• Webbanner Ecomondo
  • Ecoatitudine DEEE Arad Web
  • Web 04072019

Fotograful Kerstin Langenberger a surprins o imagine dramatică a unui urs polar, în arhipelagul norvegian Svalbard din Oceanul Arctic, informează Huffington Post.

”Doar de câteva ori am văzut mame grase cu pui grași. De cele mai multe ori am văzut urși îngrozitor de slabi, exclusiv femele - așa cum este și cea din imagine”, a scris fotografa alături de imaginea postată pe contul său de Facebook.

Urșii polari se confruntă cu probleme grave din cauza schimbărilor climatice. Temperaturile ridicate au dus la topirea gheții unde urșii polari vânau foci. Animalele au fost nevoie să recurgă la surse de hrană de pe uscat. ”Nu este suficientă hrană acolo pentru a susține urșii mari”, a declarat biologul Ian Stirling pentru National Post.

În Svalbard sunt aproximativ 3.000 de urși polari, iar numărul total al acestora este de 20.000-25.000. Viitorul acestor animale pare să fie însă sumbru.

Publicat în Eco News

Urșii polari se află aproape de extincție din cauza schimbărilor climatice, cercetările arătând că animalele mor din cauza faptului că habitatul lor natural se topește, informează techtimes.com.

Un raport publicat de Serviciul de Pescuit și Viață Sălbatică din SUA arată că o treime din populația de urși polari este în pericol din cauza emisiilor de gaze de seră.

Deoarece încălzirea globală distruge ghețarii, principalul loc de vânătoare al urșilor polari, animalele sunt forțate să se retragă pentru a căuta hrană. Însă pe uscat sursele de hrană sunt limitate și nu pot susține populația de urși polari pe perioada verii.

Rebecca Noblin, expert la Centrul de Biodoversitate Globală, este de părere că singurul mod prin care pot fi salvate aceste animale este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cercetătorii spun însă că populația de urși polari va continua să scadă, chiar dacă emisiile vor fi reduse.

Serviciul de Pescuit și Viață Sălbatică din SUA a lansat programul ”Habitatul critic”, care presupune relocarea urșilor polari care trăiesc în zonele cel mai grav afectate. Zonele critice includ habitatele de pe ghețari și bârlogurile.

La nivel global, populația de urși polari este estimată între 20.000 și 25.000, peste 80% dintre animale trăind în Canada.

Publicat în Eco News

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: