• Webbanner Ecomondo
  • Conf 8mai Web
  • Ecoatitudine DEEE Arad Web



Cele 195 de state membre prezente la a 38-a Conferinţă Generală UNESCO, desfăşurată la Paris, au decis recunoaşterea oficială a geoparcurilor internaţionale ca geoparcuri UNESCO. Aceasta este o recunoaştere, la nivel guvernamental, a importanţei patrimoniului geologic şi a siturilor geologice cu valoare deosebită, a necesităţii integrării lor în activităţile de conservare a peisajelor, precum şi a patrimoniului material şi imaterial.

În urma acestei hotărâri, toate geoparcurile internaţionale din Reţeaua Globală a Geoparcurilor, inclusiv Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, devin situri UNESCO de importanţă geologică, în cadrul unui program nou creat şi intitulat Programul Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri.  Prin noul program, UNESCO, în parteneriat cu Reţeaua Globală a Geoparcurilor, va susţine statele membre în dezvoltarea unor noi geoparcuri internaţionale, în toată lumea, pentru o mai bună conştientizare asupra importanţei geodiversităţii şi promovării celor mai bune practici în educaţie, geoturism şi în conservarea patrimoniului geologic.

În prezent, Reţeaua Globală a Geoparcurilor cuprinde 120 de teritorii din 33 de ţări şi fiecare nou geoparc ce urmează să fie acceptat în cadrul Reţelei va deveni Geoparc Internaţional UNESCO. Reţeaua Globală a Geoparcurilor spune povestea de 4.600 de milioane de ani a planetei Pământ, a evenimentelor geologice şi a însăşi evoluţiei omenirii. Pe baza interpretării trecutului, geoparcurile au rolul de a pregăti comunităţile locale pentru provocările curente şi viitoare date de schimbările climatice şi de o bună administrare a patrimoniului material şi imaterial.

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, administrat de Universitatea din Bucureşti, a devenit membru al Reţelei Globale a Geoparcurilor şi al Reţelei Europene în anul 2005. Acest statut a fost reconfirmat în anii 2008, 2010 şi 2014, în urma unor evaluări internaţionale, realizate de experţii UNESCO. Universitatea din Bucureşti este implicată în dezvoltarea unui nou geoparc internaţional - Geoparcul Ţinutul Buzăului, susţinând, de asemenea, alte iniţiative în vederea creării unei Reţele Naţionale a Geoparcurilor. Cu sprijinul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, a fost demarată crearea Comitetului Naţional Român pentru Geoparcuri.

Judeţul Hunedoara devine astfel unul dintre puţinele teritorii din lume în care pot fi vizitate toate cele trei tipuri de situri de importanţă internaţională, recunoscute şi promovate de UNESCO: un sit cuprins în Lista Patrimoniului Mondial, reprezentat de Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei, un teritoriu protejat în Programul Omul şi Biosfera, respectiv  Rezervaţia Biosferei Retezat şi un geoparc internaţional UNESCO, reprezentat de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului. Sunt elemente de mândrie, valori ce pot contribui la dezvoltarea unei destinaţii de turism cultural, dar şi o mare responsabilitate în gestionarea durabilă a acestor valori mondiale şi în întărirea identităţii locale.

Publicat în Eco News


Valea Dinozaurilor, o potecă tematică pe care turiştii vor putea să meargă pe urmele dinozaurilor pitici, în geoparcul din Ţara Haţegului, judeţul Hunedoara, va fi inaugurată în această vară, în cadrul unui proiect de dezvoltare a turismului din zonă, transmite Mediafax.

Proiectul iniţiat de Asociaţia Geomedia vizează reamenajarea potecii tematice denumite Valea Dinozaurilor, considerată una dintre cele mai frumoase şapte poteci tematice din România.
"Poteca va avea o lungime de opt kilometri pe traseul Sînpetru – Ohaba Sibişel – Nucşoara, va putea fi parcursă pe jos, cu bicicleta şi, parţial, cu maşina, iar de-a lungul ei vizitatorii vor putea străbate locurile în care, în urmă cu circa 120 de ani, Ilona Nopcsa, sora celui dintâi cercetător al dinozaurilor din Ţara Haţegului, Franz Nopcsa, descoperea primele fosile de dinozaur. Dar, în drumul lor, turiştii vor mai putea zăbovi şi la centrele de vizitare Casa Dinozaurilor Pitici, Casa Tradiţiilor şi Centrul de vizitare al Parcului Naţional Retezat de la Nucşoara, vor putea admira Biserica din satul Sînpetru, câmpurile cu granit, peisaje, habitate specifice, arhitectura locală şi vor afla cum se gospodăreau oamenii pe baza resurselor naturale vizitând Complexul tehnicii populare din satul Peştera", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului, Adina Popa.
La rândul său, coordonatorul proiectului, Alexandru Andrăşanu, susţine că prin crearea acestei poteci tematice se doreşte "o nouă abordare în valorificarea sustenabilă, turistică şi educaţională a temei dinozaurilor".

Dezvoltarea de activităţi educaţionale

"În acest mod ne propunem să contribuim la creşterea nivelului de înţelegere şi apreciere a valorilor naturale şi culturale de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, la atragerea unui flux continuu de turişti şi la stimularea activităţilor economice, sociale şi culturale în comunitatea locală. Astfel, poteca poate îndeplini mai multe roluri: turistic, educaţional, de relaxare şi de dezvoltare a comunităţii", mai spune Alexandru Andrăşanu.
Potrivit acestuia, proiectul vizează dezvoltarea de activităţi educaţionale şi de formare pentru integrarea potecii în activităţile comunităţii locale şi ale Reţelei EduGeoparc, prin intermediul atelierelor şi sesiunilor de formare adresate elevilor, membrilor Asociaţiei Femeilor din Sîntămăria Orlea şi promotorilor de turism din zonă.
Proiectul beneficiază de o finanţare în valoare de aproximativ 25.000 de lei şi este derulat împeună cu Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Femeilor din Sîntămăria Orlea, Primăria comunei Sîntămăria Orlea şi Şcoala Gimnazială Sîntămăria Orlea.

 

Publicat în Eco News

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: