• Webbanner Ecomondo
  • Ecoatitudine DEEE Arad Web
  • Web 04072019

În ultimii ani, un număr din ce în ce mai mare de oameni au început să urmărească ceea ce se întâmplă cu planeta noastră - secete istorice, creșterea nivelului mărilor, inundații masive - și au conștientizat, în sfârșit, că activitatea umană duce la schimbări climatice rapide. Însă ghici ce? Exxon (în prezent ExxonMobil) avea o bănuială despre acest lucru încă din 1978.

Până la începutul anilor 1980, oamenii de știință de la Exxon aveau mai mult decât o bănuială. Nu numai că au înțeles știința din spatele schimbărilor climatice, dar au și recunoscut rolul companiei în producerea fenomenului. Recunoscând efectele potențiale ca fiind ”catastrofice” pentru o mare parte din populație, i-au îndemnat pe șefii Exxon să ia măsuri. În schimb, aceștia au îngropat adevărul.

Ar putea fi însă și o luminiță la capătul tunelului: investigația recentă care a arătat minciuna Exxon poate duce la începerea acțiunilor pentru lupta contra schimbărilor climatice. Revelații similare despre industria de tutun - lucruri pe care marile companii de țigarete le știau - au transformat peisajul sănătății publice.

În 1996, o serie de procese au forțat companiile de tutun să facă publice milioane de documente interne, care au confirmat ceea ce suspectaseră de mult timp militanții pentru sănătate și opinia publică: încă din 1950, industria cunoștea faptul că nicotina dădea dependență și că țigările duc la cancer. Însă, pentru a-și păstra interesele, Big Tobacco (n.r. termen peiorativ referitor la industria producătoare de tutun) a indus intenționat publicul în eroare, făcând tot ce i-a stat în putință pentru a aduce îndoială asupra rezultatelor cercetărilor, despre care știa că sunt reale. Astfel de tactici i-au permis industriei să întârzie cu mai bine de 50 de ani o legislație care ar fi putut să salveze milioane de vieți în fiecare an.

Totuși, după aceste revelații, a devenit clar faptul că industria de tutun era o forță răuvoitoare care nu aparținea procesului de realizare a unor politici în domeniu. Odată ce Big Tobacco a dispărut din peisaj și odată ce au obținut dovezi ale efectelor reale ale consumului de tutun, militanții pentru sănătate au putut forța guvernele să acționeze.

În 2003, liderii lumii au fost de acord cu Convenția Cadru pentru Controlul Tutunului (Framework Convention on Tobacco Control - FCTC), negociată sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății. În prezent, tratatul acoperă 90% din populația globului și a contribuit la o scădere semnificativă a vânzărilor pentru corporațiile producătoare de tutun. În timp, va salva sute de milioane de vieți (și va economisi sume enorme din bugetele de sănătate ale guvernelor).

Este clar că Bil Oil (n.r. termen peiorativ referitor la industria producătoare de petrol) a urmat aceiași pași ca Big Tobacco. În 1997, la aproape 20 de ani de când a început să studieze schimbările climatice, și-a anulat cercetările, pretinzând că știința climatică era ”departe de a fi clară” și că nu ”sprijinea împuternicirile de tăiere în consumul de energie”.

Dincolo de a-și suprima propriile descoperiri ExxonMobil (și egalii săi) au fondat și promovat știință falsă și i-au atacat pe cercetătorii care avertizau cu privire la dezastrul climatic inevitabil. Abordarea companiilor de combustibili fosili a fost atât de eficientă încât presa începe abia acum să recunoască rolul pe care industria l-a jucat în crearea - aproape din neant - a așa-zisei ”dezbateri climatice”.

Însă poate că cel mai mare succes Big Oil a fost diminuarea voinței politice de a implementa reguli potrivite. Chiar și după ce comunitatea internațională a adoptat Convenția Cadru a ONU pentru Schimbări Climatice (United Nations Framework Convention on Climate Change --- UNFCCC) în 1992, industria producătoare de combustibili fosili a reușit să blocheze progresul până la punctul în care, dacă măsuri serioase nu vor fi luate în curând, întregul proces ar putea fi distrus.

În Europa, Royal Dutch Shell a făcut lobby pentru a diminua eforturile Uniunii Europene astfel încât acum nu există ținte pentru energie regenerabilă sau eficiență energetică în țările individuale. Compania chiar a trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, susținând că ”gazul este bun pentru Europa”. Shell și alte companii petroliere promit acum să aibă rol de ”sfătuitori” pentru guverne în abordarea problemelor schimbărilor climatice.

La fel cum documentele din industria tutunului au scos-o din procesele de realizare a politicilor, investigația Exxon ar trebui să forțeze liderii lumii să elimine industria producătoare de combustibili fosili din eforturile de rezolvare a crizei climatice. Nicio politică nu poate reuși dacă cei care o creează pariază pe eșecul său.

Punctul de cotitură pentru politicile de sănătate publică legate de industria tutunului a sosit când depravarea industriei a devenit incontestabilă. Acum a sosit acel moment pentru mișcarea climatică. Nu putem spera pur și simplu că industria producătoare de combustibili fosili își va schimba strategia. Ca o alianță de grupuri pentru drepturile omului, activiști de mediu și susținători ai contabilității companiilor, trebuie să eliminăm industria din procesul de creare a politicilor.

Oamenii de știință de la Exxon au avut dreptate: efectele schimbărilor climatice sunt catastrofice pentru multe comunități. Când atât de multe vieți sunt în pericol, iar dovezile amenințării sunt atât de clare, Big Oil, la fel ca Big Tobacco înaintea sa, ar trebui tratat ca ceea ce este: Big Trouble (n.r. Mare Necaz).

Material realizat de:

Kelle Louaillier, președinte al Corporate Accountability International

Bill McKibben, savant în științe de mediu la Colegiul Middlebury și membru al Academiei Americane de Arte și Științe, cofondator al 350.org

Publicat în Eco News
Vineri, 30 Octombrie 2015 08:49

Riscul îmbuteliat

Pe parcursul ultimilor 15 ani, industria apelor îmbuteliate a avut o creștere explozivă, care nu dă niciun semn de oprire. De fapt, apa îmbuteliată - incluzând totul de la ”apă de izvor purificată” până la apa aromată sau îmbogățită cu vitamine, minerale sau electroliți - înregistrează cea mai mare creștere din industria băuturilor, chiar și în orașe unde apa de la robinet este sigură și atent controlată. Acesta a fost un dezastru pentru mediu și pentru populația săracă a lumii.

Problemele mediului încep cu modul în care provine apa. Apa îmbuteliată vândută la nivel mondial este extrasă din rezervele de apă subterană sau izvoare, din care mare parte se varsă în râuri și lacuri. Îmbutelierea acestor rezerve poate agrava condițiile de secetă.

Însă îmbutelierea apei topite din ghețarii din Alpi, Anzi, Arctic, Munții Cascadelor, Himalaya, Patagonia, Munții Stâncoși și alții nu este cu mult mai bună, deoarece deviază apa de la procese ale ecosistemului, cum ar fi irigațiile sau susținerea biodiversității. Acest lucru nu a împiedicat marile companii de îmbuteliere și alți investitori din a cumpăra agresiv drepturile de folosire a apelor ghețarilor. De exemplu, industria chineză de apă minerală folosește ghețarii din Himalaya, afectând ecosistemele din Tibet.

Totuși, mare parte din apa îmbuteliată în prezent nu provine de la ghețari sau de la izvoare naturale, ci este apă procesată - apă municipală sau, mai des, apă extrasă direct din subteran care a fost supusă unor tratamente. Nu este surprinzător faptul că îmbuteliatorii au dispute cu autoritățile locale și grupuri de cetățeni asupra rolului lor în secarea surselor de apă și chiar în poluare. În California afectată de secetă, unii îmbuteliatori s-au confruntat cu proteste, iar unei companii i-a fost chiar interzis să îmbutelieze apă de izvor.

Ceea ce este mai rău este faptul că procesarea, îmbutelierea și transportarea apei consumă extrem de multe resurse. În medie, se consumă 1,6 litri de apă pentru a îmbutelia 1 litru, ceea ce face ca această industrie să fie un mare consumator de apă și generator de apă menajeră. Iar procesarea și transportul adaugă o amprentă de carbon semnificativă.

Problemele nu se termină când apa ajunge la consumator. Industria depinde mai ales de sticle de unică folosință din tereftalat de polietilenă (PET), materialul brut pentru care se folosesc petrol și gaze naturale. În anii '90, ambalajele PET au transformat apa într-un produs portabil și ușor de transportat.

Însă PET-urile nu se descompun; și deși pot fi reciclate, de obicei nu se întâmplă asta. Rezultatul este că în prezent apa îmbuteliată este cea mai mare sursă de deșeuri din plastic, zeci de miliarde de sticle fiind aruncate în fiecare an. În Statele Unite, unde vânzările de apă îmbuteliată au crescut cu 7% din 2013, 80% din sticlele de plastic devin gunoaie și sufocă pământul.

Desigur, creșterea reciclării ar putea îmbunătăți substanțial situația. De exemplu, Germania a promovat cu succes reciclarea cu ajutorul unei combinații de reguli inteligente și stimulente, cum ar fi aparatele amplasate în supermarketuri care dau bani în schimbul sticlelor (adesea colectate de săraci). Însă reciclarea necesită implicarea mai multor resurse.

Unii ar putea argumenta că siguranța și beneficiile pentru sănătate oferite de apa îmbuteliată compensează aceste consecințe pentru mediu. Însă aceste beneficii sunt doar un șiretlic de marketing. Deși apa de la robinet din Vest are ocazional probleme de calitate, acestea se regăsesc și la apa îmbuteliată. Însuși procesul de producție provoacă uneori contaminare și duce la rechemări majore în fabrici.

Într-adevăr, apa de la robinet este adesea mai sănătoasă decât cea îmbuteliată. Tratamentele chimice pot însemna că apa procesată nu are fluor, care se găsește în mod natural în majoritatea apelor subterane sau este adăugat în cantități mici în rezervele de apă municipale, pentru a promova sănătatea dentară.

De asemenea, sunt îngrijorări cu privire la potențiale scurgeri de compuși chimici din sticlele PET și din containere reutilizabile din policarbonat în care îmbuteliatorii livrează apa către locuințe și birouri. Condițiile improprii de depozitare - care includ, de exemplu, expunerea prelungită la soare și căldură - pot provoca activitate estrogenică în apa îmbuteliată, expunând consumatorii la chimicale ce alterează funcția sistemului endocrin prin imitarea rolului hormonilor naturali ai corpului.

Aceste consecințe nu trec neobservate. În SUA, îngrijorările legate de mediu au determinat mai multe campusuri universitare și cel puțin 18 parcuri naționale să interzică vânzarea de apă îmbuteliată.

Industria de apă îmbuteliată vede pericolul și face tot ceea ce îi stă în putință pentru a menține opinia publică de partea sa. Mari îmbuteliatori ca Nestlé, PepsiCo și Coca-Cola au demarat ”inițiative verzi” similare cu cele ale giganților din energie ca ExxonMobil, BP și Shell.

Însă nu faceți nicio greșeală: apa îmbuteliată duce la schimbări de resurse și de mediu. Îngreunează accesul oamenilor săraci la apă potabilă. Nu are beneficii pentru sănătate comparativ cu apa curată de la robinet. Și nici măcar nu are gust mai bun; într-adevăr, testele de degustare arată că oamenii nu fac diferența între apa îmbuteliată și cea de la robinet.

Evident, apa de la robinet are nevoie de o schimbare de imagine. Din nefericire, îi lipsesc strategiile de marketing și bugetele de publicitate care au dus la creșterea dramatică a industriei de apă îmbuteliată. Atunci când un produs care este mai ieftin și mai bun nu triumfă, consumatorii sunt afectați. Când produsul este apa, pierdem cu toții.

Material realizat de Brahma Chellaney, profesor de Studii Strategice la Centrul pentru Cercetare Politică din New Delhi și membru al Academiei Robert Bosch din Berlin.

Publicat în Eco News

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: