Marți, 25 August 2015 15:19

Respectul față de mediu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luna august este reprezentativă pentru marea majoritate a oamenilor. Motivul este simplu – concediul. Anul acesta am încercat să ne rupem un pic de realitatea mioritică și am hotărât să îmbinăm utilul cu plăcutul, organizând o expediție către Nordkapp – cel mai nordic punct al continentului european. Traseul a fost de aproximativ 14.000 de km, parcurși în 20 de zile. Ca și reprezentanți ai Infomediu Europa ne-am străduit să descoperim de ce nordicilor le este ușor să păstreze curățenia, să protejeze mediul, să nu taie pădurile, etc. Prima concluzie a fost una simplă: acești oameni respectă legile. Și nu pentru că nu ar putea să le încalce ci pentru că ei chiar cred în reguli. Ca și exemplu vă pot spune că în Norvegia am mers aproximativ 5.000 de km pe drumurile lor și nu a fost o clipă un șofer tentat să iasă din coloana care mergea constant cu 60 sau 90 km/h și să depășească deși nu venea absolut nicio mașină pe celălalt sens și evident era linie discontinuă. Unii ar spune că motivația o reprezintă amenzile. Ca și participant la trafic vă pot spune că nu am văzut teamă în modul lor de a conduce, ci o foarte mare relaxare. Și cred că asta vine din respectul față de reguli, dar și față de cei din jurul lor.

Și mai este un lucru foarte important descoperit de noi în acest periplu: oamenii aceștia își respectă spațiul în care trăiesc, fiecare petic de teren fiind îngrijit așa cum se cuvine. Din păcate efectele schimbărilor climatice se văd cu ochiul liber, încălzirea climei provocând îmbolnăvirea arborilor și topirea ghețarilor.

Pot să vă spun că a fost o lecție de viață trăită intens în armonie cu natura. La întoarcerea în Romania am căutat o rută apropiată de ceea ce am văzut prin țările nordice și să știți că am găsit plecând din Sibiu spre Făgăraș, Zărnești, Râșnov, Predeal. Concluzia este că și noi avem foarte multe locuri frumoase ca și ei, dar ne diferențiază respectul față de natură, modul în care respectăm legea.

Ultima modificare Luni, 12 Octombrie 2015 15:20
Mai multe din această categorie: « Voi ce alegeți? DIALOGUL – cale de progres »

1 comentariu

  • Link la comentariu Maria Voiculescu Sâmbătă, 28 Noiembrie 2015 16:43 postat de Maria Voiculescu

    Daca v-ati respecta si iubi cu adevarat patria, ati fi stiut pana la varsta aceasta la care ati scris acest editorial, ca Romania este o tara frumoasa, cu nenumarate locuri absolut minunate... dar oricum e bine ca macar acum, ajuns(a) la maturitate, ati descoperit si fata frumoasa a tarii! Mai bine mai tarziu...

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: