vor fi calculate şi alocările preliminare de certificate alocate cu titlu gratuit pentru fiecare instalaţie EU ETS, pentru fiecare an până în 2020. Statele Membre UE au obligaţia de a transmite Comisiei Europene, până la 30 septembrie 2011, lista instalaţiilor de pe teritoriul care intră sub incidenţa schemei în perioada 2013-2020, precum şi numărul de certificate de emisii alocate fiecărei instalaţii, calculate conform regulilor adoptate de CE. Datele transmise de statele membre vor fi verificate de Comisie înainte ca acestea să calculeze alocările finale de certificate gratuite pentru fiecare instalaţie, iar acest proces urmează să fie finalizat în cursul anului 2012. Preţul unui certificat este evaluat la 20-40 euro, iar pentru perioada 2008 - 2012, plafonul european este 2,08 miliarde tone de emisii anual.

Pentru instalaţiile EU ETS din industrie şi cele care deservesc sistemele de încălzire, certificatele vor fi alocate gratuit pe baza unor indicatori de referinţă ambiţioşi (benchmarks). Instalaţiile industriale care îşi desfăşoară activitatea în limitele acestor indicatori de referinţă, fiind astfel cele mai eficiente, vor primi, în principiu, numărul de certificate de care au nevoie. Indicatorii de referinţă urmează să fie stabiliţi pentru fiecare produs în parte. În schimb, instalaţiile care nu îndeplinesc standardele UE vor avea la dispoziţie un anumit număr de certificate, mai puţine în comparaţie cu nevoile reale, fiind obligate fie să-şi reducă emisiile, fie să achiziţioneze certificate pentru a-şi acoperi excesul de emisii de gaze cu efect de seră.

Certificate sunt alocate companiilor gratuit până în 2012, după care va trebui să fie cumpărate de pe piaţă. Companiile care doresc să vândă certificatele în surplus pot fie să apeleze la serviciile unui broker de la o companie specializată în domeniu, fie se pot înregistra pe bursa Bluenext de la Paris (membru al NYSE).

România a pierdut startul!

În baza sistemului de alocare a certificatelor, România a primit pentru perioada 2008-2012 aproximativ 350 de milioane de astfel de instrumente financiare, reprezentând aproape 70 de milioane de certificate anual. Valoarea unui certificat de carbon este variabilă, instrumentele financiare fiind tranzacţionate doar pe 4 burse internaţionale. România nu a reuşit să vândă surplusul de 300 de milioane de certificate de emisii de dioxid de carbon, în urma cărora ar fi putut intra în conturile României aproximativ 3 miliarde de euro. În urmă cu doi ani nu exista legislaţia necesară, iar în prezent este mult mai greu de găsit state dispuse să cumpere certificate româneşti. Nici valoarea lor nu mai este aceeaşi, reducându-se la jumătate faţă de perioada 2009-2010. Dacă vor fi vândute anul acesta, România nu ar mai putea obţine decât 1,5 miliarde de euro, iar în cazul în care valorificarea certificatelor nu va fi făcută până în 2012 există posibilitatea să nu se obţină niciun ban.

România poartă din vara anului trecut negocieri cu companii din ţări care nu şi-au îndeplinit obligaţiile din protocolul de la Kyoto, dar, până în prezent, nu s-a concretizat niciuna din aceste negocieri.

Marile companiile poluatoare au departamente interne pentru tranzacţionarea de credite de carbon, iar cele care nu au astfel de departamente lucrează în special cu băncile, care sunt şi principalii concurenţi ai firmelor de profil. Aceşti mari poluatori au primit cam 70% din creditele de carbon alocate României, fiind în special vorba de companii din metalurgie (precum ArcelorMittal, Alro), complexele energetice din Craiova, companiile de utilităţi, rafinăriile şi în general producătorii de energie. România este prima ţară din Europa care clasifică certificatele de emisii de carbon drept valori mobiliare, putând fi tranzacţionate liber pe piaţa de capital.       Tranzacţionarea certificatelor de carbon pe piaţa de capital nu afectează Planul Naţional de Alocare, ceea ce înseamnă, practic, că o termocentrală poate în continuare să vândă certificate de emisii către o altă termocentrală în mod direct. La comercializarea ca valori mobiliare, diferenţa constă în scutirea de TVA. Potrivit avizului aprobat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii financiare având ca obiect certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se vor desfăşura exclusiv prin brokeri autorizaţi, aceştia sunt 38 la număr.

În funcţie de numărul de certificate alocate pentru perioada 2008 -2012, cei mai mari poluatori din România sunt Arcelor Mittal Steel Galaţi, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Electrocentrale Deva, Complexul Energetic Craiova-Isalniţa, RAAN Sucursala Romag Termo, Lafarge Medgidia, Arpechim Piteşti.

Cea mai accesibilă modalitate prin care o persoană fizică poate investi în certificatele de CO₂ este reprezentantă de contractele futures pe aceste instrumente de la Bursa din Sibiu. De asemenea, o altă modalitate este tranzacţionarea prin brokeri români care sunt membri ai bursei BlueNext. În prezent, două case de brokeraj pot tranzacţiona direct pe cea mai mare piaţă energetică la nivel global, Vienna Investment Trust şi BT Securities.

Prin Bursa Română de Mărfuri (BRM), companiile pot tranzacţiona certificate de emisii cu efect de sera (EUA) şi certificate de emisii certificate (CER), dar pot şi preschimba EUA în CER.

Preţul certificatelor de carbon

Potrivit unui document al autorităţilor de la Bruxelles, Uniunea Europeană ar putea dubla preţul emisiilor de carbon în următorii 20 de ani, pentru a reduce poluarea. Astfel, costul unui certificat de emisii ar putea creşte la 36 de euro până în 2030 şi ar urma să ajungă la 50 de euro până în 2050.

EU ETS - primul sistem internaţional de comercializare al emisiilor de CO2 din lume, înregistrează cca. 11.500 de instalaţii mari consumatoare de energie din Uniunea Europeană, care emit aproape jumătate din emisiile de CO2 din Europa; schema include instalaţiile de ardere, instalaţiile de producere fontă şi oţel, fabricile de ciment şi var, fabricile de ceramică, hârtie, sticlă şi rafinăriile de petrol.

Prin intermediul Planurilor Naţionale de Alocare (PNA), Statele Membre UE stabilesc  cantitatea totală de certificate de emisii de GES (emisii de CO2) care se acordă la nivel naţional şi la nivel de instalaţie EU ETS. Prima perioadă de comercializare a fost 2005 – 2007, cea de-a doua este între 2008 – 2012, iar a treia perioadă va începe din 2013.

În calitate de stat membru al UE, România a realizat prin HG nr.780/2006 transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2003/87/EC (EU ETS), care face parte din acquis-ul comunitar de mediu.

În România, numărul total de instalaţii EU ETS, în care se desfăşoară activităţile prevăzute în Anexa nr. 1 a HG nr.780/2006, aşa cum rezultă din Planul Naţional de Alocare, se prezintă astfel:

-   anul 2007:                       244 instalaţii;

-   perioada 2008-2012:       229 instalaţii.

Directiva EU ETS stabileşte la nivelul statelor membre, cadrul general privind schema de comercializare a certificatelor de emisii de GES, lăsând la latitudinea fiecărui stat membru  dezvoltarea legislaţiei subsecvente privitoare la obţinerea autorizaţiei privind emisiile de GES, monitorizarea şi verificarea emisiilor de CO2 provenite de la activităţile industriale care participă la EU ETS.

În vederea armonizării şi îmbunătăţirii funcţionării EU ETS este necesară cunoaşterea procedurilor aplicate de către fiecare stat membru pentru implementarea şi funcţionarea schemei, astfel încât Comisia Europeană, prin Decizia 2005/ 381/EC – art. 21, solicită fiecărui stat membru transmiterea anuală a unui raport privind aplicarea cerinţelor Directivei 2003/87/EC privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES – până la 30 iunie anul în curs (pentru datele aferente anului anterior).

Raportul, care constă în completarea de către fiecare stat membru a chestionarului privind implementarea Directivei 2003/87/EC, prevăzut în Anexa la Decizia 2006/803/EC, care amendează Decizia 2005/381/EC, cuprinde informaţii referitoare la:

-   procedura de alocare a certificatelor de emisii de GES;

-   utilizarea unităţilor de reducere a emisiilor (ERU) şi a reducerilor de emisii certificate (CER) rezultate din activităţile de proiect;

-   administrarea registrului naţional;

-   aplicarea cerinţelor din Ghidului privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES;

-   desfăşurarea activităţii de verificare a rapoartelor privind monitorizarea emisiilor de   GES;

-   aspecte privind conformarea cu cerinţele Directivei EU ETS;

-   regimul fiscal al certificatelor de emisii de GES.

Pe baza rapoartelor primite de la statele membre, Comisia întocmeşte un raport privind aplicarea cerinţelor Directivei EU ETS în Uniunea Europeană, care are ca obiectiv cunoaşterea procedurilor aplicate de către fiecare stat membru pentru implementarea şi funcţionarea schemei, în vederea armonizării şi îmbunătăţirii funcţionării EU ETS.

Pentru îndeplinirea cerinţelor EU privind raportarea aplicării Directivei 2003/87/EC, în România s-a implementat la nivel central un sistem informatic de gestionare a informaţiilor privind implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES (ECO2Nat ), prin intermediul căruia se creează la nivel central o bază de date emisii de CO2, necesară pentru îndeplinirea cerinţelor de monitorizare şi raportare a emisiilor de GES (CO2) provenite de la sectoarele, activităţile şi instalaţiile care intră sub incidenţa EU ETS.

Procesul de monitorizare a instalaţiilor ETS din România se bazează pe datele care sunt disponibile la nivelul operatorilor (cuprinse în rapoartele de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră), care sunt validate anual de către un organism de verificare acreditat şi transmise la Autoritatea Competentă pentru Protecţia Mediului până la 31 martie anul curent (pentru emisiile aferente anului precedent).

Configurarea sistemului informatic de gestionare a informaţiilor privind implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES s-a realizat etapizat (prototip şi sistem final), în conformitate cu cerinţele legislative specifice României, astfel încât să reprezinte un instrument util, care să răspundă cerinţelor utilizatorului.

Sistemul informatic de gestionare a informaţiilor privind implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES este alcătuit din două aplicaţii:

Ø  Aplicaţie la nivel local – dedicată operatorilor instalaţiilor EU ETS din România, care funcţionează ca aplicaţie autonomă şi permite înregistrarea datelor referitoare la emisiile de CO2 generate de instalaţie în perioada de raportare şi generarea raportului privind monitorizarea emisiilor de GES;

Ø  Aplicaţie la nivel central – ECO2Nat - dedicată utilizatorilor de la nivel central (MM şi ANPM), care funcţionează ca aplicaţie server SQL şi înlesneşte modul multi acces, şi cuprinde  următoarele module:

-   Modulul administrativ – permite controlul drepturilor de acces pentru anumite aplicaţii incluse în sistemul informatic, pentru anumite funcţii ale acestor aplicaţii şi pentru anumiţi operatori / instalaţii din anumite teritorii specificate. De asemenea această funcţie permite protecţia împotriva modificării datelor din baza de date şi generarea diverselor tipuri de rapoarte administrative.

-   Modulul poştal – dedicat înregistrării tuturor mesajelor electronice dintre ANPM şi entităţile din România implicate în ETS, (ex: operatori, agenţii locale sau regionale, organisme de verificare, etc.). Modulul poştal poate fi utilizat de asemenea  şi în procesul de organizare a documentelor trimise în interiorul departamentului.

-   Modulul CO2 – permite înregistrarea datelor relevante referitoare la monitorizarea emisiilor de CO2 aferente fiecărei instalaţii din România inclusă în ETS. De asemenea este prevăzută posibilitatea de înregistrare a datelor referitoare la situaţia legală a documentelor ETS, ca de exemplu planurile privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES şi rapoartele privind monitorizarea emisiilor de GES verificate, depuse la ANPM.

-   Modulul Raport - permite 3 tipuri de raportări: de nivel (teritorial şi nivelurile datei de baze ECO2), de informaţii (gama de elemente legată de fiecare nivel), criterii – setul de parametrii privind datele disponibile pentru fiecare nivel specificat. De asemenea sistemul permite şi generarea unor rapoarte pre-definite, cu conţinut fix.

Modul de operare a sistemului informatic de gestionare a informaţiilor privind implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES este prezentat în schema de mai jos:

Figura nr.1  Schema sistemului ECO2 Nat

Operatorii instalaţiilor ETS introduc datele referitoare la monitorizarea emisiilor CO2 care trebuie înregistrate şi sunt utilizate pentru întocmirea raportului privind monitorizarea emisiilor de GES, care este validat de către un organism de verificare acreditat.

Rapoartele privind monitorizarea emisiilor de GES verificate sunt transmise în format hârtie la ANPM, aceste date putând fi transmise şi în format electronic, pentru  importarea automată în baza de date la nivel central.

Sistemul informatic pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES (CO2) asigură colectarea şi prelucrarea datelor de emisii de CO2 provenite de la nivelul instalaţiilor EU ETS, într-un mod unitar şi facil, în conformitate cu cerinţele legale. Prin implementarea sistemului se reduce timpul necesar colectării datelor şi prelucrării ulterioare a acestora, în vederea întocmirii diferitelor tipuri de rapoarte interne şi rapoarte UE obligatorii (Decizia 2006/803/EC).

IRENE SAMOILA,

Expert senior protecţia mediului, Divizia Energie&Mediu, SC ISPE SA

Datele statistice indică faptul că cei mai fierbinţi 11 ani din ultimii 125 de ani au fost după anul 1990, anul 2005 fiind considerat cel mai cald. Aceste creşteri ale temperaturii medii anuale sunt cauzate în primul rând de emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din activităţile umane. Emisiile antropogene globale anuale de CO₂ aproape că s-au triplat în perioada 1960 – 2002, înregistrând o creştere cu cca 33% faţă de anul 1987.

Pentru acest secol se preconizează o creştere a temperaturii medii anuale cu 1,4 – 5,8⁰C (http://www.energy.eu/publications/KH7807164ENC_002.pdf).

În contextul utilizat de cel de-al „4-lea Raport Global de Evaluare a Schimbărilor Climatice (AR4), schimbările climatice sunt definite ca: „ orice modificări în climat de-a lungul timpului, apărute fie datorită variabilităţii naturale fie ca rezultat al activităţii umane” iar adaptabilitatea este descrisă ca „acomodarea în sistemele naturale sau antropice ca răspuns la stimulii climatici actuali sau de perspectivă precum şi la efectele acestora” (http://www.ipcc.ch/).

La nivel naţional, au fost elaborate: Strategia Naţională privind Schimbările Climatice (SNSC), precum şi Planul Naţional de Acţiune privind Schimbările Climatice (PNASC). Pe baza acestor două documente a fost emis Planul Naţional pentru Adaptarea la efectele schimbărilor climatice (PNAd).

Surse de emisii şi principalele gaze cu efect de seră

Gazele responsabile de fenomenul de încălzire globală sunt reglementate de Protocolul de la Kyoto la Convenţia - cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, cu scopul reducerii lor în contextul asigurării dezvoltării durabile a mediului.

În urma ratificării prin Legea nr. 3/02.02.2001 a Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, România s-a angajat să respecte prevederile acestuia referitoare la limitarea cantitativă şi reducerea emisiilor de gaze care determină efectul de seră.

Emisii de GES în Romania şi în judeţul Maramureş

Emisiile de GES în România, în anul 2008, totalizau 145 milioane tone CO₂ echivalent, fiind mai reduse cu aproximativ 38% decât ţinta de la Kyoto stabilită pentru ţara noastră.

In anul 2010, emisia de GES în judeţul Maramureş a fost de 0,79 milioane tone CO₂ echivalent (aprox. 0,5% raportat la emisia GES din România în anul 2008).

În judeţul Maramureş, ponderea cea mai ridicată din volumul total de emisii GES o deţine CO₂ (74,6%), urmat de CH₄ (23,7%) şi N₂O (1,7%), iar sursele responsabile de aceste emisii sunt: sectorul industrial (18,6%), traficul rutier (39,1%), arderile neindustriale (19,3%) şi altele - tratarea şi depozitarea deşeurilor, distribuţia combustibilului, agricultura (23%) (fig. 2.1.2).

Previziunile pentru România cuprinse în Ghidul privind adaptarea la schimbările climatice, indică o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980-1990 similare întregii Europe, astfel (fig. 2.1.3):

• între 0,5⁰C şi 1,5⁰C pentru perioada 2020-2029;
• între 2,0⁰C şi 5,0⁰C pentru intervalul 2090-2099.

Peste 90% din modele climatice prognozează pentru perioada 2090-2099 secete pronunţate în timpul verii, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţă de perioada 1980-1990 mai mari de 20%) (Ghidul privind adaptarea la schimbările climatice).

1. Zone forestiere majore ale lumii

În ultimii 300 de ani, arealele forestiere au fost reduse cu mai mult de 50%, iar în prezent suprafaţa totală forestieră a lumii reprezintă 3.952.026.000 ha (Chomitz et al., 2006; Strategic framework for forests and climate change).

Cele mai întinse suprafeţe forestiere se înregistrează în Europa (1.001.394.000 ha), America de Sud (831.540.000 ha), urmate de America de Nord şi Centrală (705.849.000 ha), Africa Centrală (635.412.000), Asia (571.577.000) şi Oceania (206.254.000 ha) (fig. 3.1).

3.1. Regimul forestier în România

Conform informaţiilor cuprinse în Programul Naţional de Împădurire (http://www.mmediu.ro/paduri/paduri.htm), fondul forestier din România ocupa în anul 2009, o suprafaţă de 6,496 mil. ha (27,3% din teritoriul ţării), deţinând locul 13 la nivel European, respectiv locul 10 ca suprafaţă de pădure raportată la numărul de locuitori (0,30 ha/loc.)

Din suprafaţa totală a fondului forestier din România, arealul efectiv acoperit de pădure era în anul 2009 de 6.335 mil. ha, restul de 0-.161 mil. ha fiind destinat altor întrebuinţări conexe cu silvicultura (fig. 3.1.1).

Reducerea emisiilor de CO₂ axată pe managementul durabil al pădurilor

Conform datelor furnizate de literatura de specialitate, reducerea emisiilor de CO₂ trebuie abordată la un nivel mult mai elaborat şi axat pe direcţii de acţiune bine conturate. Astfel, a fost concepută o abordare dihotomică (reducere şi adaptare) a acestei probleme cuprinsă în Managementul durabil al pădurilor. Aşadar, viziunea exprimată de acest document se axează pe două direcţii fundamentale de intercondiţionare a schimbărilor climatice şi a măsurilor de reducere a acestora: reducerea propriu-zisă de către mediul silvic a emisiilor de GES şi măsuri de adaptare a pădurilor la schimbările climatice (fig. 5.1).

Astfel, prima direcţie de abordare (reducerea emisiilor) urmăreşte în primul rând procesele de reţinere şi conservare a carbonului precum şi de dezvoltare şi protejare a fondului forestier pentru a-i creşte capacitatea de absorbţie a CO₂.

Cea de-a doua axă se referă în primul rând la potenţarea capacităţii de adaptare a pădurilor la schimbările climatice prin aplicarea unor politici şi măsuri de consolidare a capacităţii pădurilor pe baza capacităţii lor de regenerare şi diversificare genetică.

In PNASC, sunt cuprinse o serie de politici şi măsuri privind modalităţile de reţinere a carbonului de către mediile silvice, şi anume:

• Conservarea carbonului – procedeu prin care se urmăreşte conservarea bazinelor existente de carbon prin practici precum dezvoltarea rezervei de păduri, reducerea defrişărilor, gestionarea pădurilor, acţiuni de recoltare alternative, protecţie împotriva incendiilor şi dăunătorilor.
• Sechestrarea carbonului – metodă prin care se vizează extinderea depozitării carbonului prin activităţi de împădurire, reîmpădurire, agro-silvicultură, stimularea regenerării naturale, replantarea terenurilor degradate, tehnici de lucrare a pământului şi alte practici agricole de creştere a cantităţii de carbon din sol şi management al produselor forestiere pentru prelungirea duratei de existenţă utilă.

Măsuri de accentuare a adaptabilităţii zonelor forestiere la schimbările climatice

De-a lungul timpului semnalele ridicate de impactul modificărilor în regimul termic atmosferic asupra siguranţei dezvoltării mediilor silvice, au atras o serie de acţiuni menite să întărească capacitatea ecosistemelor silvice de a face faţă noilor provocări. Astfel, în contextul politicilor internaţionale, pe plan naţional au fost elaborate o serii de programe şi strategii menite să asigure acest deziderat.

În documentele strategice în domeniu sunt prevăzute o serie de obiective ce vor îmbunătăţi capacitatea de absorbţie a CO₂ din România:

• Asigurarea integrităţii şi dezvoltării suprafeţelor împădurite precum şi extinderea suprafeţei acoperite de vegetaţie forestieră;
• Extinderea suprafeţelor împădurite şi a altor categorii de vegetaţie forestieră, inclusiv pe terenuri degradate, în afara fondului forestier;
• Susţinerea creării plantaţiilor forestiere pe terenuri scoase din circuitul agricol, în conformitate cu cerinţele agriculturii durabile;
• Susţinerea acţiunilor de creare a perdelelor forestiere şi a altor categorii de plantaţii forestiere, în afara fondului forestier;
• Dezvoltarea de sisteme pentru monitorizarea şi controlul evoluţiei stării pădurilor, care vor furniza date pentru stabilirea şi aplicarea de măsuri corespunzătoare de protecţie;

• Dezvoltarea unui program naţional de reciclare a hârtiei este vitală atât pentru păduri cât şi pentru menţinerea pe termen lung a industriei hârtiei şi celulozei.

Măsurile cuprinse în Ghidul privind adaptarea la schimbările climatice prevăd plantarea de specii ce vor beneficia de noile condiţii de mediu şi vor realiza acumulări superioare de biomasă totală, astfel:

• Pentru zona de dealuri înalte şi zona montană joasă, se recomandă fagul de altitudine, pentru care acumularea de biomasă poate atinge 30%-40% în plus faţă de acumularea ce s-ar realiza în condiţii obişnuite de mediu;
• În cazul unor schimbări climatice severe, Giurgiu V. (2010) recomandă promovarea speciilor xerofite în zona forestieră de câmpie, a unor specii mezoxerofite în etajul gorunetelor, a gorunilor în etajul făgetelor, în proporţie mai mare a fagului în etajul amestecurilor de fag cu răşinoase, a fagului şi a bradului în partea inferioară a molidişurilor, a molidului în subalpin, a zâmbrului şi a jneapănului în partea inferioară a zonei alpine.

Creşterea temperaturii medii anuale pe plan global a atras atenţia şi îngrijorarea factorilor politici şi decizionali din întreaga lume prin implicaţiile pe care le are în regimul termic al Planetei şi mai ales prin consecinţele asupra altor medii responsabile de menţinerea vieţii pe Terra.

Se impune necesitatea implementării unor politici şi măsuri pentru prevenirea declinului vegetaţiei forestiere şi adaptarea ecosistemelor forestiere la noile condiţii climatice anticipate de modelele atmosferice de circulaţie generală.

În prezent, omenirea se confruntă cu trei provocări majore:

• creşterea economică;
• consumul de energie şi resurse;
• conservarea mediului ambiant.

În condiţiile specifice sectorului energetic sunt necesare investiţii care implică eforturi financiare semnificative.

Transpunerea legislaţiei europene de mediu implică obligaţii deosebite pentru sectorul industrial şi implicit pentru cel energetic, obligaţii care nu se pot realiza decât prin utilizarea unor tehnici performante, care au ajuns acum la un nivel mondial de disponibilitate.

Directiva europeană pentru instalaţii mari de ardere – 2001/80/EC – are ca scop îmbunătăţirea calităţii aerului în ţările Uniunii Europene şi protecţia contra riscurilor de sănătate datorate poluării aerului.

Instalaţiile mari de ardere contribuie considerabil la emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, astfel că este necesară conformarea instalaţiilor mari de ardere existente la cerinţele stadiului actual al celor mai bune tehnici disponibile.

Utilizarea acestora face posibilă arderea unor cărbuni inferiori, permiţând încadrarea funcţionării instalaţiilor energetice în prevederile reglementărilor europene de mediu.

Efectele nocive ale oxizilor de azot sunt următoarele:

● dăunează organismului uman,

● determină formarea ploilor acide,

● contribuie la distrugerea stratului de ozon din stratosferă,

● influenţează clima prin accentuarea efectului de seră.

Pentru a limita efectele nocive ale acestora, concentraţia oxizilor de azot în gazele de ardere este strict limitată.

În România, concentraţiile limită ale oxizilor de azot în gazele de ardere sunt reglementate de H.G. nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere cu completările şi modificările ulterioare (H.G.nr. 322/2005 şi respectiv H.G. nr. 1502/2006).

Astfel pentru instalaţii mari de ardere cu putere termică mai mare de 500 MWt, limita este de 500 mg/Nm3, iar începând cu 01.01.2016 va fi de 200 mg/Nm3.

În mod practic, pentru grupurile energetice nr. 3 şi 6, conform studiului de fezabilitate pentru retehnologizare se va aplica soluţia de la grupul energetic nr. 5 şi insuflarea de aer terţiar pe trei nivele de duze, rezultând o reducere a oxizilor de azot cu cca. 40%.

Având în vedere că limita maximă admisă pentru oxizi de azot începând cu 01.01.2016 este de 200 mg/Nm3 se impune implementarea urgentă a soluţiilor prezentate mai sus.

Concentraţia oxizilor de azot de 200 mg/ Nm3 se poate realiza numai aplicând toate cele patru soluţii tehnologice astfel:

● insuflarea de aer terţiar deasupra morilor;

● insuflarea de aer terţiar între ieşirea din arzător şi aspiraţia morilor;

● insuflarea de gaze arse recirculate într-o zonă situată deasupra arzătoarelor;

● concentrarea prafului de cărbune la ieşirea din mori.

Concentraţia oxizilor de azot determinată la ieşirea din focar rămâne aceeaşi şi la evacuarea gazelor de ardere în atmosferă.

În ceea ce priveşte temperatura gazelor de ardere şi concentraţia de CO la ieşirea din focar, în soluţia cu insuflare de aer terţiar deasupra aspiraţiilor morilor de cărbune se realizează valori maxime, iar în soluţia cu insuflare de gaze arse recirculate şi concentrator de praf, se realizează valorile cele mai mici.

Soluţiile cele mai favorabile din punct de vedere a evitării zgurificării sunt tehnologiile cu concentrator.

Pe lângă măsurile primare aplicate pentru reducerea oxizilor de azot se folosesc şi măsuri secundare prin care se încearcă eliminarea oxizilor de azot deja formaţi.

Majoritatea tehnologiilor se bazează pe injecţia de amoniac, uree sau alte componente, care reacţionează cu NOx, formând azot molecular.

Măsurile secundare se împart în două categorii:

◙ Reducerea catalitică selectivă (RCS),

◙ Reducerea necatalitică selectivă (RNCS).

Aplicarea acestor metode secundare prezintă numeroase avantaje:

♦ Pot fi folosite pentru diverşi combustibili, exemplu gaz natural, păcură şi cărbune,

♦ Nu creează poluanţi suplimentari;

♦ Emisia de NOx poate fi redusă cu mai mult de 90%.

Aplicarea acestor procedee presupune costuri de investiţii şi operare considerabile, costul pe tona de NOx redus variază în funcţie de tipul de cazan, costul reactivilor etc.

Director Executiv  ARPM Craiova
Dr. Ing. Monica Daniela Mateescu
Relaţii Publice, Comunicare, Programe, Proiecte
Alina Voinescu

1. Metode fizice de epurare avansată:

1.1 Microfiltrarea (micrositarea):

Microfiltrarea sau micrositarea constă în trecerea apelor uzate epurate prin procedee mecano-biologice printr-o sită deasă, alcătuită dintr-o pânză de oţel inoxidabil, sau din masă plastică cu ochiuri extrem de fine, cu interspaţii microscopice. În timpul procesului de filtrare sunt reţinute pe site particulele rămase în apa epurată după decantoarele secundare şi ale căror particule sunt mai mici decât cele ale ochiurilor.

1.2 Filtrarea prin mase granulare:

Filtrarea prin pământ de diatomee, prin nisip, sau prin nisip şi antracit este folosită cu bune rezultate pentru epurarea terţiară a apelor uzate. Prin aceste instalaţii şi în mod deosebit prin filtrele rapide de nisip, s-a asigurat reducerea materiilor solide în stare de suspensie şi a CBO5-ului, în paralel cu eliminarea fosforului şi a azotului.

1.3 Sisteme cu membrane pentru epurarea apelor uzate:

Procesul cuprinde folosirea unor membrane imersate direct în bazinele tehnologice, acest lucru ducând la scăderea cheltuielilor de investiţie şi exploatare. Membranele imersate au o structură de fire tubulare, acestea funcţionează sub o depresiune slabă atrăgând apa curată spre interiorul firelor, lăsând în reactor masa biologică şi poluanţii. Cu ajutorul acestor tehnologii de epurare se reduce semnificativ încărcarea apelor uzate în CBO5, CCO, amoniu, nitrogen şi fosfor.

2. Metode fizico-chimice de epurare avansată:

Metodele fizico-chimice utilizate în epurarea avansată a apelor uzate sunt: coagularea chimică, adsorbţia, spumarea, electrodializa, osmoza inversă, distilarea, îngheţarea, schimbul ionic, extracţia cu solvenţi, oxidarea chimică şi electrochimică.

2.1 Coagularea chimică:

Materiile coloidale şi în suspensie foarte fină, pot fi îndepărtate din apa uzată numai dacă sunt făcute sedimentabile, prin adăugare de coagulanţi.

2.2 Adsorbţia:

Adsorbţia este fenomenul de fixare şi de acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid (adsorbat) pe suprafaţa unui corp solid (adsorbant). Substanţele reţinute de adsorbant pot fi puse în libertate prin încălzire sau prin extracţie, adsorbantul recăpătându-şi aproape integral proprietăţile şi poate fi folosit din nou pentru adsorbţie.

3. Metode biologice de epurare avansată:

Epurarea biologică avansată a apelor uzate se impune atunci când prin procedeele clasice nu pot fi separate acele substanţe şi elemente chimice, care prin conţinutul lor, pot accentua poluarea emisarilor, făcându-i improprii pentru alimentările cu apă, pentru creşterea peştiilor sau pentru zonele de agrement. Procedeele prin care se pot separa substanţele poluante din apele reziduale sunt: striparea cu aer; irigarea cu ape uzate; iazurile de stabilizare; filtrele biologice; biofiltrele; bazinele cu nămol activ; bazinele de denitrificare şi bazinele de nitrificare.

3.1 Nitrificarea:

Nitrificarea este procesul de oxidare a amoniacului ( NH4+ -N) în nitrit şi apoi în nitrat, cu ajutorul a două grupe de bacterii: nitrosomonas şi nitrobacteriile. Aceste bacterii au o dezvoltare lentă şi se numesc bacterii nitrifiante (nitrificatoare).

3.2 Denitrificarea:

In cadrul proceselor de denitrificare, substanţele anorganice şi combinaţiile oxidate ale azotului sunt transformate cu ajutorul bacteriilor heterotrofe, în azot gazos liber. Pentru descompunerea substanţelor pe bază de carbon, bacteriile extrag oxigenul legat chimic şi nu oxigenul liber dizolvat, din combinaţiile azotului cu hidrogenul şi se impune crearea unor condiţii de mediu anoxice.

3.3 Striparea cu aer:

Striparea cu aer constă în introducerea de bule de aer în apa uzată, prin care poluanţii volatili prezenţi trec din faza apoasă lichidă în faza apoasă gazoasă, fiind transportaţi astfel în atmosferă. Procesul se aplică pentru eliminarea sulfurilor, a compuşilor organici nepolari cu masă moleculară mică şi mai ales a azotului amoniacal.

3.4 Irigarea cu ape uzate:

Irigarea cu ape uzate a terenurilor agricole poate conduce la îndepărtarea substanţelor poluante conţinute în apele uzate. În timpul trecerii apelor uzate prin sol au loc procese de mineralizare a substanţelor organice evidenţiate prin reducerea semnificativă a indicatorilor: CBO5, CCO, N organic şi azotul total.

3.5 Iazuri de stabilizare:

Iazurile de stabilizare sunt construcţii utilizate cu bune rezultate pentru epurarea terţiară, folosindu-se efectul algelor de a asimila substanţele nutritive, azotul şi fosforul în special, îndepărtându-le din apă. Plantele superioare care se dezvoltă în aceste iazuri au nevoie de mari cantităţi de fertilizanţi.

3.6 Bazine cu nămol activ şi filtre biologice:

Aceste instalaţii sunt practicate îndeosebi pentru îndepărtarea din apele uzate a fosforului. Creşterea numărului de micro-organisme din nămolul activ are la bază fosforul, ca fiind substanţă nutritivă esenţială.

3.7 Barbotare (stripping):

Procesul este folosit pentru a recupera gaze volatile, precum NH4, hidrogen sulphide, hidrogen cianide, din apele uzate prin suflarea de aer. Dar gazele emise în atmosferă pot polua aerul:  NH+4 —> NH3 + H+

3.8 Schimbul de ioni pentru recuperarea nutrienţilor:

Schimbul de ioni este un proces în care ionii de pe suprafaţa unui solid sunt schimbaţi cu ioni similar încărcaţi în soluţia cu care solidul este în contact. Schimbul de ioni are ca scop să se recupereze ionii nedoriţi din ape uzate. Cationii (ioni pozitivi) sunt schimbaţi pentru hidrogen sau sodiu, ca de exemplu înlăturarea ionilor de calciu (Ca2+) ce cauzează duritatea apei. Anionii (ionii negativi) se folosesc pentru ionii de hidroxid sau cloride.

4. Eliminarea fosforului:

Pe cale biologică, eliminarea fosforului se realizează în două trepte: prin efectul bacteriilor anaerobe şi a celor aerobe.

În treapta anaerobă, bacteriile facultativ anaerobe heterotrofe, transformă substanţele organice uşor de descompus în acizi organici care servesc ca substrat pentru alte micro-organisme. Bacteriile capabile să acumuleze fosfaţi asimilează această substanţă şi produc apoi substanţele de rezervă.

În treapta aerobă, fosfatul din apă este preluat de micro-organisme şi acumulat în special de către bacteriile capabile să acumuleze fosforul sub formă de polifosfaţi.

Fosforul poate fi recuperat şi prin precipitare chimică sau schimb de ioni.

Precipitarea chimică a compuşilor de fosfor se face folosind sulfat de aluminiu (Al2(SO4)3, 18H20), hidroxid de calciu (Ca(OH)2) sau clorat de fier (FeCl3), dar trebuie examinată fiecare situaţie separat.

5. Recuperarea metalelor (grele):

Metalele grele sunt vătămătoare în ecosisteme. Scoaterea lor prin procedee mecanice are o eficienţă de 30%-70%, nu poate fi folosită tratarea biologică, aceste substanţe fiind inhibitori. Pentru recuperare se pot folosi metodele: precipitarea chimică, extracţie si osmoza reversibilă, care sunt însă metode costisitoare, necesitând un cost mare aceste metode fiind eficiente doar la cantităţi mici de ape uzate.

Efectele fiziologice posibile ale substanţelor greu de eliminat din apele uzate nu pot fi neglijate, deoarece consumarea acestor ape ca apă potabilă reprezintă un pericol potenţial pentru sănătatea publică, iar ingerarea continuă a acestor substanţe cu concentraţii reduse poate avea efecte cumulative cu efecte imprevizibile pentru om şi animale.

România a fost declarată de Uniunea Europeană drept zonă sensibilă şi cu atât mai mult se impune un grad de epurare avansat a apelor uzate orăşeneşti.

Ing. Jurj Nicoleta Luminiţa
Şef birou ACC
APM Arad

Chiar dacă în privinţa integrării şi coerenţei structurale a zonelor situate de-a lungul frontierei româno – ucraniene s-au înregistrat progrese, nu putem ignora faptul că în acest domeniu persistă încă deficienţe serioase:

§ cooperarea inter-instituţională transfrontalieră este încă insuficient dezvoltată;

§ conexiunile dintre reţelele de infrastructură sunt încă insuficiente;

§ forumurile organizate pentru facilitarea apropierii dintre locuitorii şi instituţiile vecine sunt

încă puţine.

Pornind de la aceste premise, din iniţiativa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, în parteneriat cu Primăria municipiului Satu Mare, s-a obţinut o finanţare în valoare de 780000 Euro pentru proiectul „Complex de educaţie ecologică şi de monitorizare a calităţii aerului în context transfrontalier”, prin Programul Phare CBC România – Ucraina 2005 şi va fi finalizat în luna iunie 2009 urmărind realizarea unui „Complex de educaţie ecologică şi de monitorizare a calităţii aerului în context transfrontalier” ce va avea ca scop extinderea infrastructurii de  monitorizare  a aerului în zona de frontieră şi dezvoltarea capacităţii instituţionale de acţiune şi cooperare în domeniul mediului.

Obiectivele proiectului:

Ø  pe termen scurt

Realizarea unui sistem modern de monitorizare a calităţii aerului şi comunicare în regiunea transfrontalieră;
Creşterea capacităţii instituţionale de acţiune în domeniul educaţiei privind protecţia mediului;
Crearea cadrului necesar pentru realizarea unui sistem instituţionalizat de cooperare între autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi unităţile de învăţământ cu preocupări în domeniul protecţiei mediului de pe ambele părţi ale frontierei;

Ø  pe termen mediu şi lung

Inducerea în rândul populaţiei şi a agenţilor economici – prin intermediul programelor educaţionale şi a măsurilor de informare – a unor schimbări pozitive de mentalitate şi a unei atitudini proactive faţă de mediu;
Determinarea unor mutaţii pozitive la nivelul autorităţilor publice locale şi regionale din zona graniţei româno-ucrainiene în privinţa alocărilor bugetare destinate protejării mediului.

Complexul de educaţie ecologică şi de monitorizare a aerului va găzdui, în premieră în Satu Mare şi la nivel naţional, o gamă complexă de activităţi destinate în special tinerei generaţii începând de la vârsta preşcolară, societăţii civile, administraţiei locale şi agenţilor economici, creând astfel premisele producerii unor mutaţii importante la nivelul mentalităţilor, ceea ce, pe termen mediu şi lung, va avea cu siguranţă rezultate cuantificabile în planul acţiunii.

În urma consultării APM cu Consiliul Local Satu Mare, o locaţie potrivită pentru promovarea educaţiei ecologice este fosta baie comunală din municipiul Satu Mare aflată în Grădina Romei.

Situarea complexului în cel mai mare parc din oraş – locul preferat de relaxare al copiilor de toate vârstele – ne face încrezători în ceea ce priveşte impactul pe care activităţile promovate îl vor avea asupra tinerei generaţii.

Alegerea acesteia pentru reabilitare a fost determinată de faptul că imobilul este situat în Grădina Romei, cel mai mare parc din municipiul Satu Mare. Grădina Romei se întinde pe o suprafaţă de 7,5 ha şi impresionează prin numeroasele exemplare deosebite din specii de arbori cum ar fi platanul, frasinul, plopul chinezesc, castanul porcesc, salcia pletoasă şi salcia plângătoare, nucul american şi nucul negru, mesteacănul, teiul cu frunza mică, catalpa, zada.

În prezent, cu sprijinul municipalităţii, în acest parc s-a construit un loc de joacă pentru copii, realizat la standarde europene, din materiale ecologice. Din aceste motive, alegerea unui astfel de cadru natural ca locaţie pentru sediul Complexului de educaţie ecologică şi de monitorizare a calităţii aerului are şi  valoarea de simbol al comuniunii dintre om şi natură, a capacităţii de regenerare a naturii.

Prin reabilitarea imobilului şi crearea Complexului de educaţie ecologică şi de monitorizare a calităţii aerului, clădirea va dobândi următoarele funcţiuni principale:

¨      săli de curs pentru preşcolari şi elevi din învăţământul gimnazial şi liceal şi pentru formarea profesională a cadrelor didactice

Pornind de la necesitatea educării în spirit ecologic a tinerei generaţii, complexul oferă spaţiul adecvat desfăşurării orelor de ecologie, punând la dispoziţia elevilor şi profesorilor materialul didactic necesar, un laborator cu aparatură performantă şi posibilitatea de a colabora cu specialişti în protecţia mediului.

În prezent „Ecologia” fiind o materie opţională,  unităţile de învăţământ nu oferă condiţii nici în ceea ce priveşte dotarea materială şi nici în ceea ce priveşte pregătirea profesorilor. În marea majoritate a cazurilor, profesorii care predau această disciplină nu au o pregătire de specialitate.

¨      sală de conferinţă. Va servi la organizarea de conferinţe, cursuri, seminarii şi reuniuni la nivel regional şi transfrontalier, destinate reprezentanţilor comunităţilor locale, ai organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul ecologiei, ai învăţământului preuniversitar şi universitar, întâlnirilor dintre tinerii ecologişti din România şi Uniunea Europeană, întâlnirilor de lucru cu partenerii din Ucraina.

¨      sală de expoziţie, cerc ecologic.Va servi pentru expunerea lucrărilor realizate de elevii care frecventează cercul ecologic, a desenelor, picturilor şi fotografiilor având ca temă protecţia mediului, a obiectelor realizate din materiale reciclabile.

¨coş de fum. Pe coşul de fum cu  o înălţime de circa 30 m va fi montată o cameră web care  va monitoriza traficul rutier din municipiu şi care va fi conectată la site-ul realizat odată cu implementarea proiectului.

¨      laborator dotat conform standardelor europene. Destinaţia sa principală este aceea de a asigura o monitorizare permanentă a calităţii aerului, atât prin intermediul staţiei automate amplasată la Satu Mare în paralel cu realizarea proiectului, cât şi prin interconectarea reţelei româneşti de monitorizare a calităţii aerului şi de avertizare a poluărilor accidentale în zona de frontieră realizată prin prezentul proiect – cu cea a părţii ucrainiene. De asemenea dotarea laboratorului permite biomonitorizarea efectelor poluării produse de traficul rutier în zona de frontieră, prin colectarea de frunze din copacii de pe marginea drumului şi supunerea acestora la probe de laborator.

Evaluarea vizează în special determinarea concentraţiei de metale grele şi va fi realizată de specialişti în domeniul protecţiei mediului.

Vizualizarea traficului va furniza informaţii care vor veni în completarea celor provenite de la staţia automată de monitorizare a calităţii aerului care este instalată în municipiul Satu Mare prin integrarea acesteia în reţeaua naţională de monitorizare (investiţie realizată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile).

Pentru asigurarea continuităţii activităţilor de monitorizare a calităţii aerului, prin proiectul Phare CBC România – Ucraina, se va realiza infrastructura de monitorizare a calităţii aerului în zona de frontieră cu Ucraina prin montarea de senzori, adică un sistem de detecţie utilizat pentru detectarea şi monitorizarea conţinutului de gaze toxice din mediul ambiant, amplasat atât la punctul de trecere frontieră a sistemului feroviar cât şi la circulaţia rutieră. Sistemul va fi compus din două unităţi de măsurare şi de o unitate centrală de colectare şi tranmisie date fără fir (wireless).

Totodată, prin laboratorul dotat conform standardelor UE din cadrul complexului se va demara activitatea de biomonitorizare, activitate care se va realiza cu implicarea tinerilor.

Rezultatele monitorizării calităţii aerului şi a biomonitorizării, a efectelor poluării produse de traficul rutier şi feroviar în zona de frontieră, vor putea fi utilizate ca bază de promovare a unor politici de transport cu orientare ecologică.

Avantajul complexului constă în crearea – într-un cadru natural deosebit – a unui spaţiu educaţional care să beneficieze de experienţa specialiştilor de mediu şi de o dotare la standarde europene şi în care, prin participarea Agenţiei de Protecţia Mediului Satu Mare, a administraţiei locale, societăţii civile şi agenţilor economici, dar şi prin cooperarea cu partenerii din Ucraina, să aibă loc conjugarea eforturilor unei largi palete de actori preocupaţi de reducerea impactului distructiv al activităţilor umane asupra naturii.

Bekessy  Elisabeta,
Director executiv
APM Satu Mare