• Conf 20feb Web
  • Ifat Web
  • Gala Web
Infomediu Europa

Infomediu Europa

Bună Dimineața, dragilor.

Așa se salută de cele mai multe ori cei ce fac naveta cu trenul în fiecare zi de la Ploiești la București și retur. Marea majoritate poartă căști în urechi și privirea pierdută ascultând dis de dimineață cine știe ce melodie. Alții trag cu nesaț un ultim fum din țigara pe care nu o vor regăsi decât peste 45 de minute în gara București Nord. Trenul sosește de cele mai multe ori la timp (slavă cerului) și ne urcăm în gramadă ordonată, fiecare încercând să prinda un loc.

Și revenim la priveliștea de pe peron. Marea majoritate a navetiștilor își iau în primire telefoanele și butonează de zor sau privesc prin geam cu căștile în urechi, fără să înțeleagă nimic din ceea ce văd afară. În micul nostru grup de navetiști ploieșteni se află de cele mai multe ori cel puțin o persoană care își desfășoară activitatea în zona mediului. Și evident discuțiile ne poartă de cele mai multe ori spre dezbaterea unor subiecte ce au legătură cu mediul. Dar eu am ajuns la concluzia că în acest interval de timp, cât ne aflăm în tren, amintirile deplasărilor externe efectuate recent ne fac să privim pe geam și să vedem totul în roz. Pardon …verde. Ba nu. Stați un pic…. Nu se poate….. BA DA.

Suntem în România pe traseul dintre Ploiești și București. În goana trenului, pe marginea căii ferate sau chiar în șanturile din fața locuințelor tronează maldăre de gunoaie, resturi de construcții sau hoituri de animale. Fără ca nimănui să-i pese de ceea ce vede. Cât de mare să fie această obișnuință încât să nu mai vedem ceea ce se întâmplă în jurul nostru?

Am scris acest editorial nu pentru a scoate țap ispășitor pe cineva. Am scris pentru că mi-am dat seama că aș putea să ajung unul dintre cei care privesc pe geam fără să vadă de fapt ce se întâmplă cu viața lor sau a copiilor lor. Și nu vreau asta. Așa că am să îmi iau inima în dinți și am să o invit pe doamna ministru Grațiela Gavrilescu la o plimbare cu trenul până la Ploiești. Eu cred în expresia “omul sfințește locul”. Nu o spun pentru a mă pune bine cu cineva. O spun pentru că îmi plac oamenii hotărâți. Și cel puțin până acum nu am avut surprize în ceea ce privește deciziile luate de Ministrul Mediului. Așa că sper ca și colegii mei de navetă să constate în cel mai scurt timp că și în Romania putem avea peisaje frumoase uitându-ne pe geamul trenului.

P.S. Să nu credeți că mă las dacă nu îmi iese din prima încercare.

O clădire inedită, în construcția căreia au fost folosite plante de bambus, se află într-unul din cartierele Parisului, informează Daily Mail.

Clădirea Flower Tower are 10 etaje și găzduiește 380 de ghivece de plante, aliniate pe fiecare etaj. Ghivecele sunt încorporate în structura clădirii, iar plantele protejează locatarii împotriva alergiilor.

Bambusul este udat cu ajutorul unui sistem automat de irigații, ce folosește apă de ploaie reciclată.

Designerul clădirii, Edouard François, a declarat că scopul său a fost de a le da locatarilor impresia că dorm într-un copac.

Proiectul a costat 4 milioane de euro și a fost finalizat în 2004.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori, strat consistent de zăpadă, polei valabilă de pe 27 noiembrie de la ora 18.00 până pe 28 noiembrie la ora 12.00.

În intervalul menţionat în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale ce vor depăşi local 55...65 km/h.

În după-amiaza zilei de 28 noiembrie şi în noaptea de 28/29 noiembrie precipitaţiile se vor semnala pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice şi vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

China construiește cea mai mare fabrică de clonare a animalelor din lume, având planuri de a clona câini, cai și bovine, informează Discovery News.

Proiectul în valoare de 200 de milioane de yuani (31 de milioane de dolari) va include laboratoare de clonare și o bancă de gene. Fabrica va produce animale precum câini de poliție, cai de curse și vaci pentru a fi vândute la scară industrială.

Producția va începe anul viitor, iar capacitatea inițială a fabricii va fi de 100.000 de embrioni de bovine pe an, urmând să ajungă la un milion.

Reacțiile pe rețelele sociale nu au întârziat să apară, utilizatorii exprimându-și scepticismul pentru consumul de carne clonată, argumentând că fabrica se va afla aproape de zona unor explozii chimice, iar China este vizată de scandaluri privind siguranța alimentară.

”Această carne va fi vândută în Coreea de Sud sau China? Dacă va fi vândută în China, vă rog obligați-i pe liderii noștri să o consume mai întâi”, a scris un utilizator.

”Această carne ar trebui păstrată doar pentru liderii guvenamentali; doar după ce ei și familiile lor au mâncat-o timp de 10 ani o va mânca și poporul”, este un alt comentariu.

Mulți oameni pun la îndoială etica acestui proiect, întrebându-se dacă clonarea este legală.

Miercuri, 25 Noiembrie 2015 15:32

Cod galben de ninsori în 29 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori, strat consistent de zăpadă, cantităţi importante de apă, valabilă de pe 26 noiembrie de la ora 6:00 până pe 27 noiembrie la ora 9:00.

În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50...55 km/h.

Ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala şi în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (25/26.11) în nord-est, centru, precum şi în zonele de deal şi de munte. Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite noi mesaje.

Miercuri, 25 Noiembrie 2015 14:12

2015 ar putea fi cel mai cald an din istorie

Temperaturile medii globale din 2015 ar putea fi cele mai mari înregistrate vreodată, arată datele Organizației Meteorologice Mondiale (WMO). Temperaturile înregistrate până la finalul lunii octombrie sunt cu mult peste orice altă perioadă din ultimele 12 luni, informează BBC.

Oamenii de știință spun că perioada 2011-2015 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată, cu 0,57°C peste media din 1961-1990. Această creștere este cauzată de El Nino și de încălzirea globală indusă de oameni.

WHO arată că temperaturile globale au fost cu aproximativ 1 grad Celsius mai mari decât cele din perioada 1880-1899.

”Starea climei globale în 2015 va face istorie din mai multe motive. Acest an va deveni probabil cel mai cald din istorie, temperaturile la suprafața oceanelor atingând cel mai mare nivel de la începutul măsurătorilor. Este posibil ca pragul de 1°C să fie depășit, iar acestea sunt vești foarte proaste pentru planetă”, a declarat secretarul general al WMO, Michel Jarraud.

Alți cercetători sunt de părere că datele WMO întăresc faptul că emisiile de dioxid de carbon de la arderea combustibililor fosili continuă să încălzească planeta peste punctul natural.

Temperaturile record din 2015 au fost resimțite în mai multe zone de pe Terra. China a înregistrat cea mai caldă perioadă ianuarie-octombrie, iar pentru Africa acesta a fost al doilea cel mai cald an înregistrat. În India s-au înregistrat temperaturi de peste 45°C, iar Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu au avut și ele recorduri de temperatură.

Marele Zid Chinezesc a fost acoperit în această săptămână de un strat de zăpadă, numeroase imagini cu obiectivul turistic fiind postate pe rețelele de socializare.

Autoritățile chineze au emis avertizări de căderi de zăpadă în nordul țării, acestea afectând și Beijingul. Peste 200 de zboruri au fost anulate, iar aeroportul din Beijing a fost chiar închis pentru câteva ore, duminică.

Căderile de zăpadă sunt unele dintre cele mai mari din luna noiembrie, mai multe școli și drumuri fiind închise, informează CNN.

Aceasta este cea mai rece lună noiembrie din ultimii 60 de ni, temperaturile maxime atingând marți doar -4 grade Celsius. Temperatura maximă medie în luna noiembrie este de 8 grade Celsius în China. În Beijing, cea mai mică temperatură înregistrată vreodată în luna noiembrie a fost de -12 grade Celsius, în 1970.

Milioane de păianjeni au invadat un cartier din orașul american Memphis, construind o pânză ce se întinde pe o lungime de aproape un kilometru, informează NY Daily News.

”Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Este ca un film horror. Sunt în aer, pe casă, pe ferestre, sunt peste tot”, a declarat o localnică.

Experții sunt de părere că acești păianjeni probabil s-au aflat în zonă de ceva timp, dar au trecut neobservați.

”Pe câmpuri și pe pajiști sunt deseori milioane de păianjeni care nu sunt observați și apreciați de oameni. Nu aș vrea să locuiesc într-o lume în care acest lucru nu mai este posibil. Prezența acestor păianjeni ne spune că totul este în regulă cu natura în acest loc”, a declarat Steve Reichling, curator la grădina zoologică din Memphis.

Locuitorii orașului nu sunt însă de aceeași părere, aceștia susținând că păianjenii trebuie omorâți pentru siguranța oamenilor.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori și strat consistent de zăpadă pentru mai multe județe din țară, valabilă din 24 noiembrie de la ora 16:00 până pe 25 noiembrie la ora 14:00.

În intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15...20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.

 

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 23 noiembrie - 6 decembrie, pentru fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În cea mai mare parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de cele caracteristice în ultima decadă de noiembrie și la începutul lunii decembrie, dar vor fi și zile cu vreme mai rece decât normal. Astfel, în medie, vor fi maxime termice de 5...9 grade si minime de 0...4 grade, iar temperaturi mai scăzute vor fi posibile în perioadele 25-26 și 28-29 noiembrie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Vor fi mai ales ploi, ce pot cumula local cantități de apă mai însemnate, dar temporar vor apărea precipitații mixte.

CRIȘANA

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, astfel că se vor înregistra medii ale maximelor de 4...7 grade și ale minimelor de 0...4 grade. Vor fi și perioade, cel mai probabil în datele de 25-26 și 28-29 noiembrie, când sunt estimate temperaturi mai scăzute, ce vor caracteriza o vreme mai rece decât obișnuit.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată de-a lungul intervalului de referință. Vor fi mai ales ploi, ce pot fi moderate cantitativ, dar temporar vor aparea precipitații mixte.

TRANSILVANIA

În intervalul celor două săptămâni de prognoză, sunt estimate temperaturi ce se vor situa în general în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 3...7 grade si minime de -3...2 grade, mediat pe regiune. Vor fi însă și zile cu o vreme rece, mai ales la sfârsitul primei săptămâni (zilele de 28 și 29 noiembrie).

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor - în general moderate cantitativ - va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință. Vor fi ploi, dar temporar și lapoviță sau ninsoare, în special în zonele perimontane.

MARAMUREȘ

În cea mai mare parte a intervalului, se vor înregistra valori termice în jurul celor obișnuite în ultima decadă de noiembrie și la începutul lunii decembrie, dar vor fi și zile cu vreme mai rece decât normal. Astfel, în medie, vor fi maxime de 4...7 grade și minime de -2...0 grade, iar temperaturi mai scăzute vor fi posibile la sfârșitul primei săptămâni.

Precipitațiile vor apărea cu o probabilitate mare pe parcursul întregului interval, dar vor fi slabe sau moderate cantitativ. Vor predomina ploile, temporar fiind de asteptat și precipitații mixte.

MOLDOVA

Mediile valorilor de temperatură se vor apropia de normalul pentru ultima decadă de

noiembrie și începutul lunii noiembrie, fiind estimate maxime de 4...7 grade și minime de -2...3 grade. Față de aceste valori mediate pe regiune sunt de așteptat temperaturi mai ridicate în sudul regiunii, dar o vreme ceva mai rece în partea sa nordică.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză când local, mai ales în sud, se pot cumula cantități de apă mai mari. În nord și în dealurile subcarpatice temporar vor fi și lapovițe sau ninsori, iar în restul regiuni vor predomina ploile.

DOBROGEA

Chiar daca vor scădea semnificativ față de intervalul anterior, valorile de temperatură se vor menține mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă din an, atât ziua când vor fi în medie 8...13 grade, dar cu precădere pe timpul nopților când se vor înregistra între 5 și 9grade.

Probabilitatea pentru ploi (în general moderate cantitativ) va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză.

MUNTENIA

Chiar dacă scăderea de temperatură față de săptămâna care s-a încheiat va fi semnificativă, valorile se vor menține în general mai ridicate decât mediile climatologice specifice la sfârșit de noiembrie și începutul lunii decembrie, cu precădere la valorile nocturne. Astfel, se vor înregistra maxime de 7...11 grade și minime de 1...6 grade, mediat pe regiune, valori mai mici fiind posibile în perioada 29-30 noiembrie.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

OLTENIA

În intervalul celor două săptămâni de prognoză, sunt estimate temperaturi ce se vor situa în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 6...9 grade și minime de 0...4 grade, mediat pe regiune. Vor fi însă și nopți cu o vreme mai rece, cu temperaturi ușor negative.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, mai ales pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când local se vor cumula cantități de apă mai însemnate.

LA MUNTE

Regimul valorilor termice va fi unul apropiat de cel normal pentru perioada din an în care ne aflăm. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 0...2 grade, iar minimele vor fi exclusiv negative, urmând a se situa în general între -7 și -4 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni. La peste 1400 m altitudine vor predomina ninsorile, care temporar pot fi mai consistente, iar la altitudini mai mici vor fi si lapovițe sau chiar ploi. Izolat se va depune polei.

 

Pagina 10 din 176

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: