Evenimentul va avea loc în perioada 01-03.03.2023 în sala de conferință a hotelului Ramada Pitești și va aduna experți din domeniul gestionării deșeurilor, precum și reprezentanți ai autorităților publice, pentru a discuta problemele actuale și soluțiile viitoare în acest domeniu.
În cadrul acestei conferințe, vom explora soluțiile moderne și eficiente de gestionare a deșeurilor municipale și vom discuta despre provocările și oportunitățile din acest domeniu. Scopul acestei conferințe este de a îmbunătăți performanța SMID prin modernizarea modului de operare, adaptarea tehnologiilor de tratare și creșterea gradului de conștientizare a separării la sursă și colectării separate a deșeurilor municipale.
Pe parcursul conferinței, vom aborda următoarele teme:
- ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 133 din 29 septembrie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006
- Delegarea serviciilor de salubrizare
- Fundamentarea tarifelor pe activități
- Metodologie de lucru în parteneriatele ADI-OIREP-OPERATORI pentru anul 2023
- Tehnologii inovative venite în sprijinul atingerii indicatorilor de performanță
- Finanțări în domeniul gestionării deșeurilor - Redimensionarea infrastructurii de colectare pentru deșeurile reciclabile și acoperirea costurilor prin EPR
Nu ratați această oportunitate de a vă îmbunătăți cunoștințele și de a fi parte din discuțiile importante ce vor avea un impact semnificativ în domeniul gestionării deșeurilor municipale.
Avem plăcerea să vă anunțăm că ADI Servsal Argeș și Girexim Universal în calitate de operator al CMID Albota, vor organiza în data de 03.03.2023 o vizită de lucru pentru prezentarea noilor tehnologii de sortare, tratare și înfoliere(pregătire pentru valorificare energetică)
Evenimentul se va desfășura în perioada 01-03.03.2023 în sala de conferință a hotelului Ramada Pitești
ORGANIZATORI:
Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI) și Revista INFOMEDIU EUROPA
Vă așteptăm cu drag,