• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD

La data de 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat acordarea unui ajutor temporar pentru salvare în valoare de 37,7 milioane euro (167 de milioane RON) producătorului de energie „Complexul Energetic Hunedoara” (denumit în continuare „CE Hunedoara”), care se afla într-o situație de dificultate financiară încă din 2013. În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de șase luni. În plus, printr-o decizie separată, publicată la 20 aprilie 2015, Comisia a concluzionat că CE Hunedoara trebuia să ramburseze circa 6 milioane euro, sumă aferentă ajutorului de stat incompatibil.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și solicită, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilității sale pe termen lung, faptul că respectiva întreprindere contribuie la costurile aferente restructurării sale și că orice eventuale denaturări ale concurenței sunt limitate.

În acest stadiu, Comisia nu este convinsă că planul de restructurare propus ar putea restabili viabilitatea pe termen lung a întreprinderii fără ca acesteia să i se acorde în continuare un ajutor de stat:

  • În primul rând, CE Hunedoara a intrat în procedura de insolvență în 2016 (suspendată în prezent), cu datorii de peste 500 de milioane euro față de diferite organe de stat. În această sumă intră o parte din împrumutul pentru salvare acordat de România întreprinderii CE Hunedoara în 2015, un împrumut menit să finanțeze rambursarea ajutorului de stat incompatibil, precum și împrumuturi suplimentare în valoare de circa 73 de milioane euro, pe care România le-a acordat CE Hunedoara începând cu 2015 pentru a menține întreprinderea pe linia de plutire.
  • În al doilea rând, planul de restructurare nu prevede o contribuție perceptibilă din partea CE Hunedoara la costurile de restructurare și nici măsuri menite să limiteze posibilele denaturări ale concurenței ca urmare a unui sprijin considerabil din partea statului.

Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă preocupările sale inițiale se confirmă. În același timp, Comisia va continua să colaboreze îndeaproape cu autoritățile române pentru a găsi o soluție viabilă pentru activele CE Hunedoara prin care să se asigure că această întreprindere continuă să furnizeze energie electrică, să diminueze costurile suportate de consumatori și să limiteze sarcina suportată de contribuabilii români.

Deschiderea unei investigații oferă părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia.

Context

CE Hunedoara este un producător român de energie electrică și termică deținut de stat, care exploatează, de asemenea, minele de cărbune superior pentru a-și alimenta centralele electrice. Cu sediul la Petroșani, în județul Hunedoara, CE Hunedoara deține o cotă de piață de aproximativ 5% din producția de energie electrică din România și are circa 6.600 de angajați. CE Hunedoara a fost constituită în 2012 cu activele deținute anterior de către alte întreprinderi deținute de stat, aflate în situație de insolvență și lichidate (Electrocentrale Paroșeni și Electrocentrale Deva, precum și, într-o fază ulterioară, Compania Națională a Huilei S.A. Petroșani). Aceasta a înregistrat pierderi începând cu anul 2013, iar în ianuarie 2016 a intrat în procedura oficială de insolvență în temeiul legislației române. Între timp, procedura de insolvență a fost suspendată până la soluționarea unei căi de atac formulate de către sindicate în fața unei instanțe regionale din România.

EUROEXPO FAIRS S.R.L., Revista Infomediu Europa şi Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), în colaborare cu MINISTERUL MEDIULUI vă invită să participaţi la CONFERINȚA NAȚIONALĂ „Deșeurile de ambalaje: Tendințe vs. Eficiență”, eveniment dedicat noutăților şi soluţiilor ECO în industria ambalajelor dar şi situatiei actuale în managementul deşeurilor de ambalaje.

Cunoscând interesul dumneavoastră faţă de tematica abordată, vă provocăm să analizăm împreună cu invitații următoarele aspecte de interes pentru România:

  • Situaţia actuală în managementul deşeurilor de ambalaje
  • Noutăţi şi soluţii ECO în industria ambalajelor
  • PNGD – impact şi “paşi” de implementare
  • Circuitul ambalajelor. Colectarea selectivă direct de la sursă
  • Soluţii privind deblocarea proiectelor de investiţii şi a proiectelor operaţionale

 

Evenimentul se va desfăşura în data de 16 mai 2018 începând cu ora 10.00, în cadrul ROMEXPO, Pavilion B2

Luând în considerare cele de mai sus, ne exprimăm convingerea că atât temele propuse spre dezbatere cât și prezența experților în domeniu vor suscita interesul companiei pe care o reprezentați.

Vă mulţumim anticipat pentru întregul sprijin acordat.


Cu deosebită consideraţie,

Stere CREȚU
Redactor Șef
Infomediu Europa

În 27 februarie, Ziua Internaţională a Ursului Polar. Legendele marelui alb

 

Ana Mihalcea

 

Ursul polar, cel mai mare prădător de pe pământ, nu se poate salva singur. Dacă acum, în lume, există 20 – 25.000 de exemplare, până în 2050, din cauza topirii gheții, numărul lor se poate reduce de trei ori. Ziua Internaţională a Ursului Polar doreşte să atragă atenţia asupra acestei realităţi, să educe populaţiile şi să popularizeze Acordul Internațional privind conservarea urşilor polari și habitatului acestora.

Să reducem emisiile de dioxid de carbon, să reciclăm, să învăţăm copiii importanţa responsabilităţii faţă de mediu! Acestea sunt scopurile organizaţiilor înfiinţate în toată lumea, a grădinilor zoologice şi a zonelor protejate. Cel mai de temut duşman al ursului polar este omul, care îl vânează pentru grăsimea abundentă, blană şi carne.

Potrivit World Wildlife Fund, ursul polar este un important indicator al sănătăţii ecosistemului arctic. Urșii polari sunt studiaţi pentru a înțelege ce se întamplă de-a lungul acestor regiuni, pentru că dispariţia urșilor polari este de multe ori un semn că ceva este în neregulă cu ecosistemul marin arctic.

Ursus maritimus, ursul de mare, ursul gheţurilor, Nanuq, ursul alb, lordul Arcticii, bătrânul cu mantie albă sunt câteva dintre denumirile sub care este întâlnit în lucrări ştiinţifice, legende şi diferite culturi şi tradiţii.

Pentru inuiţi ursul polar este Nanuq, un animal demn de respect, întâlnit în poezie drept Pihoqahiak, cel mereu rătăcitor. Dintre toate animalele vânate în mod tradițional, Nanuq era cel mai prețuit, iar vânătorii îl considerau un mare şi puternic înţelept. Aproape un om. Ei îi expuneau blana la loc de cinste, timp de câteva zile, în locuinţele lor.

În unele zone arctice, indigenii îl consideră un mijloc de subzistenţă şi parte a culturii străvechi. Acum, vânătoarea este atent reglementată.

În comunitățile indigene, carnea de urs se mănâncă, iar blana este folosită la confecţionarea pantalonilor şi a încălţărilor. Ficatul este singura parte din animal care este aruncată, datorită toxinelor.

În limba rusă este „beliy medved”, ursul alb, iar în Norvegia şi Danemarca, „isbjorn”, ursul gheţurilor.

Poeții nordici îl descriu ca pe un cerb mare şi alb, spaima focilor, călător pe aisberguri şi duşman al balenelor. Ei spun că un urs polar are puterea a 12 oameni și spiritul a 11.

În estul Groenlandei, ursul polar este cunoscut sub numele de Tornasuk, stăpânul spiritelor.

Laponii refuză să îi pronunţe numele, de teamă să nu îi aducă o ofensă. În schimb, ei îl numesc „câine lui Dumnezeu” sau bătrânul cu mantie de blană.

Legenda spune că în cazul în care un urs polar a fost tratat în mod corespunzător după moarte, al ar împărtăși vestea şi altor urși, astfel încât aceştia s-ar lăsa ucişi de acel vânător.

Alte legende spun că urşii albi au mers cândva în două picioare, au locuit în igluuri şi aveau darul vorbirii.

   Pentru o gospodărie medie din Statele Unite ale Americii, transportul este a doua mare cheltuială după locuință. Dacă pleci de la această piață dezvoltată, tinzi să dai dreptate producătorilor când susțin că schimbarea unui vehicul alimentat pe benzină sau motorină cu unul electric sau hibrid ar urma să reducă drastic cheltuielile. E însă acesta adevărul despre mașinile electrice?

Un studiu efectuat anul acesta la Universitatea din Michigan a scos la iveală că întreținerea și transportul cu ajutorul unui vehicul electric se situează la jumătate din prețul întreținerii și utilizării unui automobil care funcționează pe bază de combustibili fosili. Conform cercetării, costul mediu pentru o mașină electrică în Statele Unite ale Americii este situat la 485 de dolari pe an, în timp ce media pentru un vehicul alimentat cu benzină este de 1.117 de dolari.

Costurile sunt mult mai mici, în condițiile în care în ultimii 10 ani costul combustibilului a variat în Statele Unite ale Americii între 1,50 și patru dolari pe galon (3,78 litri). Prin comparație, în aceeași perioadă de timp, șoferii de mașini electrice au plătit aproximativ 1,2 dolari curent și pentru a circula pe aceeași distanță.

Cu mașini electrice, costurile vor deveni și mai mici în viitor

Pe măsură ce tehnologia acumulatorului automobilelor electrice sau hibride continuă să se îmbunătățească, costul pentru posesorii acestor mașini se va micșora. Cifrele arată ca automobilele hibride folosesc cu până la 30% – 60% mai puțină benzină decât motoarele convenționale pe benzină. Motorul lor cu combustie internă este folosit pentru a reîncărca bateria mașinii.

Când vine vorba despre întreținere, motoarele electrice sunt mai ieftine. Aceste automobile nu au în componență piese ca bujii, radiator, filtre de ulei și de combustibil care să se schimbe periodic.

O cercetare efectuată în Marea Britanie în urmă cu câțiva ani arăta că mașinile electrice ar putea determina scăderea cu 40% a importurilor de petrol în Marea Britanie şi ar reduce costurile pentru şoferi cu 13 miliarde de lire sterline până în 2030. Conform cercetătorilor, emergenţa autoturismelor electrice ar determina o economie medie de circa 5.500 de lei pe an.

În 2015, o comparație punctuală între VW eGolf și Golf Bluemotion îți arăta care sunt câștigurile. Primul pierdea la prețul de achiziție întrucât costa la vremea respectivă 34.900 de mii de euro, în timp ce Golf Bluemotion avea un preț de catalog de pornire de 27.000 de euro.

Ulterior, mașina electrică recupera din bani la capitolul consum astfel: pentru a alimenta un Golf 1.0 TSI un șofer trebuia să scoată aproximativ 450 de lei din buzunar în fiecare lună, iar pentru a încărca eGolf-ul doar 120 de lei. Așadar, Golful electric amortiza din suma de achiziție și îl ajuta pe posesor să economisească în jur de 330 de lei în fiecare lună.

 Norvegia e cel mai bun exemplu pentru un viitor cu mașini electrice

Nordicii au înțeles cel mai bine importanța mașinilor electrice. În 2017 ponderea vânzărilor de masini electrice și hibride a fost în Norvegia de 52% din totalul mașinilor noi vândute. Totodată, autoritățile de la Oslo și-au propus ca în 2025 să interzică vânzarea de mașini pe benzină și motorină.

Cum au reușit norvegienii să-și educe șoferii? Simplu, cumpărătorii automobilelor electrice beneficiază de subvenții de la stat cum ar fi taxa la cumpărare, care poate depăși 25% din valoarea totală a vehiculului. Aceștia au parte și de diferite gratuități și beneficii cum sunt parcarea gratuită, dreptul de a merge pe banda de autouz sau scutiri de taxe pe anumite autostrăzi.

Conducerea Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP) s-a întâlnit astăzi cu delegația Comisiei Europene condusă de către domnul Comisar european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu VELLA.

Subiectele abordate pe parcursul întâlnirii au făcut referire la aspecte legate de politica de mediu în legătură cu calitatea vieții, făcând referire la directiva privind epurarea apelor uzate urbane și la noua propunere de directivă privind apa potabilă. Domnul Comisar Karmenu Vella a precizat că România a făcut progrese în legătură cu conformarea la aceste directive, însă întotdeauna este loc pentru îmbunătățiri și, în acest sens, a mulțumit domnului ministru Ioan Deneș pentru respectarea termenelor în ceea ce privește transmiterea datelor solicitate de către Comisia Europeană. De asemenea, domnul Comisar a subliniat necesitatea unui plan robust de implementare care trebuie să fie pus în practică. Domnul ministru, a înstiințat delegația Comisiei Europene de faptul că autoritățile Române sunt conștiente de necesitatea conformării, iar Ministerul Apelor și Pădurilor „dorește reactualizarea planului de implementare pentru această directivă care să ia în considerare situația dotării cu sisteme de canalizare și epurare a apelor uzate ale aglomerărilor peste 2.000 de locuitori echivalenți, existente la sfârșitul anului 2017, și resursele financiare disponibile, în paralel cu demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii.

În legătură cu noua propunere de directivă privind apa potabilă, domnul ministru a susținut că “Pentru România asigurarea apei potabile pentru populație reprezintă o preocupare majoră demonstrată atât de alocările din fondurile europene, cât și de investițiile realizate de la bugetul de stat și din bugetele locale”, menționând că MAP dorește continuarea discuțiilor cu reprezentanții Comisiei, astfel încât aceștia să aibă  în permanență informații actualizate privind progresele realizate de către România.

În ceea ce privește implementarea Regulamentului UE de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, domnul Comisar Vella a transmis asigurarea disponibilității Comisiei de a sprijinii România precizând aprecierea față de eforturile depuse de către România pentru ajustarea legislației naționale în vederea conformării la cea europeană. Domnul ministru Ioan DENEȘ a asigurat membrii delegației Comisiei Europene că “Așa cum este menționat și în Programul de Guvernare, prioritatea „zero” a Guvernului în materie de politică de mediu este aceea de protejare a fondului forestier național“. Mai mult, a subliniat că România este singura țară din Europa care a implementat un sistem informatic de urmărire a trasabilității materialelor lemnoase. Astfel, orice cantitate de material lemnos descoperită cu ocazia controalelor, care nu este însoțită de documente legale, este confiscată fizic sau valoric, după caz, iar agenții economici sunt sancționați conform legislației în vigoare.

Ambele părți au fost de acord că este necesară continuarea schimbului de informații dintre reprezentanții Comisiei și reprezentanții MAP, acesta fiind cel mai bun mod de lucru pentru a clarifica problemele și a identifica soluțiile necesare pentru a clasa sau a evita posibile încălcări ale legislației UE.

Guvernul a aprobat,  bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu.

Potrivit actului normativ, în anul 2018 a fost estimată o valoare a creditelor de angajament în cuantum de 392,852 milioane lei și a creditelor bugetare în cuantum de 519,852 milioane lei pentru finanțarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului.

Printre programele care urmează să fie finanțate din Fondul pentru mediu, menționăm următoarele:

- Programul vizând reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului pentru care s-au alocat credite de angajament în valoare de 20 milioane lei și credite bugetare de 20 milioane lei;

- Programul privind gestionarea deșeurilor pentru care s-au alocat credite de angajament în valoare de 76,745 milioane lei și credite bugetare în valoare de 10,995 milioane lei.

- Programul vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare pentru care au fost alocate credite bugetare în valoare de 175 milioane lei;

- Programul privind împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor pentru care s-au alocat credite bugetare de 20 milioane lei și credite de angajament de 200 mii lei;

- Programul vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului pentru care au fost alocate credite de angajament în valoare de 10 milioane lei;

- Programul vizând creșterea producției de energie din surse regenerabile pentru care au fost alocate credite de angajament în sumă de 5,657 milioane lei și credite bugetare de 5,657 milioane lei;

- Programul privind efectuarea de monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice cu o alocare de credite de angajament în valoare de 26,950 milioane lei și 10 milioane lei credite bugetare;

 - Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire (Programul Casa Verde) pentru care s-au alocat credite de angajament de 300 mii lei și credite bugetare de 35 milioane lei;

- Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localitățile din mediul urban pentru care s-au alocat credite bugetare în valoare de 200  mii lei;

- Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul Rabla) pentru care         s-au alocat credite de angajament în valoare de 133 milioane lei și credite bugetare în valoare de 150 milioane lei;

- Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului cu o alocare de credite bugetare în sumă de 13 milioane lei;

- Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) pentru care au fost alocate credite de angajament în valoare de 120 milioane lei și credite bugetare 80 milioane lei.

De asemenea, se estimează pe anul 2018 necesitatea asigurării, din excedentul anilor precedenți, a sumei de 845,891 milioane lei necesară restituirii taxei auto. Această sumă se va restitui din excedentul Fondului pentru mediu încasat din taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule și cele ale Ordinului nr. 1488/3198/2017 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului          nr. 52/2017.

Urmează trendul profesioniştilor FESPA!

 

ARSIT&D, membră a FESPA, şi Euroexpo Fairs organizează pe 15 martie conferinţa “Inovare şi dezvoltare în industria printului”. Evenimentul se va desfăşura în Sala Cişmigiu a hotelului Hilton Garden Inn (str. Doamnei nr.12), începând cu ora 10:00.

Timp de câteva ore, specialişti importanţi din ţară şi străinătate te vor inspira astfel încât cele mai noi inovaţii din industria printului să te ajute în dezvoltarea afacerii.

 

Îţi dăm întâlnire cu cei mai buni specialişti:

 

Moderator

MARIUS CODÎRLĂ

Preşedinte ARSIT&D, România

 

KEY SPEAKER

JACEK STENCEL, PASJA, Polonia

Teme: “Lăcuire UV şi efecte speciale”, “Îndrăzneşte! - Cum poţi deveni un tipograf mai bun prin intermediul premiilor FESPA”

Preşedinte al Polish Screen and Digital Printing Association (membra FESPA), Jacek Stencel este implicat de peste 30 de ani în domeniul tiparului. Dragostea pentru acest domeniu a dus la înfiinţarea propriei companii, PASJA (1992), însemnând “pasiune” în limba poloneză. Cu timpul, s-a specializat în realizarea de printuri cu efecte şi finisaje speciale, astfel încât PASJA a devenit una dintre cele mai inovative companii poloneze, cu numeroase premii internaţionale. De-a lungul anilor, a câştigat multe premii la competiţia FESPA Awards, ceea ce i-a adus recunoaştere, creşterea numărului de comenzi şi cooptarea ca membru în juriul concursului FESPA Awards. De curând, Stencel a jurizat şi concursul regional FESPA India Awards.

Este, în acelaşi timp, un iubitor al artelor plastice şi muzicii, amator de navigaţie, golf şi schi.

 

KEY SPEAKER

EMMA TUDDENHAM, Association Manager FESPA, Marea Britanie

Teme:Evenimentele FESPA, în prim-plan”, “FESPA - Ce înseamnă să faci parte dintr-o organizaţie internaţională unică în domeniu

Emma Tuddenham face parte din staff-ul organizaţiei FESPA încă din anul 2012. Absolventă de studii europene şi relaţii publice la City University din Londra, a lucrat în perioada 1994-2012 la Bruxelles, unde a avut mai multe joburi în diverse organisme ale Uniunii Europene.

 

SPEAKER

LAVINIA POP, Managing Partner PIN PLUS PIN, România

Tema: Imprimantele HP Latex susţin cele mai noi tendinţe în retail

 

SPEAKER

CRISTINA UNGUREANU, Administrator Electronic Design & Consulting Group SRL Bucureşti, România

Tema: “Imprimarea tampografică a etichetelor direct pe textile”

 

SPEAKER

TRAIAN PÎNDARU, International Sales Manager Gemmini Cad Systems, România

Tema: “O nouă linie tehnologică pentru echipament sportiv personalizat, imprimat digital”

 

SPEAKER

MARCEL EREMIA, Director AME design, România

Tema: “Este suficient să oferi un print de calitate excelentă?”

 

 

Accesul la conferinţă este gratuit, în baza confirmării în prealabil şi în limita locurilor disponibile!

RSVP: Andreia Ailenei – Marketing Specialist Euroexpo, tel: 0737.730.502; email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Posibilităţi de parcare:

  • Parcarea subterană de la Universitate (cu intrare prin str. Ion Ghica)
  • Parcare alternativă: intersecţia străzii Doamnei cu str. Smârdan

Posibilităţi de cazare:

  • Oferta specială Hilton Garden Inn: 89EUR/cameră (mic dejun inclus). Persoană de contact: Laura Florescu – Sales Manager, tel: 0738.830.251

 

***

 

Despre ARSIT&D

 

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE SERIGRAFIE, IMPRIMARE TAMPOGRAFICĂ ŞI DIGITALĂ (ARSIT&D) este o organizaţie nonguvernamentală de tip profesional, înfiinţată în 1996 la Timişoara. Afiliată la FESPA – federaţia asociaţiilor naţionale de profil, ARSIT&D reuneşte firme reprezentative la nivel naţional, care activează în domeniul imprimeriei prin diferite metode, atât furnizori de materiale şi echipamente, cât şi utilizatori ai acestor tehnici de imprimare.

 

Despre EUROEXPO

 

EUROEXPO  este cea mai mare companie privată din România specializată în organizarea de târguri, expoziţii şi evenimente speciale.
Cu o experienţă de peste 15 ani în organizarea de târguri şi expozitii noi, compania a înregistrat un trend ascendent şi a reuşit să crească anual atât numărul expozanţilor, cât şi pe cel al vizitatorilor.

Prin intermediul târgurilor organizate (Metal Show, Baby Boom Show – ediţiile de primăvară şi toamnă, PRINT&SIGN, Corporate Gifts Show, Pack Expo, Expo Plast, Cleaning Show, Expo Show, Textile Technology Show), compania a realizat o platformă profesională de comunicare între reprezentanţi ai mii de companii din România şi din străinătate, poziţionând compania în vârful clasamentului celor mai buni organizatori de evenimente.
Târgurile şi expoziţiile EUROEXPO oferă cadrul propice pentru interacţionare, evenimente conexe informative şi proiecte menite să impulsioneze dezvoltarea economică.

 

 

 

 

În luna februarie 2018 Hidroelectrica a lansat licitația publică internațională pentru proiectul de Retehnologizare al Amenajării Hidroenergetice Vidraru. Documentația aferentă achiziției a fost avizată favorabil de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și publicată în SEAP sub numărul 182737. Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit ca urmare a derulării procedurii de achiziție publică se ridică la 78.984.045 Euro (fără TVA), la care se pot adăuga maximum 1.750.000 Euro cheltuieli neprevăzute. Lucrările vor fi derulate de firma câștigătoare pe parcursul a patru ani și opt luni de la data atribuirii. Data finala de depunere a ofertelor pentru achiziția lucrărilor pentru "Retehnologizare AHE Vidraru" este 15 mai 2018. Astfel, după mai bine de 50 de ani de la punerea în exploatare, Amenajarea Hideoenergetică Vidraru se pregătește să intre într-un nou ciclu de viață estimat la cel puțin 30 de ani. Prin realizarea lucrărilor se urmărește creșterea puterii active a fiecărui hidroagregat, de la 55 MW la minimum 58,8 MW, în condițiile asigurării unei mai bune fiabilități, a scăderii necesarului de mentenanță și a creșterii siguranței în exploatare. De asemenea, realizarea lucrărilor va permite integrarea tuturor instalațiilor deja modernizate (Stație 220 kV, AMC Baraj Vidraru; grup electrogen 125 kVA Baraj Vidraru etc.) în noile sisteme SCADA de comandă și control. Investițiile, retehnologizările și mentenanța se află în centrul preocupărilor managementului Hidroelectrica: ”Este un moment deosebit de favorabil societății noastre pentru a face investiții. Anul 2017 a fost unul aflat sub semnul profitabilității, iar anul care abia a început găsește Hidoelectrica stabilă structural și consolidată financiar. Dorim ca această bază să ne permită să construim. Strategia noastră vizează dezvoltarea durabilă pe termen lung. Hidroelectrica are foarte multe de spus în rândul companiilor din Sistemul Energetic. Încă suntem la început de drum în a demonstra ceea ce putem face. Reluarea licitației pentru Retehnologizarea de la Vidraru este doar un prim pas care se înscrie în această linie, a consolidării poziției companie și a implementării unei noi filosofii de afaceri.” - a declarat domnul Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica. Reluarea licitației se face în condițiile reducerii cu cca. trei milioane de euro a sumelor din devizul general anterior. De asemenea, cerințele din Caietul de sarcini au fost actualizate cu acele prevederi rezultate în urma solicitărilor de clarificare  și a răspunsurilor date de ofertanți în cursul procedurii de achiziție derulate anterior și anulate. ”Documentația pentru lucrările de la Vidraru este adaptată acum noii legislații, iar cerințele din caietul de sarcini sunt mult mai flexibile. Am lucrat mult pe optimizare, iar acest lucru dă posibilitatea mai multor firme să se prezinte la procedură cu soluții tehnice de ultimă oră. Dorim să dăm o nouă viață întregii amenajări hidroelenergetice de la Vidraru. Ne focusăm pe creșterea randamentului general al amenajării, dar și pe integrarea tehnologiilor de ultimă generație: sisteme automate de control care să permită conducerea procesului de producere a energiei de la distanță, fără personal permanent în stația de exploatare subterană, etc.” – a afirmat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica. Centrala hidroelectrică Vidraru este cel mai important obiectiv aflat în administrarea Sucursalei Hidroecentrale Curtea de Argeș. Construită în perioada 1961-1966 pe Râul Argeș, Hidroecentrala Vidraru a fost concepută să funcționeze preponderent la vârful graficului de sarcină, având o putere instalată de 220 MW și o producție medie anuală de energie de 400 GWh.

Kaufland România a obținut certificarea energetică ISO 50001 pentru întreaga rețea de magazine, depozite logistice și sedii administrative, care atestă respectarea celor mai înalte standarde privind practicile de sustenabilitate și eficiență în domeniul energetic. Certificarea obținută confirmă cele mai bune practici în implementarea unui sistem de management energetic la standarde internaționale și permite monitorizarea și îmbunătățirea continuă a performanțelor.

Eficiența energetică reprezintă un angajament față de mediul înconjurător, prin protejarea resurselor naturale, reducerea consumului energetic și a emisiilor de carbon, precum și implementarea a cât mai multor tehnologii verzi în spațiile și activitatea Kaufland România.  Una dintre tehnologiile unice pe piață cu care sunt deja dotate magazinele Kaufland România sunt instalațiile frigorifice fără freon, care funcționează numai pe bază de CO2 și protejează astfel mediul înconjurător. De asemenea, magazinele sunt încălzite printr-o instalație de climatizare ecologică - un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Dacă pe timp de iarnă încălzește magazinul, pe timpul verii, instalația inversează procesul, pentru a obține în magazin temperaturi ambientale plăcute și în concordanță cu standardele de sănătate publică.

,,Sustenabilitatea a fost și va fi parte integrantă din business-ul Kaufland și reprezintă o busolă în tot ceea ce facem. Pentru noi, o experiență modernă de cumpărături înseamnă și una care încorporează responsabilitatea față de mediul înconjurător, iar scopul nostru final este de a o crea pentru clienții noștri", spune Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.  

Certificarea a avut loc la finalul lui 2017, după un proces desfășurat pe parcursul întregului an, și este la ora actuală cel mai înalt standard internațional privind managementul energetic. Măsurile de eficientizare energetică fac parte din politica de sustenabilitate Kaufland România, iar certificarea reconfirmă dedicarea companiei pentru aspectele de responsabilitate față de mediul înconjurător.

Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară(FADI), Revista Infomediu Europa, Asociația IRIS TERRA GREEN în colaborare cu MINISTERUL MEDIULUI avand ca invitați reprezentanții Asociației Române de Mediu(ARM), Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice(ANRSC), Ministerul Fondurilor Europene (MFE), Administrația Fondului pentru Mediu(AFM) vă invită să participati in calitate de PARTENER la CONFERINȚA NAȚIONALA “Obiective specifice privind gestionarea deseurilor pentru perioada 2018 -2025 in cadrul PNGD”, eveniment dedicat dezbaterilor cu privire la noutățile legislative în domeniul gestionării deşeurilor și a serviciilor publice la nivel național.

Pentru a face faţă provocărilor actuale şi viitoare este necesară o schimbare radicală în conştiinţa factorilor decidenti din  administraţiile publice care să se apropie de experienţele manageriale ale sectorului privat.

Cunoscând interesul dumneavoastră faţă de tematica abordată, vă provocăm să analizăm împreună cu invitații următoarele aspecte de interes pentru România:

  • Situatia actuala in managementul deseurilor
  • Obiective specifice privind gestionarea deseurilor pentru perioada 2018 -2025
  • Obiective de mediu relevante pentru implementarea PNGD
  • Diseminarea informatiilor privind implementarea PNGD
  • Masuri, termene de realizare si responsabili pentru implementarea PNGD
  • Solutii si propuneri privind deblocarea proiectelor de investitii si a proiectelor operationale
  • Modificari legislative privind atingerea obiectivelor la nivel national - Legea 211/2011;

 Legea 101/2016; Ordinul 1503/2017

  • Prezentarea conditiilor de lansare si implementare a proiectului ECOATITUDINE in Romania.

 

Evenimentul se va desfasura in perioada  14,15 martie 2018 incepand cu ora 09.00, la Hotel Phoenicia, Bulevardul Alexandru Serbanescu, Nr. 87, Sector 1, Bucuresti

Luând în considerare cele de mai sus, ne exprimăm convingerea că atât temele propuse spre dezbatere cât și prezența experților în domeniu vor suscita interesul companiei pe care o reprezentați de a devein PARTENER al acestui eveniment

Vă mulţumim anticipat pentru întregul sprijin acordat.

 

Cu deosebită consideraţie,
Stere CREȚU                                 
Redactor Șef                                    
Infomediu Europa

Pagina 3 din 155

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: