Vouchere acordate celor care vor să-și cumpere o bicicletă. Primăria Capitalei a suplimentat numărul lor.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) acordă 25.000 de vouchere participanţilor înscrişi anul trecut în proiectul "Biciclişti în Bucureşti", potrivit unui comunicat al PMB.

 

"Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat acordarea unui număr suplimentar de 25.000 de vouchere în valoare de 500 lei participanţilor care au îndeplinit condiţiile de înscriere în proiectul 'Biciclişti în Bucureşti' în perioada 24 - 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor de vouchere în anul 2017, răspunzând astfel înscrierilor depuse de cetăţeni în anul 2017. Voucherele pot fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice, dispozitive de tip Segway/Ninebot şi accesorii ale acestora, destinate persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani", se arată în comunicat.

Pentru a fi incluşi în etapa a doua a programului, participanţii care au transmis solicitări în perioada 24 - 25 iulie 2017 pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi nu s-au regăsit pe lista primilor 5.000 de beneficiari vor fi invitaţi să-şi actualizeze datele de identificare prin accesarea, o singură dată, a link-ului personalizat ce va fi transmis de organizator pe adresa de e-mail a fiecărui participant în perioada imediat următoare. După transmiterea datelor, participanţii vor primi pe adresa de e-mail un mesaj cu numărul de înregistrare alocat în program, menţionează comunicatul.

"Participanţii care au depus în nume personal la registratura Primăriei Municipiului Bucureşti solicitări de înscriere în proiect în perioada 24 - 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista primilor 5.000 de beneficiari vor primi prin poştă o scrisoare de înştiinţare privind numărul de înregistrare alocat în proiect. Primăria Municipiului Bucureşti invită magazinele din Bucureşti care comercializează produse de tip biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot şi care intenţionează să participe la proiect să se înscrie în calitate de magazine participante în cadrul proiectului 'Biciclişti în Bucureşti'", relevă sursa citată.

Regulamentul privind acordarea voucherelor suplimentare în cadrul proiectului "Biciclişti în Bucureşti" este publicat pe site-ul www.pmb.ro.

"Prin acest proiect, Primăria Capitalei îşi propune atât să încurajeze cetăţenii să adopte un stil de viaţă sănătos, cât şi să folosească mijloacele de transport alternative, cu efecte benefice asupra descongestionării traficului şi reducerii nivelului de poluare", se mai arată în comunicat.

Risc mare de avalanșă în Munții Bucegi și Făgăraș

Meteorologii avertizează că există risc mare de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Bucegi şi Făgăraş, fiind vizată şi zona turistică Bâlea Lac, unde este cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 162 centimetri.

"Declanşarea avalanşelor este probabilă chiar şi printr-o slabă încărcare pe numeroase pante suficient de înclinate. În anumite situaţii, sunt aşteptate declanşări spontane de avalanşe medii şi mari", se arată într-o informare remisă, joi, de Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud.

La altitudini mai mici de 1.800 de metri, în masivele Bucegi şi Făgăraş riscul de avalanşă este însemnat.

Accesul la Bâlea Lac este blocat din cauză că telecabina nu poate fi pornită în condiţii de siguranţă.

Singura cale de acces la Bâlea Lac, în această perioadă, este telecabina, Transfăgărăşanul fiind închis circulaţiei.
pietrarul de desert

România are o nouă specie de pasăre pentru faună, pietrarul de deșert

Specia a fost descoperită de doi biologi ai SOR, Laurențiu Petrencu și Lucian Eugen Bolboacă, care efectuau monitorizări de păsări sălbatice pe Lacul Techirghiol în cadrul unui proiect european. „Ne-a surprins perioada târzie, era totuși 6 decembrie, și faptul că mai era un pietrar întârziat din migrație. Ne-am uitat cu atenție la el, Lucian a reușit să îl fotografieze, dar am continuat metoda de observație a păsărilor acvatice, pentru care eram la Techirghiol. La pensiune, după ce am descărcat pozele, am realizat că e o specie ...exotică. Am trimis pozele la directorul de conservare al SOR, Ciprian Fântână și el ne-a confirmat că este pietrarul de deșert”, a povestit biologul Laurențiu Petrencu. Până acum, în România erau cunoscute doar patru specii de pietrar: pietrar negru, pietrar sur, pietrar mediteranean și pietrar răsăritean. Pietrarul de deșert este o specie răspândită din Mongolia până în Nordul Africii. Specia ocupă stepe aride, zone cu tufișuri din apropierea cursurilor cu apă mică, ruine și câmpii uscate, cu stâncării. Cel mai apropiat areal de cuibărit pentru specie este în Orientul Mijlociu, în Siria, Egipt, dar unele exemplare pot ajunge accidental și în Europa. Astfel, specia a mai fost observată și în alte țări europene, precum Bulgaria, Ungaria, Germania, Franța.  Hrana este alcătuită de obicei din nevertebrate, și ocazional din semințe. Este o specie migratoare, dar există și zone unde populațiile sunt sedentare. Observația celor doi biologi de la SOR s-a răspândit imediat în mediul online, iar în câteva ore s-a aflat că ...nu erau primii care au văzut această specie. În 2007, fotograful Daniel Petrescu a realizat mai multe fotografii cu această specie. „Era 2007, nu aveam eu timp să stau la fiecare specie fotografiată să o identific. Știu că și atunci am avut ceva probleme de identificare, dar am decis să trec peste. Când am văzut imaginile lui Laurențiu, am căutat pe hardurile vechi și am găsit poza. Era pietrar de deșert la noi, din 10 martie 2007”, a spus Daniel Petrescu. Laurențiu Petrencu nu este la prima observație de specie nouă pentru fauna României. În 2010, a descoperit în Pădurea Babadag o specie nouă, muscarul semigulerat (Ficedula semitorquata). Lacul Techirghiol este unul din cele mai importante puncte pentru păsările din România. Aici au fost observate până acum 262 de specii, fără pietrarul de deșert, adică aproape 65% din avifauna României.

Comisarul Corina Crețu a aprobat investiții de peste 57 milioane euro în domeniul apei potabile în județul Caraș-Severin


"Uniunea Europeană, prin politica de coeziune, face investiții pentru ca fiecare cetățean să aibă acces la apă curată și sănătoasă și, în același timp, pentru a proteja mediul", a subliniat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu. Proiectul include, printre altele, construcția sau renovarea a peste 120 km din rețeaua de distribuție a apei potabile, reabilitarea a 20 de rezervoare și extinderea rețelei de canalizare cu peste 160 km. El va contribui la protejarea mediului înconjurător, în special prin limitarea infiltrațiilor de apă uzată în sol, într-o zonă în care trăiesc aproape 138 de mii de persoane. În plus, 19.050 de locuitori din județ vor beneficia pentru prima dată de acces continuu la apă potabilă de calitate. Lucrările urmează a fi finalizate în vara anului 2018.

Gratiela Gavrilescu, Ministru, Ministerul Mediului

Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor a fost aprobat prin HG

La inițiativa Ministerului Mediului, în ședința de guvern din data de 20 decembrie, s-a aprobat HG privind Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD). PNGD este promovat de către Ministerul Mediului, conform atribuţiilor şi responsabilităţilor care îi revin în baza Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare. Planul crează cadrul necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, eficient din punct de vedere ecologic şi economic. Aprobarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor conduce la închiderea unei proceduri de infringement aflată în fază contencioasă, datorată luării deciziei de sesizare de către Comisia Europeană a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și la evitarea acordării de sancțiuni pecuniare României. De asemenea, PNGD contribuie la îndeplinirea uneia dintre condiționalitățile ex-ante pentru accesarea fondurilor europene în domeniul deșeurilor, din cadrul POIM. Atingerea obiectivelor strategice stabilite în PNGD vor contribui la realizarea pe termen lung a procesului necesar de transformare a economiei liniare într-o economie circulară eficientă din punct de vedere economic, având la bază promovarea reutilizării materiilor prime secundare. PNGD a fost realizat luând în considerare progresul înregistrat, noile concepte internaționale, precum şi provocările viitoare, cărora România trebuie să le răspundă. De asemenea, realizarea obiectivelor incluse în PNGD va contribui la o gestionare adecvată a deşeurilor, conducând, astfel, la conservarea pe termen lung a resurselor naturale și, în același timp, va crea oportunităţi pentru apariţia unor noi locuri de muncă în sectoare specifice (reciclare, valorificare, reutilizare deşeuri, cercetare şi inovare, investiţii verzi etc.). PNGD va permite continuarea investițiilor locale în instalații necesare asigurării unui management performant al deșeurilor și, totodată, le va da posibilitatea autorităților publice locale să propună noi investiții în acest sector, în funcție de necesitățile fiecărui județ. “PNGD ar fi trebuit finalizat anul trecut, iar recuperarea întârzâierii în aceste șapte luni, de la preluarea mandatului de ministru a presupus eforturi extraordinare, atât din partea Ministerului Mediului, cât și din cea a tuturor specialiștilor și tuturor celorlalte organizații și instituții angrenate în procesul de elaborare, dezbatere, avizare etc. Le mulțumesc tuturor, îi felicit și, de anul viitor, sper ca, tot împreună și la fel de determinați, să lucrăm și pentru implementarea Planului, în beneficiul cetățenilor, așa cum am promis!“ a declarat doamna viceprim-ministru Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, la finalul ședinței de astăzi a Guvernului României.

Gala Premiilor Revistei InfoMediu Europa - a XI-a ediţie

Echipa redactiei revistei de mediu şi ecologie InfoMediu Europa, membră a European Environmental Press, a sarbatorit alaturi de invitati de prestigiu cea de a XI-a ediţie a Galei Premiilor Revistei InfoMediu Europa 

 Ca în fiecare an, performanţa şi implicarea într-un mediu curat sunt premiate şi evidenţiate de către revista Infomediu Europa printr-un eveniment special ce a reunit companiile româneşti implicate în domeniul protecţiei mediului, nume de referinţă din mediul de afaceri, sectorul administraţiei publice, sectorul financiar-bancar, mediul politic, precum şi organizaţiile non-guvernamentale.

 Premiile de anul acesta au fost urmatoarele

 Premiul pentru dezvoltarea tehnologiilor curate ( categoria depoluare apă; depoluare aer, depoluare sol, depoluare deşeuri provenind din ambalaje; deşeuri municipale; deşeuri provenind din echipamente  electrice şi electronice; deşeuri periculoase, energie regenerabilă); - pentru proiecte care au un impact  pozitiv în viaţa oamenilor, contribuind la reducerea poluări asupra mediului. – Sota Grup 21

 Premiul Ecoatitudine  - ADI SIMD COVASNA

 Premiul Primăria Verde – pentru primăria care a implementat un proiect din domeniul protecţiei mediului în anul 2017 – Primaria BATOS

 Premiul Omul Verde – pentru o persoană ce activează în sfera protecţiei mediului şi care a avut în anul 2017 o activitate intensă – Oana Dicu -  Director Dezvoltare Holcim Romania

 Premiul de Excelenţă – premiu acordat unui demnitar de stat pentru activitatea desfăşurată de-a lungul  anului 2017 în domeniul protecţiei mediului – Bogdan Petru AlexaPresedinte Autoritatea Naţionala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice 

 Premiul InfoMediu Europa – marele premiu al galei, acordat unei organizaţii sau unei persoane ce a derulat acţiuni cu ecou important în domeniul protejării mediului înconjurător –FEDERATIA ASOCIATIILOR DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA - FADI

 Cel mai longeviv colaborator al revistei INFOMEDIU EUROPA - Divori Prest SRL

 Partener Campania EcoAtitudine - 2017 - CCR LOGISTICS

 Partener Campania EcoAtitudine - 2017 - Rafinaria Petrotel Lukoil

 Partener al revistei INFOMEDIU EUROPA - Ecomed Eastern Europe

 Mulţumind tuturor celor ce s-au implicat în protejarea naturii echipa Infomediu Europaa a sarbatorit reuşitele din anul 2017,decernarea premiilor fiind însoţitǎ de un dineu de galǎ şi de un program artistic de înaltǎ ţinutǎ.

Warning: No images in specified directory. Please check the directoy!

Debug: specified directory - https://infomediu.eu/images/9258

Targ de bunatati romanesti

„Târguri de bunătăți românești” de Sărbători în București

Până pe 30 decembrie, bucureștenii se pot bucura de o nouă serie de târguri de bunătăți românești organizate în două locații Kaufland din Capitală: Electroaparataj, Sos. Pantelimon, nr. 244-246, sector 2, respectiv Brâncuși,  Str. Valea Oltului, nr. 195-197. Oferta producătorilor români prezenți la aceste târguri include toate cele necesare de sezon: de la accesorii pentru bradul de Crăciun, bunătăți pentru masa de Sărbători și până la cadouri handmade pentru cei dragi. Ne bucurăm că le putem oferi și de data aceasta producătorilor și fermierilor locali un spațiu de vânzare și logistică gratuit, astfel încât aceștia să își poată prezenta produsele direct, iar românii să poată cumpăra numai alimente proaspete, 100% locale sau obiecte decorative făcute manual”, declară Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland România. La târgul de la Kaufland Electroaparataj si Brancusi iubitorii de produse autentic românești vor putea degusta și achiziționa urmatoarele produse, în cele 11 căsuțe puse la dispoziție producătorilor locali:  Produse tradiționale din carne de porc, Brânzeturi, Miere de albine, Artizanat, Bijuterii făcute manual din pietre semi prețioase, Lenjerii de pat, fețe de masă și ii brodate, Icoane și troițe sculptate, Decorațiuni brad, Măști de Crăciun, Turtă dulce. Târgul este deschis până pe 30.12, în afara zilelor de Sărbători, între orele 10.00-20.00. Până în prezent, Kaufland a organizat peste 20 de Târguri de bunătăți românești în întreaga țară și a sprijinit zeci de mici producători locali și regionali să își comercializeze produsele astfel.

Explicațiile experților după ce un mistreţ radioactiv a fost împuşcat în Suceava


 Caz alarmant la Suceava: un mistreţ contaminat cu cesiu radioactiv, a fost împuşcat, pe un fond de vânătoare, aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina.

Tipul de contaminare radioactivă cu cesiu este asemănător celui de la Cernobîl, dar experţii nu ştiu încă, pe unde a umblat porcul sălbatic. Vor face însă, verificări amănunţite.

Mistreţul, un exemplar matur, a fost împuşcat în urmă cu o lună pe un fond de vânătoare din localitatea Botuș, Suceava, la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina. Autorităţile au intrat în alertă când au primit raportul care le-a indicat gradul de contaminare.

La analize, specialiştii au identificat în carnea de mistreţ substanţa radioactivă - Cesiu 137 şi Cesiu 138 - elemente prezente masiv şi în zona Cernobîl. Deocamdată nu se ştie dacă mistreţul a migrat, aproape 500 de kilometri, din Ucraina, din zona contaminată, în ţara noastră.

În caz contrar, alta ar fi sursa radiaţiei şi ea trebuie urgent descoperită.Mihai Melinte, şef birou vânătoare Direcţia Silvică Suceava: Nu cunoaştem care ar fi sursa acestei radioactivități.

Reporter: Şi nici proveniența porcului?

Mihai Melinte, şef birou vânătoare Direcţia Silvică Suceava: Nici. Ei migrează. Puteau foarte uşor să migreze şi din Ucraina. Nu cunoaştem cauza acestei radioactivități, mai ales că nu avem exploatări miniere în zonă.

Ministerului Mediului şi Agenţia de Protecţie a Mediului Suceava încearcă să identifice sursa de radiaţii iar inspectorii verifică şi supraveghează perimetrul în care a fost vânat animalul. Următorii 100 de mistreţi vânaţi vor fi supuşi unor teste amănunţite.

Ioan Corduneanu, directorul DSVSA Suceava: “Ca şi element radioactiv nu pot să vă spun de unde provine. Nu vreau să intru în devagație că ar fi de la Cernobîl. Ca explicaţie posibilă luată în considerare de noi este ori un porc poate din Ucraina ... sau consumul de rădacinoase. În rădăcinile copacilor se pot cumula cantităţi mai mari de elemente radioactive.”

În zilele următoare, solul şi plantele de pe raza fondului de vânătoare vor fi verificate pentru nivelul de contaminare radioactivă. Potrivit specialiştilor, mistreţii sunt mai sensibili la fenomenul radiaţiilor. Sunt mari amatori de ciuperci, iar acestea atrag particule radioactive din sol.

 

 

Administrația Națională de Meteorologie, promotor al achizițiilor publice ecologice

Din anul 2016, Ministerul Mediului participă, în calitate de partener alături de regiunile Basilicata, Sardinia, Lazio și Fundația Ecosistemi din Italia, la implemenatarea proiectului ”GPPbest – Schimb de bune practici și instrumente strategice pentru achizițiile publice ecologice” [LIFE14 GIE/IT/000812], finanțat prin Programul LIFE, axa “Guvernanță și informare” (www.gppbest.eu). Proiectul GPPbest este coordonat de Regiunea Basilicata din Italia. Prin participarea la acest proiect, corelat cu cadrul legislativ național în vigoare aferent achizițiilor verzi, respectiv Legea nr. 69/2016 privind achizițiile publice verzi, Ministerul Mediului își propune să încurajeze achizițiile publice ecologice (A.P.E.) datorită impactului pozitiv pe care acestea îl pot avea asupra dezvoltării și aplicării tehnologiilor curate și prietenoase cu mediul, accelerând tranziția la economia circulară, cu emisii reduse de carbon. Astfel, proiectul GPPbest sprijină Ministerul Mediului să implementeze angajamentele din domeniul A.P.E. În acest context, echipa proiectului LIFE a recomandat structurilor ministerului demararea achizițiilor de produse ecologice, pentru a fi un exemplu de urmat. Una dintre aceste instituții, Administrația Națională de Meteorologie, a achiziționat în cursul anului 2017 produse de curățenie biologice. Produsele achiziționate au diverse certificări, inclusiv eco-labelul Floarea europeană, care garantează un impact minim asupra mediului a fiecărei etape din ciclul de viață al produsului și lipsa de chimicale dure, sintetice sau coloranți, faptul că produsele sunt biodegradabile, fără enzime, fără surfactanți/conservanți derivați parțial sau total din petrochimicale și sunt realizate din săpunuri pure din uleiuri vegetale ecologice. Conform ANM, achizițiile publice ecologice arată orientarea instituțiilor publice spre dezvoltare durabilă, contribuind la protecția mediului și extinderea pieței cu produse și servicii prietenoase cu mediul înconjurător. Având în vedere rolul ANM în elaborarea și actualizarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, practicarea achizițiilor publice ecologice conduce, în mod evident,  la o imagine pozitivă a instituției, prin îmbunătățirea componentelor de planificare și implementare a politicilor și planurilor de achiziții publice verzi. Totodată, acest tip de achiziții constituie un exemplu de bună practică pentru celelalte instituții. Făcând parte din grupul de lucru creat în cadrul proiectului GPPbest, ANM a considerat deosebit de important transferul de cunoștințe la nivelul membrilor grupului, astfel încât, preluând din experiența partenerilor italieni, ANM a demarat și realizat achiziția ecologică de produse de curățenie în contextul implementării de către Ministerul Mediului a Proiectului “GPPbest - Best practices exchange and strategic tools for GPP”, proiect care are ca obiectiv, printre altele, promovarea proceselor de achiziții verzi ce pot avea un impact semnificativ pe piață și crearea de beneficii de mediu. Pentru viitor ANM își propune să extindă achizițiile ecologice și la alte categorii de produse, astfel încât instituția să poată să contribuie substanțial la îndeplinirea angajamentelor privind achizițiile publice ecologice.

camion Scania

Scania lansează un nou pachet de soluţii pentru un transport urban sustenabil

 Lansarea unei noi generaţii de camioane continuă prin in­tro­du­ce­rea în mediul urban a unor soluţii sus­te­na­bile, precum vehicule dedis­tribuţie marfă, autos­pe­ci­ale pentru stingerea in­cen­di­i­lor şi vehicule de salvare, încon­for­mi­tate cu filosofia Scania: “aici şi acum” 

Motoare puternice cu gaz pentru o gamă largă de aplicaţii

Noua gamă de motoare de 7 litri pentru consum redus de com­bus­ti­bil şi ca­pa­ci­tatecrescută de trans­port 

O nouă cabină, seria L, creată special pentru mediul urban şi o  nouă cabină pentru echipaje, CrewCab, ce oferă o siguranţă sem­ni­fi­ca­tiv mai mare.

Scania a intrat acum în cea de-a treia etapă de lansare a noii generaţii de camioane pentru pieţele europene. Accentul se pune pe aplicaţiile din mediul urban, folosite în operaţiunile de distribuţie şi transport în oraşe, între orașe și în jurul acestora, precum şi pe vehiculele de colectare a deşeurilor,  vehicule de urgenţă şi municipale. Mobilitatea urbană este crucială pentru a permite oraşelor moderne să funcţioneze eficient, să fie atractive şi sustenabile. “În calitatea noastră de lideri în transportul sustenabil, punctul nostru de pornire este clientul ce trebuie să facă faţă provocărilor precum aglomeraţia, siguranţa în trafic, grija pentru mediu şi economia globală, oferind în acelaşi timp condiţii atractive de muncă,” spune Alexander Vlaskamp, Vicepreşedinte Senior Scania Trucks. “Introducând mai multe produse şi servicii, putem prezenta o ofertă mult mai personalizată, sustenabilă şi eficientă din punct de vedere al costurilor decât alți producători, pentru a îndeplini cerinţele fiecărui client.” Cea de-a treia mare etapă europeană a lansării noii generaţii de camioane Scania, se concentrează pe soluţii urbane pentru acele aplicaţii ce operează mai ales în oraşe şi zonele adiacente. Noile motoare, noile cabine şi opţiunile diversificate permit Scania să îşi consolideze poziţia de lider în soluţii sustenabile.   Soluţiile de transport urban cuprind totul, de la distribuţia de mărfuri şi colectarea deşeurilor, la sisteme avansate de logistică cu accent pus pe sustenabilitate şi eficienţă. Metropolele cu mulţi locuitori în spaţii mici sunt avantajate din perspectiva distanţelor: provocarea este că mulţi participanţi la trafic trebuie să împartă acelaşi spaţiu fără a intra în conflict unii cu alţii. Scania continuă să fie lider, oferind soluţii sustenabile din toate perspectivele, îndeplinind în mod firesc provocările uzuale cu care se confruntă transportul urban, precum profitabilitatea, nivelul de zgomotul, aspectele legate de mediu şi aglomeraţia. Introducerea noii serii de camioane Scania extinde în mod semnificativ oferta din zona urbană. “Scania a luat o decizie strategică pentru a adăuga noi servicii şi o gamă de noi produse foarte versatile, atât pe partea de motoare cât şi de cabine,” spune Vlaskamp. “Capacitatea operatorilor şi a beneficiarilor de servicii de transport, de a personaliza o soluţie sustenabilă în dialog cu Scania atinge noi nivele, indiferent de tipul de aplicație în mediul urban sau de provocările cu care se confruntă aceştia. Sustenabilitatea este problema cheie în toate oraşele lume.”

Greenpeace România și Kinecto Isobar București lansează campania Uncut.ro

Greenpeace România și Kinecto Isobar București lansează campania Uncut.ro – un proiect prin care vă propunem să devenim mai receptivi și mai responsabili față de situația pădurilor virgine din România.

Proiectul este creat în jurul unui concept creativ: Uncut este titlul primului album muzical lansat de pădurile virgine din România, un mix ambiental de sunete reale înregistrate în pădurile virgine din România. Albumul poate fi ascultat și descărcat gratuit pe www.uncut.ro, alături de varianta acustică a piesei Coma ”Cel mai frumos loc de pe Pământ”, în care au fost folosite sunete reale din pădurea Mușeteica din masivul Făgăraș. Vizitatorii uncut.ro vor putea vedea și clipul special filmat pentru noua variantă a piesei Coma, lansat în cadrul unui concert al trupei în clubul Control pe 9 noiembrie.

Pădurile virgine sunt rămășițele neatinse ale patrimoniului nostru natural și cultural. Adică mai avem ceva ce încă n-am distrus. Putem alege să le punem pe foc, să le utilizăm ca materie primă, ori putem opta pentru păstrarea unei fărâme de identitate. Și nu doar pentru noi, sau pentru urmașii noștri, ci și pentru celelalte viețuitoare, mari și mici, pentru care pădurile virgine sunt acasă. Uncut.ro este o invitație la cunoaștere și la înțelegere.”, a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie păduri și biodiversitate la Greenpeace România. 

Ne-am dorit să punem și noi umărul pentru cauza pădurilor din țară, având în vedere situația tragică în care ele se află și totodată importanța lor enormă. Proiectul pleacă de la o idee simplă: cum ar fi dacă peste păduri s-ar așterne liniștea? Așadar, vrem să reamintim oamenilor de ce pădurile sunt o comoară și de ce merită ele protejate făcând apel la un simț special: auzul. Suntem fericiți că am strâns alături de noi oameni care ne-au împărtășit dorința și au contribuit enorm la realizarea campaniei - parteneri cum ar fi Coma, Creative Laboratories, Blue Cat Productions, fără să uităm bineînțeles de oamenii dedicați din Greenpeace România. Sperăm ca eforturile noastre să aibă un rezultat, chiar dacă pare mic – e nevoie doar de un brânci ca bolovanul să se pună în mișcare.”, a declarat Silvia Marinescu, creative strategist Kinecto Isobar.

 

Pentru mai multe detalii, accesati:

www.greeanpeace.org/romania

Ne puteți urmări și pe:

    

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107, Comuna Surani, Judetul Prahova
CIF: 36349720; Email:director@infomediu.eu
Telefon: +40 720 88 28 55