Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori, strat consistent de zăpadă, polei valabilă de pe 27 noiembrie de la ora 18.00 până pe 28 noiembrie la ora 12.00.

În intervalul menţionat în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale ce vor depăşi local 55...65 km/h.

În după-amiaza zilei de 28 noiembrie şi în noaptea de 28/29 noiembrie precipitaţiile se vor semnala pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice şi vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Publicat în Eco News
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 15:32

Cod galben de ninsori în 29 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori, strat consistent de zăpadă, cantităţi importante de apă, valabilă de pe 26 noiembrie de la ora 6:00 până pe 27 noiembrie la ora 9:00.

În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50...55 km/h.

Ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala şi în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (25/26.11) în nord-est, centru, precum şi în zonele de deal şi de munte. Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite noi mesaje.

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori și strat consistent de zăpadă pentru mai multe județe din țară, valabilă din 24 noiembrie de la ora 16:00 până pe 25 noiembrie la ora 14:00.

În intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15...20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.

 

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 23 noiembrie - 6 decembrie, pentru fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În cea mai mare parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de cele caracteristice în ultima decadă de noiembrie și la începutul lunii decembrie, dar vor fi și zile cu vreme mai rece decât normal. Astfel, în medie, vor fi maxime termice de 5...9 grade si minime de 0...4 grade, iar temperaturi mai scăzute vor fi posibile în perioadele 25-26 și 28-29 noiembrie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Vor fi mai ales ploi, ce pot cumula local cantități de apă mai însemnate, dar temporar vor apărea precipitații mixte.

CRIȘANA

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, astfel că se vor înregistra medii ale maximelor de 4...7 grade și ale minimelor de 0...4 grade. Vor fi și perioade, cel mai probabil în datele de 25-26 și 28-29 noiembrie, când sunt estimate temperaturi mai scăzute, ce vor caracteriza o vreme mai rece decât obișnuit.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată de-a lungul intervalului de referință. Vor fi mai ales ploi, ce pot fi moderate cantitativ, dar temporar vor aparea precipitații mixte.

TRANSILVANIA

În intervalul celor două săptămâni de prognoză, sunt estimate temperaturi ce se vor situa în general în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 3...7 grade si minime de -3...2 grade, mediat pe regiune. Vor fi însă și zile cu o vreme rece, mai ales la sfârsitul primei săptămâni (zilele de 28 și 29 noiembrie).

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor - în general moderate cantitativ - va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință. Vor fi ploi, dar temporar și lapoviță sau ninsoare, în special în zonele perimontane.

MARAMUREȘ

În cea mai mare parte a intervalului, se vor înregistra valori termice în jurul celor obișnuite în ultima decadă de noiembrie și la începutul lunii decembrie, dar vor fi și zile cu vreme mai rece decât normal. Astfel, în medie, vor fi maxime de 4...7 grade și minime de -2...0 grade, iar temperaturi mai scăzute vor fi posibile la sfârșitul primei săptămâni.

Precipitațiile vor apărea cu o probabilitate mare pe parcursul întregului interval, dar vor fi slabe sau moderate cantitativ. Vor predomina ploile, temporar fiind de asteptat și precipitații mixte.

MOLDOVA

Mediile valorilor de temperatură se vor apropia de normalul pentru ultima decadă de

noiembrie și începutul lunii noiembrie, fiind estimate maxime de 4...7 grade și minime de -2...3 grade. Față de aceste valori mediate pe regiune sunt de așteptat temperaturi mai ridicate în sudul regiunii, dar o vreme ceva mai rece în partea sa nordică.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză când local, mai ales în sud, se pot cumula cantități de apă mai mari. În nord și în dealurile subcarpatice temporar vor fi și lapovițe sau ninsori, iar în restul regiuni vor predomina ploile.

DOBROGEA

Chiar daca vor scădea semnificativ față de intervalul anterior, valorile de temperatură se vor menține mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă din an, atât ziua când vor fi în medie 8...13 grade, dar cu precădere pe timpul nopților când se vor înregistra între 5 și 9grade.

Probabilitatea pentru ploi (în general moderate cantitativ) va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză.

MUNTENIA

Chiar dacă scăderea de temperatură față de săptămâna care s-a încheiat va fi semnificativă, valorile se vor menține în general mai ridicate decât mediile climatologice specifice la sfârșit de noiembrie și începutul lunii decembrie, cu precădere la valorile nocturne. Astfel, se vor înregistra maxime de 7...11 grade și minime de 1...6 grade, mediat pe regiune, valori mai mici fiind posibile în perioada 29-30 noiembrie.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

OLTENIA

În intervalul celor două săptămâni de prognoză, sunt estimate temperaturi ce se vor situa în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 6...9 grade și minime de 0...4 grade, mediat pe regiune. Vor fi însă și nopți cu o vreme mai rece, cu temperaturi ușor negative.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, mai ales pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când local se vor cumula cantități de apă mai însemnate.

LA MUNTE

Regimul valorilor termice va fi unul apropiat de cel normal pentru perioada din an în care ne aflăm. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 0...2 grade, iar minimele vor fi exclusiv negative, urmând a se situa în general între -7 și -4 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni. La peste 1400 m altitudine vor predomina ninsorile, care temporar pot fi mai consistente, iar la altitudini mai mici vor fi si lapovițe sau chiar ploi. Izolat se va depune polei.

 

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 16 - 29 noiembrie, pentru fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă și se vor înregistra medii ale maximelor termice de 15...17 grade. La finalul acestei săptămâni, temperaturile vor scădea, maximele termice vor deveni apropiate de normele climatologice, iar media regională se va situa în jurul valorii de 8 grade. Către sfârșitul perioadei de prognoză regimul termic va marca o scădere și media maximelor va fi de 4...5 grade. Mediile minimelor se vor situa între 5 și 7 grade pe tot parcursul primei săptămâni, apoi vor marca o scădere, iar în intervalul 24- 29 noiembrie se vor menține constante, în jurul valorii de 0 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată între 20 și 29 noiembrie, iar pe 21 și 22 noiembrie cantitățile de apă vor fi mai importante și ploile se vor semnala pe arii extinse.

CRIȘANA

Până în jurul datei de 20 noiembrie se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 14...16 grade ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. Apoi, între 22 și 24 noiembrie, regimul termic va marca o scădere, spre valori diurne de aproximativ 6 grade. Procesul de răcire va continua, iar de la jumătatea celei de a doua săptămâni și până la sfârșitul intervalului de prognoză mediile regionale se vor situa în jurul a 4 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit la final de noiembrie. Mediile temperaturilor minime se vor încadra între 4 și 6 grade pe tot parcursul primei săptămâni, iar în a doua săptămână vor scădea spre valori ușor negative, cuprinse între -2 și 0 grade.

Va ploua slab, local în jurul datei de 18 noiembrie, iar începând cu data de 20 noiembrie ploile se vor semnala pe arii extinse. Pe 21 și 22 noiembrie se pot cumula cantități de apă mai importante.

TRANSILVANIA

Prima săptămână a intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme caldă pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime între 12 și 14 grade. Apoi, între 21 și 23 noiembrie, vremea se va răci. Prin urmare, pe parcursul celei de a doua săptămâni de prognoză, maximele termice mediate pe toată regiunea, situate între 2 și 4 grade, vor fi ușor mai coborâte decât normalul perioadei respective. Regimul termic nocturn va avea ușoare variații pe parcursul primei săptămâni, situându-se, în medie, între 3 și 5 grade, iar în a doua săptămână va fi caracterizat prin medii negative, de -4...-2 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere după data de 20 noiembrie, iar între 21 și 24 noiembrie acestea se vor semnala pe arii mai extinse.

MARAMUREȘ

În primele 5 zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra, în medie, maxime ale valorilor termice de la 12 până la 14 grade, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această dată. Pe 21 și 22 noiembrie vremea se va răci, astfel că pe parcursul celei de a doua săptămâni regimul termic diurn va fi caracterizat de valori situate între 3 și 5 grade, mai scăzute decât normele climatologice ale ultimei decade a lunii noiembrie. Temperaturile nocturne vor fi cuprinse, în general, între 4 și 6 grade pe parcursul primei săptămâni, apoi vor marca o

scădere semnificativă și, între 24 și 29 noiembrie, mediile valorilor minime vor fi negative, situate între -3 și -1 grad.

Va ploua pe arii extinse în jurul datei de 18 noiembrie, iar apoi probabilitatea pentru precipitații frecvente va fi în creștere începând cu data de 20 noiembrie. Între 20 și 22 noiembrie cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

MOLDOVA

Vremea se va menține caldă pentru această perioadă pe tot parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, cu valori medii ale maximelor diurne situate între 11 și 14 grade și ale minimelor nocturne între 3 și 6 grade. La începutul celei de a doua săptămâni regimul termic va marca o scădere, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit la sfârșit de noiembrie. Astfel, în medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 6 grade, în timp ce temperaturile minime vor fi de -2...0 grade, între 24 și 29 noiembrie.

Probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 20 noiembrie, dar acestea vor fi în general slabe cantitativ.

DOBROGEA

Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului în intervalul 15-23 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime de 15..16 grade și ale celor minime de 6...8 grade, exceptând ziua de 17 noiembrie, când regimul termic va fi cu aproximativ 4 grade mai scăzut. Începând cu 24 noiembrie temperatura aerului va scădea ușor de la o zi la alta, astfel încât spre sfârșitul intervalului de prognoză valorile termice se vor apropia de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii noiembrie. Prin urmare, maximele diurne vor fi, în medie, de 8...10 grade, iar minimele nocturne de 2...4 grade.

Începând cu data de 22 noiembrie, va ploua aproape în fiecare zi, la nivel local, dar cantitățile de apă nu vor fi însemnate.

MUNTENIA

Intervalul de prognoză va debuta cu vreme caldă pentru această perioadă, iar media maximelor diurne la nivelul întregii regiuni, se va situa în jurul valorii de 16 grade, exceptând ziua de 17 noiembrie, care va fi mai răcoroasă. Tot între 16 și 22 noiembrie, temperaturile minime nocturne se vor situa în jurul valorii de 5 grade. Apoi vremea se va răci, astfel încât, între 24 și 29 noiembrie, regimul termic diurn va fi caracterizat de medii ale maximelor de 6...8 grade, în timp ce minimele se vor încadra între -1 și 2 grade, valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei.

După data de 21 noiembrie, aproape în fiecare zi, vor fi ploi la nivel local, în general slabe cantitativ.

OLTENIA

În prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 14...16 grade și ale temperaturilor minime situate în jurul valorii de 6 grade. Între 22 și 24 noiembrie vremea se va răci, iar până la sfârșitul intervalului de prognoză regimul termic se va menține mai scăzut decât în mod obisnuit în ultima decadă a lunii noiembrie, cu valori medii diurne de 5...6 grade și nocturne în jurul limitei de îngheț, respectiv 0 grade.

După data de 21 noiembrie se vor semnala ploi la nivel local aproape în fiecare zi, dar acestea vor fi, în general, slabe cantitativ.

LA MUNTE

În prima săptămână a intervalului vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime situate, în general, între 6 și 8 grade și ale temperaturilor minime de 0...2 grade. Pe 23 noiembrie vremea se va răci, astfel încât, în intervalul 24-29 noiembrie, valorile termice diurne se vor situa, în medie, în jurul valorii de 0 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ -6 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește după data de 20 noiembrie. Acestea vor fi în general slabe, exceptând zilele de 21 și 22 noiembrie, când se pot cumula cantități de apă mai însemnate.

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 9 - 22 noiembrie, pentru fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale ale temperaturilor maxime de 15...17 grade şi ale celor minime de 7...9 grade. Spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor scădea şi, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor climatologice specifice până la sfârşitul perioadei de referinţă, cu maxime termice de 10...12 grade şi minime de 2...5 grade, mediat pe regiune.

Vor fi ploi slabe sau burniţe cu caracter local la începutul intervalului, dar și după data de 17 noiembrie.

CRIȘANA

Intervalul va debuta cu o vreme mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că vor fi, în medie regională, temperaturi maxime de 14...16 grade şi minime de 6...8 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime termice de 9...12 grade şi minime de 2...4 grade, medii regionale. Se vor semnala local burniţe sau ploi slabe la începul intervalului și din nou după data de 17 noiembrie.

TRANSILVANIA

În primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale ale temperaturilor maxime de 12...16 grade şi ale minimelor de 5...8 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea şi, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referinţă, cu maxime termice de 8...10 grade şi minime de 0...2 grade, mediat pe regiune, fiind de aşteptat şi valori nocturne negative, în special în zonele depresionare. Vor fi ploi slabe sau burniţe pe areale restrânse la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va creşte din nou în cea de-a doua săptămînă, cu precădere în jurul datei de 17 noiembrie.

MARAMUREȘ

În primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 12...14 grade şi ale minimelor de 6...7 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea şi, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referinţă, cu maxime termice de 8...10 grade şi minime de 1...4 grade, mediat pe regiune.

Vor fi ploi slabe sau burniţe local la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va creşte din nou în cea de-a doua săptămână, cu precădere în jurul datei de 17 noiembrie.

MOLDOVA

Până la sfârşitul primei săptămâni, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an, media temperaturilor maxime urmând a fi de 14...17 grade, iar a minimelor de 5...9 grade. Ulterior, vremea se va răci, însă temperaturile estimate nu vor coborî sub cele climatologic specifice perioadei, cu medii regionale de 8...12 grade ziua şi 2...4 grade noaptea.

Probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţă va fi mai mare în jurul datei de 10 noiembrie şi în perioada 17-18 noiembrie.

DOBROGEA

Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 14...17 grade şi minime de 7...10 grade. Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime termice de 10...14 grade şi minime de 4...6 grade, medii regionale. Probabilitatea de ploaie va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.

MUNTENIA

Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru perioada aceasta din an, cu valori maxime de 16...19 grade şi minime de 6...9 grade, mediat pe regiune, fiind de aşteptat -în după-amiaza de 11 noiembrie- chiar şi valori de peste 20 de grade. Începând cu 15 noiembrie, temperaturile vor scădea, dar vor oscila în jurul mediilor climatologice, respectiv 10...14 grade ziua şi 2...5 grade noaptea.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

OLTENIA

Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 15...19 grade şi minime de 7...10 grade. Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime de 10...13 grade şi minime de 2...5 grade, medii regionale. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă în cea mai mare parte a intervalului.

LA MUNTE

Vremea mult mai caldă decât ar fi normal în luna noiembrie se va menţine pe parcursul primei săptămâni, când vor fi medii ale maximelor termice de 7...11 grade şi ale minimelor de 2...3 grade. După data de 15 noiembrie, temperaturile vor scădea, dar în general vor oscila în jurul celor obişnuite ale perioadei. Astfel se vor înregistra valori de 3...6 grade ziua, iar noaptea vor predomina temperaturile negative.

Se vor semnala ploi locale la începutul intervalului, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte în cea de-a doua săptămână, în special în jurul datei de 17 noiembrie.

 

Publicat în Eco News

Meteorologii au realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2016.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

În luna noiembrie, Temperaturile medii vor fi apropiate de mediile climatologice, exceptând sud-estul, unde acestea se pot situa peste norme. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în general peste mediile climatologice în cea mai mare parte a zonelor, iar local în sudul și vestul țării acestea pot fi apropiate de cele normale.

Valorile termice ale lunii decembrie vor fi în general apropiate de mediile multianuale, iar în sud-estul și local în sudul și vestul țării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât normalul lunii. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud sub norme.

În ianuarie temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul și local sudul și vestul țării, unde valorile de temperatură pot fi peste norme. Cantitățile lunare de precipitații vor fi în general apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul și sudul țării, iar în restul zonelor vor avea o tendință de excedent.

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie, pentru fiecare regiune a țării.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În primele 4 zile ale intervalului regimul termic va fi relativ constant şi caracterizat de valori maxime de temperatură cuprinse între 13 şi 17 grade şi minime între 1 şi 8 grade. Din data de 30 octobrie vremea se va răci treptat, iar la finalul celei de a doua săptămâni temperaturile vor putea coborî sub mediile climatologice specifice perioadei. Mediile maximelor vor scădea cu aproximativ 5 grade până la finalul intervalului de prognoză, iar mediile minimelor vor fi între 2 şi 4 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse va fi în creştere după data de 3 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă, iar la sfârşitul lunii octombrie şi în luna noiembrie şi de brumă.

CRIȘANA

Până la sfârşitul lunii octombrie vremea va fi în general normală din punct de vedere termic, cu medii ale valorilor maxime în jurul a 16 grade, iar ale valorilor minime de 3...5 grade. În ultima lună de toamnă vremea se va răci treptat, astfel că între 3 şi 8 noiembrie ar putea deveni chiar uşor mai rece decât în mod obişnuit la acea dată, cu medii ale maximelor, pe întreaga regiune, în jur de 11 grade şi minime de 2...3 grade.

Din data de 4 noiembrie probabilitatea pentru ploi slabe şi trecătoare va fi tot mai mare. Vor fi condiţii de ceaţă, iar la sfârşitul lunii octombrie şi în luna noiembrie şi de brumă.

TRANSILVANIA

În ultimele zile ale lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie temperaturile nu vor avea variaţii semnificative şi se vor stiua în apropierea mediilor climatologice specifice prioadei. Media valorilor diurne va fi între 11 şi 14 grade. În intervalul următor, trendul general va fi de răcire treptată, astfel că din data de 5 noiembrie media maximelor nu va mai depăşi 10 grade, iar vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit. Media regională a minimelor va mai trece de 2 grade doar în primele două zile ale intervalului, iar între 1 şi 5 noiembrie chiar va coborî sub pragul de îngheţ.

Condiţile de ploaie slabă vor fi mai mari începând cu data de 4 noiembrie. Probabilitatea de ceaţă şi de brumă va fi mai mare în zonele depresionare.

MARAMUREȘ

Până la finalul lunii octombrie media maximelor termice va fi de peste 14 grade, apoi va scădea, iar din data de 6 noiembrie nu va mai depăşi 10 grade. Media minimelor nocturne regionale va avea oscilaţii între 4...5 grade în prima noapte şi în jur de 0 grade între 1 şi 4 noiembrie.

Probabilitatea pentru ploi slabe va creşte din data de 4 noiembrie. Mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi de brumă.

MOLDOVA

La începutul intervalului media maximelor va fi de 14 grade, iar a minimelor de 4...5 grade, apoi va fi, în general, în scădere, astfel că pe întreaga perioadă de prognoză maximele vor avea în medie între 9 şi 13 grade, iar minimele între -1 şi 3 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse va fi mai mare în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Vor fi condiţii de ceaţă şi, mai ales în nordul regiunii şi în zona subcarpatică, şi de brumă.

DOBROGEA

Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză ar putea fi 26 octombrie, cu o medie a maximelor termice în jurul a 15 grade, apoi temperaturile vor scădea uşor şi treptat, iar cele mai mici valori se vor atinge la sfârşitul lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie, când media maximelor va fi de 10 grade şi va caracteriza o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit la acea dată. Media valorilor minime nocturne va depăşi 4 grade în aproape fiecare zi, iar cel mai răcoare va fi între 1 şi 3 noiembrie când media va fi în jur de 3 grade.

Condiţii pentru ploi slabe, izolate, vor fi din data de 30 octombrie. Probabilitatea pentru ceaţă va fi mai mare dimineaţa şi noaptea, când poate să apară şi brumă.

MUNTENIA

Prima zi de prognoză va fi şi cea mai caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 şi 18 grade şi minime de peste 5 grade pe arii extinse. Din data de 27 octombrie vor fi variaţii de la o zi la alta, dar trendul general va fi de scădere. Cele mai răcoroase zile ar putea fi la sfârşitul lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie, precum şi în jurul datei de 8 noiembrie, când mediile maximelor vor fi de doar 10...11 grade, iar a minimelor în jur de 1 grad.

Ploi slabe şi pe arii restrânse ar putea să apară, cel mai probabil, după data de 4 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă mai ales dimineaţa şi noaptea. Poate să se formeze şi brumă, la început în zona subcarpatică, apoi şi la câmpie.

OLTENIA

Vremea se va răcori treptat, de la medii ale valorilor termice maxime de 17 grade, la începutul intervalului, până la 10 grade, în zilele de 7 şi 8 noiembrie. Vor scădea uşor şi temperaturile minime, iar cele mai mici valori se vor atinge în perioada 2 – 5 noiembrie, când media minimelor regionale va fi în jur de 1 grad.

Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse, va fi în creştere din data de 4 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă, dar şi de brumă, mai ales la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie.

LA MUNTE

Regimul termic va fi în scădere uşoară şi treptată, de la medii ale maximelor termice de 7...8 grade în ultimele zile ale lunii octombrie, până la 4 grade în zilele de 7 şi de 8 noiembrie. Vor scădea şi temperaturile nocturne, astfel că după data de 31 octombrie vor predomina valorile negative.

Se vor semnala precipitaţii slabe şi pe arii restrânse, cel mai probabil după data de 3 noiembrie. Mai ales dimineaţa şi noaptea, local, va fi brumă, iar pe văi şi în depresiuni ceaţă.

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 19 octombrie - 1 noiembrie, pentru fiecare regiune a țării.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, dar, pe data de 20 octombrie, regimul termic va marca o scădere semnificativă, iar valorile de temperatură vor deveni apropiate de mediile multianuale ale perioadei, cu medii ale maximelor diurne ce se vor situa, până la sfârşitul intervalului de prognoză, între 13 şi 15 grade. Minimele nocturne vor avea o evoluţie similară, devenind apropiate de normele perioadei între 21 octombrie şi 1 noiemmbrie, când vor avea valori medii de 5..6 grade.

Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat importante cantitativ va fi mai mare pe 19 şi 20 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.

CRIȘANA

După o primă zi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade, vremea se va răci şi regimul termic va deveni normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, cu valori diurne situate, în medie, între 12 şi 15 grade pe tot parcursul intervalului 20 octombrie – 1 noiembrie. Media temperaturilor minime va avea o evoluţie similară şi va marca o scădere, de la 8...10 grade în primele nopţi, spre 4...5 grade după data de 21 octombrie, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă a anului.

Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar acestea vor fi în general slabe şi se vor semnala pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19, 20 şi 27 octombrie, când va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

TRANSILVANIA

Vremea va fi caldă la începutul intervalului de prognoză, cu medii ale maximelor diurne de 17 grade şi ale minimelor nocturne de 7...9 grade. Apoi va avea loc un proces de răcire, care va determina revenirea la un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, astfel încât, în intervalul 21 octombrie – 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 10 şi 12 grade. Mediile temperaturile minime, destul de ridicate în primele nopţi, când se vor înregistra valori de 7...9 grade, vor marca o scădere treptată, iar în intervalul 22 octombrie – 1 noiembrie se vor situa, în general, între 1 şi 3 grade, caracterizând un regim termic apropiat de normalul perioadei.

Va ploua pe arii extinse şi local mai important cantitativ pe 19 şi 20 octombrie, dar probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţe se va menţine ridicată şi în celelalte zile ale intervalului de prognoză.

MARAMUREȘ

La începutul intervalului va fi o vreme mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu medii ale temperaturii aerului de aproximativ 16 grade ziua şi 7...9 grade noaptea. Pe 20 şi 21 octombrie temperatura aerului va marca o scădere, iar în perioada 21 octombrie – 1 noiembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Astfel, maximele diurne se vor situa între 11 şi 13 grade, iar minimele nocturne se vor situa, în general, între 2 şi 4 grade, în medie regională.

Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe, exceptând zilele de 19 şi 20 octombrie, când va ploua pe arii extinse, iar local se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

MOLDOVA

În prima săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, de la valori medii de 16 grade ziua şi aproximativ 9 grade noaptea la începutul intervalului, spre maxime diurne de 10 grade şi minime nocturne de 3...4 grade, în jurul datei de 25 octombrie. În a doua săptămână, regimul termic nu va avea variaţii importante, iar mediile termice vor fi comparabile cu mediile multianuale specifice perioadei, respectiv temperaturi diurne de 10...11 grade şi nocturne de 3...4 grade.

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi local însemnate cantitativ va fi mai mare pe 20 octombrie, după care aproape în fiecare zi se vor semnala ploi slabe cantitativ sau burniţe, dar numai trecător şi izolat.

DOBROGEA

Primele zile vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu temperaturi maxime de aproximativ 19 grade şi minime de 12...13 grade, în medie regională. Începând din data de 21 octombrie, vremea se va răci, iar regimul termic va reveni la normal, urmând a se înregistra valori medii de 12...14 grade ziua şi 6...8 grade noaptea, ce se vor menţine, cu mici variaţii, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat mai importante cantitativ va fi mai ridicată între 20 şi 22 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.

MUNTENIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caldă pentru această perioadă a anului, caracterizată prin medii ale temperaturilor diurne de aproximativ 20 de grade şi valori nocturne situate în jurul a 10...11 grade. Treptat însă, regimul termic va marca o scădere, astfel încât, între 22 octombrie şi 1 noiembrie, va fi caracterizat de temperaturi maxime de 13...14 grade şi minime de 4...6 grade, valori apropiate de normele specifice ultimei decade a lunii octombrie.

Ploi slabe cantitativ sau burniţe se vor semnala, izolat şi trecător, aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză şi doar între 19 şi 21 octombrie va creşte probabilitatea pentru cumularea unor cantităţi de apă mai însemnate.

OLTENIA

Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi, în medie regională, de 16...18 grade, dar şi a minimelor care se vor situa în jurul unei medii de 6...7 grade. Apoi, temperaturile vor scădea uşor şi treptat, astfel încât între 21 şi 25 octombrie se vor întregistra maxime diurne de 14...15 grade şi minime nocturne de 5...6 grade. În a doua săptămână de prognoză regimul termic se va menţine relativ constant, caracterizat fiind de valori apropiate de normele perioadei, respectiv temperaturi diurne de 12...13 grade şi minime nocturne de 4...5 grade.

Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi mai ridicată pe 19, 20 şi, posibil, 27 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză numai izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.

LA MUNTE

În primele zile vremea va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime termice, în medie, de 8...10 grade şi minime de 3...5 grade. Dar ulterior vremea se va răci, iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, caracterizat prin temperaturi diurne de 5...6 grade şi minime nocturne situate în jurul pragului de îngheţ, respectiv situate între -2 şi 0 grade.

Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, în aproape fiecare zi a intervalului de prognoză, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19 şi 20 octombrie, când ploile se vor semnala pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

Publicat în Eco News

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, de luni de la ora 15:00 până miercuri la ora 15:00 se vor înregistra ploi însemnate cantitativ în aproape toată țara.

Conform informării, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara. Astfel, în cursul zilei de luni şi al nopţii de luni spre marţi, va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40...50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Publicat în Eco News
Pagina 1 din 3

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: