• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD

Deșeurile rezultate în urma activității medicale sunt în mare parte periculoase și au un regim special. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, circa 20.000 de tone de deșeuri medicale sunt generate anual de unitățile spitalicești de stat și private, adică aproximativ 3% din totalul deșeurilor periculoase colectate în România.

Necesitatea abordării corespunzătoare a  deșeurilor medicale este evidentă, orice scăpare putând avea un impact negativ semnificativ asupra mediului și asupra sănătății personalului medical sau a populației. Din acest motiv, colectarea, ambalarea, transporul și eliminarea deșeurilor medicale sunt riguros reglementate pe întregul lanț, de la generator (unitatea medicală) la procesator (partener extern specializat în eliminarea deșeurilor).


Deșeuri medicale care intră în categoria celor periculoase

Potrivit legislației în vigoare (OMS nr. 1226/2012), deșeurile medicale periculoase sunt reprezentate de:

Deșeurile înțepătoare-tăietoare, precum acele, seringile cu ac, branulele, cateterele, lamele de bisturiu, sticlăria de laborator, recipientele pentru vaccinuri etc.

Deșeurile anatomo-patologice, constând din organe umane și fragmente de organe, părți anatomice, lichide organice, material biopsic etc.

Deșeurile infecțioase, adică deşeurile care conţin sau au venit în contact cu sânge ori cu alte fluide biologice (precum şi cu virusuri, bacterii, paraziţi), perfuzoare cu tubulatură, mănuşi, sonde şi alte materiale de unică folosinţă, comprese, pansamente etc.

Medicamentele citotoxice (citostatice)

Acizi, baze, solvenţi halogenaţi, alte tipuri de solvenţi, produse chimice organice şi anorganice, inclusiv produse reziduale generate în cursul diagnosticului de laborator etc.

Deşeuri de amalgam de la tratamentele stomatologice, conținând aliaje cu plumb

Untitled, Braguino, Delta, Little Yellow Boots, The Ashes Remain Warm sunt filmele premiate anul acesta la Pelicam. Festivalul și-a desemnat câștigătorii în cadrul galei de duminică, 24 iunie, după patru zile de documentare, dezbateri și alte evenimente speciale la Tulcea.

 Marele Premiu al celei de-a șaptea edițiii a Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni a fost decernat filmului Untitled / Fără titlu (Michael Glawogger, Monika Willi, Austria, 2017). Juriul a fost format din regizorul Andrei Ujică, jurnalistul Sven Egenter și directoarea Festivalului Internațional de Film pentru Drepturile Omului Verzio din Budapesta, Oksana Sarkisova. Deși au avut de ales între șase documentare care ne-au purtat din zona arctică până în minele din Congo, jurații au decis în unanimitate și în doar 60 de secunde că filmul în timpul căruia regizorul și-a pierdut viața merită cea mai înaltă distincție Filmul este o dovadă a sincerității radicale a lui Michael Glawogger față de el și față de lume, cât și față de cinema ca un act existențial și definitiv pe care l-a urmat până la moarte. Monica Willi a încheiat munca regizorului într-o manieră respectuoasă și sensibilă, creând un film care reprezintă testamentul lui. Filmul este o arhivă a ultimei călătorii a lui Glawogger, cât și un parcurs existențial în sine”, au motivat membrii juriului.

 Premiul constă în 2.000 de euro, oferiți de Primăria Municipiului Tulcea.

 Competiția Black Sea Docs, jurizată de regizorul Andrei Dăscălescu, Erika Stanciu, directoarea Fundației Pro Park pentru Arii Protejate, și Nicolas Guignard, directorul Festivalului Internațional de Film de Mediu Vert din Elveția, a fost câștigată de documentarul Braguino (Clément Cogitore. Franța/Finlanda. 2017). “Am fost atinși de povestea acestei familii care trăiește într-o completă autarhie și respect față de natură și care este amenințată de politcieni corupți, vânători și lăcomie. Acesta este un exemplu a ce se întâmplă în multe alte locuri din lume. Povestea este ajutată de imaginea frumoasă și multă tensiune”, au motivat jurații. Premiul constră în servicii de post-producție pentru următorul film al regizorului în valoarea de 3.000 de euro, oferit de CineLabs. Juriul Black Sea Docs a oferit și o mențiune special pentru filmul Delta (Oleksandr Techynskyi, Ucraina, 2017), regizorul fiind considerat un cineast care surprinde discret, poetic și cinematic viața unor personaje pe cât de normale, pe atât de extraordinare. Oleksandr Techynskyi, prezent la festival, s-a declarat de două ori bucuros, o dată pentru premiu, și a doua oară pentru că a ajuns și pe celălalt mal al Deltei, după ce a filmat ani de zile în partea ucraineană. Secțiunea de scurtmetraje a fost jurizată de jurnalistul Paul Radu, redactorul-șef al Rise Project, Boglarka Nagy, programatoarea cinematografului Elvira Popescu, și Vincent Marti, din partea companiei de distribuție Sophie Dulac. Ei au decis că premiul de 500 de euro oferit de Centrul Național al Cinematografiei merge la Cenușa rămâne caldă / The Ashes Remain Warm (Mónica Martins Nunes, Capul Verde/Portugalia/Germani, 2017). Juriul a motivat prin faptul că filmul dezvăluie echilibristica pe care o execută omul în relația distructivă cu natura. Juriul format din cinci adolescenți din Tulcea coordonați de regizorul Vlad Petri a decis că premiul competiției Fresh Perspectives merge la filmul Cizmulițele galbene / Little Yellow Boots (John Webster, Finlanda/Franța, 2017). Jurații au spus că documentarul reușește să sintetizeze o problematică general valabilă, încălzirea globală, dar și urmările acesteia. Mai mult, regizorul stârnește empatia publciului determinându-l să ia atitudine pentru combaterea schimbărilor climatice. Premiul constă în 500 de euro oferiți de Fundația pentru Parteneriat. Regizorul John Webster, prezent la festival, s-a declarat onorat și bucuros să primească premiul din partea reprezentanților generațiilor viitoare, cu atât mai mult cu cât filmul său este chiar despre generațiile viitoare. Suntem extrem de onorați și este un privilegiu pentru noi să putem găzdui un asemenea festival la a șaptea ediție. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a acestui festival, și oferim garanția că, atât cât vom putea, vom fi alături de Pelicam, tematica fiind atât de actuală, dar și controversată încât încă o dată noi ne considerăm norocoși că putem să fim alături de dumneavoastră”, a declarat primarul Constantin Hogea. “Ne bucurăm că am reușit să acoperim mai multe zone anul acesta, pentru prima dată am avut proiecții în școli timp de 10 zile, am fost și în afara Tulcei, în două localități, iar tot la Tulcea am ajuns în cartiere. Astfel festivalul se extinde, crește numărul de spectatori, precum și vizibilitatea lui. Sperăm să devină cât mai atrăgător și mai viu evenimentul, iar publicul local să rezoneze tot mai mult cu mesajul nostru. Am reușit din nou să aducem invitați din multe țări pentru a îmbogăți experiența publicului. Dintre atâtea filme e mereu greu de ales, dar juriile noastre și-au arătat priceperea și am premiat și anul acesta cele mai provocatoare documentare despre mediu și oameni”, a declarat Benjamin Ribout, co-directorul Pelicam. Festivalul Pelicam este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Institutului Cultural Român, Organizației Internaționale a Francofoniei, Uniunii Cineaștilor din România și a Fundației pentru Parteneriat. Pelicam face parte din rețeaua internațională Green Film Network.

 Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, și de managementul Administrației Bazinale de Apă „Dobrogea-Litoral”(ABADL), au discutat cu autoritățile locale din localitatea Babadag, proiectul „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea”, o investiție finanțată prin POIM,  în valoare de 66.800.000 lei  (aproximativ 14,3 milioane de euro). La întâlnire au participat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și primarul localității Babadag, George Caraman. În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de amenajare în bazinul hidrografic al pârâului Tabana, pe o suprafață de 45,5 kmp, incluzând amenajarea pârâului Tabana, pe o lungime de 5.950,70 m(inclusiv acumulare nepermanentă pe valea Batacali, cu o capacitate de peste 600.000 de metri cubi), amenajarea afluenților (canale de coastă), pe o lungime de 2.708 m, 3 poduri pe drumuri laterale și 15 pasarele metalice peste râul Tabana. În acest proiect este implicat și  Ministerul Transporturilor, care are sarcina de a reface  cele 5 poduri (pe râul Tabana) de pe DN 22- Constanța – Tulcea, beneficiind de o finanțare de 10.666.735 lei (aproximativ 2,3 milioane de euro). Astfel, valoarea totală a proiectului „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea” este de  77.489.345 lei (aproximativ 16,7 milioane de euro) – valorile conțin TVA.Acest proiect este deosebit de important pentru cei aproximativ 10.000 de locuitori ai orașului Babadag, deoarece zona a fost inundată în nenumărate rânduri, ca urmare a producerii fenomenelor meteo extreme care au generat puternice unde de viitură, formate pe dealurile din jurul localității.Totodată, în cadrul discuțiilor avute cu autoritățile locale la primăria Babadag, ministrul Ioan Deneș a abordat și problemele din domeniul silvic; demnitarul a solicitat factorilor responsabili să fie informat dacă necesarul de lemn de foc pentru populație este acoperit, răspunsul acestora fiind pozitiv.

Ești licean, îți plac tehnologiile verzi și te interesează cu adevărat cum va arăta, cum va funcționa și cât de sustenabil va fi orașul tău? Înseamnă că vei accepta provocarea concursului BeSMART, prin care GreenTech Film Festival provoacă tinerii din România să devină arhitecții orașelor inteligente ale viitorului imediat.

BeSMART este un concurs educativ, prin care este încurajată informarea și educarea tinerei generații să gândească și să propună soluții optime legate de conceptul Smart City / Oraș Inteligent. Participanții la concurs trebuie să demonstreze o bună cunoaștere a acestui concept, ideile și soluțiile răspunzând unor probleme reale identificate în comunitățile locale și care pot fi rezolvate prin implementarea tehnologiilor verzi. Înscrierea în concurs se poate face individual sau în echipe de lucru, de maximum 5 persoane. Participanții pot viza probleme din comunitatea locală ce țin de: școală, clădiri „verzi”, economisirea resurselor, transport eficient, comunicare, sănătate publică, educație, siguranța  și altele.

Planul prezentării trebuie să conțină următoarele:

  • Descrierea sumară a problemei identificate în oraș/localitate;
  • Ce impact estimat are asupra comunității și mediului;
  • Propunerea unor soluții tehnologice inteligente pentru rezolvarea problemei;
  • Efectele benefice ale acestor soluții SMART asupra comunității și mediului;

Prezentarea va fi în format video, participanții având la dispoziție maximum 10 minute în care să convingă juriul prin coerență, claritate și competență. Concursul se desfășoară în perioada 8 iunie – 12 octombrie 2018, perioadă în care participanții trebuie să trimită prezentarea video pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Între 15 și 19 ctombrie 2018, un juriu format din specialiști va viziona prezentările și va selecta finaliștii, aceștia urmând a-și susține LIVE argumentele în cadrul unei sesiuni speciale, la DB Technology. Festivitatea de premiere a câștigătorului concursului BeSMART are loc pe 29 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul GreenTech Film Festival 2018, care se desfășoară în perioada 26-31 octombrie la București și la Cluj-Napoca.

Proiectul  „Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”, în valoare de  peste     3,4 miliarde lei a fost prezentat la Constanța de ministrul Ioan Deneș

 Aflat în vizită de lucru pe Litoral pentru inspectarea plajelor înaintea începerii sezonului estival, ministrul Ioan Deneș a susținut o conferință de presă la Prefectura Constanța, în cadrul căreia a prezentat proiectul finanțat prin POIM - „Reducerea eroziunii costiere (2014-2020)”, precum și etapele acestuia aferente fazei a II-a. Suma totală a investiției este de 3.404.223.130 lei cu TVA, (aproximativ  752 mil. euro).

Valoarea estimată a investiției  în Etapa 1 este de  1.009.893.630 lei și sunt prevăzute zonele:

Lot 1: Stăvilare -Edighiol și Periboina;

Lot 2 – Mamaia;

Lot 3 - Tomis (Casino);

Lot 4 – Agigea;

Lot 5- Eforie.

Valoarea estimată a investiției în Etapa 2 este de – 2.394.329.500 lei, iar zonele care vor beneficia de acest proiect sunt: Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangaliei- Venus-Aurora, Mangalia - Saturn, 2 Mai. În acest context, ministrul a ținut să mulțumească Premierului Viorica Dăncilă și ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, pentru sprijinul acordat în concretizarea proiectului „Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”. În cadrul conferinței de presă, la care au participat și Președintele C.J. Constanța, Horia Țuțuianu, subprefectul Dumitru JEACA și directorul ABADL, Hristu Uzun,  ministrul Ioan Deneș a prezentat și alte investiții ale Ministerului Apelor și Pădurilor care se vor realiza în anul 2018 în județul Constanța.

Astfel, în domeniul gospodăririi apelor, amintim:

  • Regularizarea văilor Agigea- Lazu - 480 ml consolidare la Obiectul de regularizare Vale Derea Cumpăna – 1.040.000 lei.
  • Obiectivul de investiție „Lucrări de consolidare a falezelor în zona localității Costinești, județul Constanța” (80 ml);

           - buget alocat  2018  -  490.000 lei.

PIF (punere în funcțiune) 2018- Finalizare lucrări - se execută 80 ml consolidare faleză;  din totalul de 4200 ml consolidare faleză.

  • Obiectivul de investiție „Lucrări de apărare împotriva inundațiilor în bazinul         hidrografic Topolog, județul Constanța”

            -buget alocat 2018 -   700.000 lei

            -recalibrare albie  râu Topolog în localitatea Saraiu.   

 Pe domeniul Păduri, ministrul a anuțat că se vor realiza perdele forestiere de protecție a Autostrăzii A2, de pe raza localităților Bărăganu, Cumpăna, Murfatlar, Valul lui Traian, Medgidia, Ciocârlia. Suma alocată este de 2.957.000 lei, iar suprafața totală care va fi expropriată este de 45,2161 ha. De asemenea, vor fi realizate perdele forestiere de protecție a Autostrăzii A4(C2), pe o suprafață de 50,636 ha, în valoare de 1.193.000 lei (pentru 2018). Totodată, va fi realizată lucrarea de reconstrucție ecologică pe terenuri degradate, perimetrul Deleni Pietreni, pe 346,2 ha,  suma alocată în 2018 fiind de 100.000 lei. În ceea ce privește Programul de Management al Poluării cu Nutrienți, pe raza județului Constanța, Ioan Deneș a precizat că se vor construi șase platforme comunale de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd, astfel:  o platformă în comuna Saraiu (valoarea  estimată a investiției 1.843.541 lei;  două platforme în comuna Nicolae Bălcescu (valoarea estimată a investiției 3.045.241 lei); o platformă în comuna Tîrgușor (valoarea estimată a investiției 1.843.541 lei), o platformă în comuna Mihai Viteazu (valoarea estimată a investiției - 1.900.000 lei), o platformă în comuna Independența (valoarea estimată a investiției – 1.890.236 lei).

Spitalele din Bicaz și Vatra Dornei vor beneficia de fonduri din Programul Operațional Regional 2014-2020 (REGIO), Prioritatea de investiții - 3.1 B- Sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice.

Două importante contracte de finanțare au fost semnate la Piatra Neamț între Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Dl Vasile Asandei, Director General și inițiatorii proiectelor, după cum urmează:

 ORAȘUL BICAZ, prin Dl Primar Nicolae Sălăgean, pentru proiectul EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR SPITALULUI ORĂȘENESC “SFÂNTUL IERARH NICOLAE” BICAZ, JUDEȚUL NEAMȚ

Proiectul va avea o durată de implementare de 51 de luni și are ca obiectiv scăderea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de clădirile Spitalului Orășenesc Sf. Ierarh Nicolae Bicaz, cu aproximativ 62% în cazul clădirii spitalului (Pavilion I) și cu aproximativ 64% în cazul Secției Pediatrie (Pavilion II), prin implementarea unor soluții tehnice moderne de anvelopare a clădirilor, realizarea unui sistem de ventilare cu recuperare de căldură,  modernizarea energetică a instalațiilor interioare,  instalarea de panouri fotovoltaice care vor asigura o parte din energia electrică necesară funcționării spitalului și instalarea de pompe de căldura, care vor asigura o parte din energia necesară pentru încălzire și pentru prepararea apei calde de consum. Valoarea finanțării nerambursabile este 2,75 milioane Euro și reprezintă 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului.

 MUNICIPIUL VATRA DORNEI, prin Dl Primar Ilie Boncheș, pentru proiectul REABILITAREA SECȚIEI DE OBSTRETICĂ GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI

Proiectul va avea o durată de implementare de 32 de luni și are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează Secția de obstretică ginecologie, aparținând Spitalului municipal Vatra Dornei, prin implementarea unor soluții de scădere a consumului de combustibil convențional și, în mod implicit, și scăderea emisiilor de dioxid de carbon. Valoarea finanțării nerambursabile este 384.873 Euro și reprezintă 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului.

 “ Ne bucurăm că, în această perioadă de programare, investițiile în sănătate găsesc sprijin în Programul Operațional Regional, pe mai multe paliere. Iată că zilele acesatea am făcut primii pași pentru punerea în practică a unui deziderat comun la nivelul Regiunii Nord-Est, acela de a eficientiza energetic clădirile publice, în special pe cele din sectorul sanitar, care sunt mari consumatori. În Bicaz, se estimează că peste 11.000 de pacienți pe an vor beneficia de condiții sporite din punct de vedere al confortului termic, iar în Vatra Dornei, aproximativ 37.000 de pacienți. În mod complementar, unitățile de primiri urgențe și ambulatoriile mai au la dispoziție o axă dedicată, prin care își pot moderniza infrastructura și achiziționa dotări de specialitate, astfel încât impactul să fie unul complet, în sensul creșterii calității serviciului medical” a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est .

Joi, 28 Iunie 2018 09:14

In control pe plaja

Scris de

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a verificat, joi, modul în care agenții economici care au închiriat sectoare de plajă respectă prevederile în ceea ce privește curățenia și întreținerea acestora

 

Demnitarul a început acțiunea de control la Costinești, fiind însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, și de directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), Hristu Uzun, și a inspectat la fața locului, o parte din faleza care a fost supusă eroziunii, motiv pentru care a fost consolidată în trecut cu grinzi metalice și blocuri de beton. De-a lungul timpului, din cauza valurilor mării înregistrate pe timp de furtună, unele grinzi metalice s-au înclinat din amplasament și, în prezent, constituie un potențial pericol pentru turiștii care s-ar așeza în acea zonă a plajei. Ministrul i-a cerut directorului ABADL să îndepărteze imediat grinzile metalice desprinse, ca măsură temporară, până când faleza va fi consolidată, în urma finalizării proiectului POIM „Reducerea eroziunii costiere”, aflat în derulare. Ministrul Ioan Deneș s-a deplasat apoi la Vama Veche unde a constatat că, în general, agenții economici respectă prevederile legale în ceea ce privește amplasarea umbrelelor și a șezlongurilor pe 70% din suprafața închiriată, lăsând restul, respectiv 30%, spațiul liber pentru turiștii care doresc să stea la plajă pe cearceaf, direct pe nisip. Totodată, operatorii au lăsat liberă și o suprafață de cel puțin 5 metri distanță între linia apei și primul rând de șezlonguri. În dialogul pe care ministrul Ioan Deneș l-a avut cu câțiva turiști, aceștia  s-au arătat, în general, mulțumiți de modul în care arată plajele, dar au solicitat amplasarea mai multor coșuri de gunoi. În acest context, demnitarul i-a cerut directorului de la ABADL să trimită înștiințări agenților economici în care să le reamintească obligația de a respecta prevederile legale, totodată, solicitându-le și amplasarea mai multor pubele și evacuarea, în mod constant, a resturilor menajere care vor fi colectate în acestea. De asemenea, demnitarul i-a cerut directorului ABADL să facă un program săptămânal de afânare a nisipului aflat în porțiunea de plajă liberă între linia țărmului și șezlonguri, program care să fie trimis cu regularitate managementului ANAR. În localitatea 2 Mai, ministrul a vizitat zona de coastă, iar reprezentanții  ANAR i-au indicat lotul în care se va derula proiectul de reducere a eroziunii costiere, finanțat prin POIM. Ulterior, Ioan Deneș s-a deplasat în portul Mangalia, unde i-a fost prezentată nava „Marina I”, aparținând ABADL, navă de cercetare a calității apei în zona litoralului Mării Negre precum și de monitorizare a eroziunii costiere. După ce a inspectat întreaga zonă de coastă, pentru a observa efectele eroziunii asupra țărmului, precum și modul în care s-au comportat lucrările realizate până în prezent pentru combaterea acestui fenomen, ministrul Apelor și Pădurilor a vizitat și plajele din Constanța, Mamaia și Năvodari.

Flota CABY, primul serviciu de car sharing din România care utilizează exclusiv vehicule electrice, s-a extins anul acesta cu două autoturisme Renault Zoe, ceea ce reconfirmă potențialul proiectului și popularitatea acestuia. Mai mult, modelele CABY au fost implicate în numeroase activități de renume atât local, în Iași, cât și la nivel național.

 Car Sharing Award

 CABY a fost recompensat cu distincția Car Sharing Award în cadrul Galei Premiilor AutoPRO, un eveniment anual aflat la cea de-a treia ediție, ce premiază cele mai performante modele auto, tehnologii, personalități și evenimente ale industriei de profil. Premiul a fost oferit pentru conceptul inovator de a fi primul serviciu de car sharing cu mașini electrice din România. Lansat de Tester Grup în luna septembrie a anului trecut, în flota de mașini CABY există momentan două tipuri de modele electrice: Mitsubishi iMiev și Renault ZOE.

 CABY@ Codecamp Iași și DEV Experience

 Industria IT salută inițiativa CASA AUTO prin CABY și pune bazele unui parteneriat strategic. Serviciul de car sharing cu mașini electrice a fost prezent în cadrul Codecamp Iași, un eveniment dedicat studenților și angajaților din companiile IT din Iași. CABY a acordat în cadrul conferinței 14 premii, ce au constat în vouchere de o zi, atât pentru câștigători, cât și pentru companiile angajatoare. La final, peste 200 de participanți, studenți și tineri manageri, au urmărit prezentarea conceptului primului serviciu de car sharing electric din România. De asemenea, CABY și CASA AUTO au fost, timp de o săptămână, parteneri de mobilitate ai DEV Experience, unul dintre cele mai mari evenimente de IT din Iași.

 CABY la Semimaratonul Iași

 CASA AUTO susține și promovează un stil de viață sănătos și face eforturi în conceperea și dezvoltarea de proiecte sustenabile care să întâmpine această nevoie tot mai prezentă în viața ieșenilor. Prin proiectul de car sharing CABY care dispune de o flotă de mașini electrice, CASA AUTO a răspuns pozitiv invitației de a se alătura uneia dintre cele mai mari competiții sportive din oraș, Semimaratonul Iași. Scopul evenimentului a fost sprijinirea copiilor cu rezultate excepționale din mediul rural, printr-un efort comun de responsabilizare a mediului de afaceri și al întregii comunități ieșene. CASA AUTO s-a alăturat cauzei organizatorilor și a dat startul probei populare cu flota de electrice ce a stârnit senzație în rândul participanților care au apreciat spiritul practic, eficiența, silențiozitatea și grija acordată mediului înconjurător prin diminuarea factorului de poluare. „CABY devine din ce în ce mai popular în rândul ieșenilor. Ne-am dorit ca oamenii să se deplaseze mai ușor și mai eficient și, la fel de important, să constribuim la diminuarea poluării din oraș pe cât posibil. CABY se integrează natural în comunitatea din care face parte, astfel că implicarea în diverse evenimente și activități care promovează un stil de viață sănătos a fost naturală, iar premiul primit anul acesta ne confirmă încă o dată că echipa CASA AUTO inovează constant în industria auto din Iași”, declară Angelica Năstasă, președintele Grupului Tester, din care face parte Casa Auto.

vă invită să participati în calitate de PARTENER la CONFERINȚA NAȚIONALĂ “Managementul integrat al deșeurilor municipale, soluții în operarea SMID-urilor, trasabilitatea deșeurilor de ambalaje și exemple de bună practică”, eveniment dedicat dezbaterilor cu privire la noutățile legislative în domeniul gestionării deşeurilor și a serviciilor publice la nivel național.

Pentru a face faţă provocărilor actuale şi viitoare este necesară o schimbare radicală  privind gestionarea deșeurilor, fiind necesară pregătirea personalului specializat la nivelul ADI-urilor și UAT-urilor având scopul de a atinge țintele de deviere de la depozitare a deșeurilor municipale, prin reducere, reciclare  reutilizare, compostare, concasare, valorificare energetică precum și alte metode inovative de tratare a deșeurilor.

Cunoscând interesul dumneavoastră faţă de tematica abordată, vă provocăm să analizăm împreună cu invitații următoarele aspecte de interes pentru România:

  • Situația actuală în managementul integrat al deșeurilor
  • Monitorizarea și gestionarea SMID-urilor de la colectare, transport, sortare, tratare până la depozitare
  • Implementarea noilor reglementări legislative în domeniul deșeurilor reciclabile și deșeurilor de ambalaje

-        Legea 211 – implementarea sistemului “plătești cât arunci’’

-        Legea 48 – penalități și taxe către Administrația Fondului pentru Mediu

-        Legea 249 – modalități de gestionare a trasabilități deșeurilor de ambalaje din deșeuri municipale

  • Soluții de dezvoltare și completare a SMID-urilor (prin finanțări POIM , ADI ,U.A.T. si P.P.P.)

 

Evenimentul se va desfășura în data de 03 iulie 2018 începând cu ora 10.00, la Hotel RAMADA PARK, sala TERRA, Str. Poligrafiei, nr.3-5, sector 1, București

Luând în considerare cele de mai sus, ne exprimăm convingerea că atât temele propuse spre dezbatere cât și prezența experților în domeniu vor suscita interesul companiei pe care o reprezentați de a deveni PARTENER al acestui eveniment

Vă mulțumim anticipat pentru întregul sprijin acordat.

Cu deosebită consideraţie,

Gabriel MOICEANU                                                         Stere CREȚU

Președinte                                                                       Redactor Șef

FADI                                                                                 Infomediu Europa

In Plenul Camerei Deputaților a fost aprobat cu 173 de voturi pentru, 90 împotrivă și 9 abțineri, proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 48/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
         Principalele modificări aduse actului normativ sunt:
-       schimbarea modalității de calcul a penalității plătite la Fondul pentru mediu pentru neîndeplinirea obligațiilor de gestionare a echipamentelor electrice şi electronice, în sensul asigurării conformării operatorilor economici responsabili care au obligații pentru anii 2018-2019 în ceea ce privește declararea cantităților de EEE introduse pe piața națională;
-        modificarea termenului de declarare și de plată pentru depozitarea deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, din lunar în trimestrial.

Pagina 1 din 155

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: